Jurnal de emigrant. Oferta domnului Fink.

Peste căteva zile m-am prezentat și eu acolo unde m-a trimis americanul , la un birou elegant aflat la etajul cinci dintr-o clădire cu pereți de marmură .Pe firma de la intrare scria – Organizația Imigranților Anglo Saxoni. Am spus că mă cheamă George și sunt un anglo-saxon din România. Domnul Stanley s-a uitat pe niște hârtii după care m-a rugat să mai repet încă odată numele . George -am spus , ca pe regele Angliei , mirat  ca nu pricepe un lucru atat  de simplu . Nu al meu, al țării . Ro-ma-nia . Dracula , Nadia, Năstase -adaog imediat cele trei nume care le cunoaște orice anglofon   . Domnul Stanley a privit lista încă odată , a întors-o pe cealaltă parte și mi-a spus că îi pare rău dar România nu figurează pe lista lui  . Am rugat să se mai uite încă odată sperând într-o minune ori macar într-o eroare de tipar . Mi-a zis cu un accent ciudat despre care am aflat ulterior că e accent sud-african că nu sunt eligibil pentru ajutor material , în schimb dacă nu voi avea unde petrece sărbătorile de primăvară , îmi poate găsi oricând o familie dispusă să mă adopte pentru câteva zile . La plecare mi-a oferit niște broșuri informative despre organizația lui , in ale cărei binefaceri din păcate , eu George of Romania , nu eram inclus .

Am înțeles atunci că nu are rost să caut sprijin pe meleaguri străine. La o adică tot la ai tăi trebuie să apelezi. Așa că am sunat la HOR – Asociația Imigranților din România . O doamnă cu un puternic accent moldovenesc , care pe atunci mi se părea mai straniu decât cel sud-african, dar  care spre deosebire de accentul burilor mi-a devenit familiar ulterior , mi-a spus ușor plictisită că peste câteva zile se va organiza un seminar pentru imigranții din România . Va participa și un domn suspus de la Sohnut/ Ministerul de Absorbție care vorbește și românește . Uite-tot la ai tăi  e salvarea – mi-am zis mulțumit. Am schimbat pe loc blugii de George cu ițarii de Gheorghe și am crezut că l-am prins pe Dumnezeul valah  de opinci .

Și tocmai când crezusem că epuizasem toate posibilitățile și singurii bani pe care-i voi vedea vor proveni din generozitatea celor care-mi vor lăsa un bacșiș in munca mea de chelner , consiliera de la ulpan m-a întrebat de unde sunt

Domnul Fink mi-a fost simpatic încă de la început pentru că nu mi-a oferit nici o broșură .Ca și domnul Zeev  mi-a spus că am procedat foarte bine că am emigrat în țara promisă de Dumnezeu poporului evreu , dar spre deosebire de domnul Zeev la urmă a deschis sertarul de jos al biroului  din lemn de mahon , a scos de acolo un carnet de cecuri și mi-a întins  un cec in valoare de 150 de shekeli.  Uite ce noroc a dat peste mine- mi-am zis in timp ce îndesam cecul în buzunar  . Sunt ungur doar de câteva minute și deja nivelul de trai mi s-a îmbunătățit simțitor. Gyuri îl invinsese pe George și il biruise și pe Gheorghe. .De atunci in fiecare prima zi de joi a lunii la ora 4 fix, cu exactitate de ceasornic îmi puneam clopul unguresc pe cap și băteam la ușa biroului domnului Fink de pe bulevardul Agripas . Cu un ritual domol , domnul Fink deschidea sertarul din partea dreapta de jos și scotea de acolo cecul , pe care mi-l întindea zâmbind . Eu ii spuneam Koszonom căci ăsta era unul din puținele cuvinte pe care le știam in limba maghiară și mă gândeam că sunt cel mai bine plătit  emigrant din ulpan , poate chiar că din tot Israelul. Primeam 150 de shekeli pe un  cuvânt , probabil mai mult  chiar decât un avocat sau politician  .

M-am reintors în biroul domnului Fink. Cu un gest iute i-am înapoiat cecul pe care tocmai îl primisem în urmă cu câteva minute .