We ‘ll always have Dragnea

 

În clasa a cincea am înțeles pentru prima oară ce înseamnă să fii minoritar. Profesorii strigau catalogul si cînd ajungeau la mine se opreau și întrebau „Tu ce ești?”. Poate că intrebau din pură curiozitate dar pentru mine era o întrebare agasantă- era foarte greu să mă definesc la 12 ani. Atunci mi-am dorit prima oară să fiu și eu majoritar ca Ionescu sau Popescu  .

Apoi unii au crezut după nume că sunt german. Mi-am asumat această identitate. Dacă tot îmi era hărăzit să fiu minoritar măcar să fiu minoritar majoritar- nu minoritar minoritar din ăia care sunt puși sub preș la de alte naționalități.

Pe urmă am emigrat. Gheorghe a devenit George și pe urmă Uri.Am crezut că de acum o să fiu majoritar. Și chiar am fost. O perioadă scurtă cît bătaia aripilor unui fluture-încheiată in noiembrie 1995 prin trei focuri de armă într-o piață din Tel Aviv.Am devenit implicat.Am vrut să pun umărul la împlinirea viziunii liderului împușcat   . Chiar am demonstrat  în piața care-i va purta de atunci numele . M-am uitat în jurul meu.În stînga și în dreapta. Și am văzut că suntem tot mai puțini. Teama a învins. Și m-am simțit din nou minoritar.

Anul trecut au fost alegeri  . În ambele mele patrii.  Majoritatea receptau mesajele Marilor Manipulatori-care le injectau doza de spaimă direct în vene . Dacă nu ne alegeți pe noi , vin EI .Și pentru că EI trebuiau să poarte un nume, un singur nume , cît mai greu de pronunțat dar cît mai ușor de  dușmănit  li s-a spus  lor simplu sorosiști. Metoda a dat rezultate   . Teama a învins din nou .Iar eu credeam că mi-e hărăzit să rămîn un veșnic minoritar.

Apoi, într-o noapte Împăratul cel Mustăcios a dat un decrețel.Brusc locuitorii insulei s-au trezit din somnul cel de moarte.Pentru că insula este totuși un stat de drept.Iar anul nu mai e 1984.

Au îeșit în stradă ,valuri-valuri și Ionescu și Popescu majoritarii  și Hans Și Zoli minoritarii majoritari și Roni și Andrei minoritarii minoritari și Vasili din Bulgaria și Corneliu și Gordana, și Eduard din Scoția si Anca din Israel . Și pînă la urmă a ieșit și Uri redevenit brusc Gheorghe. M-am uitat în jurul meu.Am văzut că suntem tot mai mulți. Și am avut o senzație pe care n-o mai avusesem de mult. Senzația majoritarului.

Ce va fi mîine? Greu de spus. Mîine e o nouă viață-cum spune atăt de frumos Viorel Ilișoi .   Piețele se vor goli.Nu știu dacă e o izbîndă de o viață sau de o clipă. Dar așa cum i-am învățat pe copiii mei -dacă tot trebuie să învățăm din ceva-e de preferat să învățăm din  victorii.Că din înfrîngeri am tot învățat pînă ne-am întors tot de unde am plecat. Mîine ne vom înghesui iar pe autobuze , vom năduși pe trenuri  sau ne vom chirci pe avioane  în drum spre ceea ce ne e acuma casă.Dar  dacă nu am fi venit , am fi regretat într-o  zi. Poate nu astăzi, poate nu mîine dar curînd și pe tot restul vieții  . Ne vom certa din nou  pe șosele sau ne vom ciondăni pe la ghișee . Însă  ne vom aminti că odată , pentru o zi, am fost uniți. And above all  și mai presus de toate  We”ll always have Dragnea .

dragnea_1