- Pentru că este deja de 15 ani la putere iar longevitatea în posturi din astea nu este niciodată un semn bun. Odată cu retragerea lui Merkel, el a avansat la locul 28 pe lista celor mai longevivi conducători .Privesc lista si văd in fața lui cârmaci din vechi democrații populare ca – Guineea Ecuatorială ,Camerun, Uganda, Ciad , Bielorusia, Turcia, Rusia, Iran sau Siria . Ați vrea să locuiți în vreuna din aceste țări ? Nici eu .
- Pentru că atunci când citeam fabule in copilărie si ajungeam la Corbul și Vulpea al lui La Fontaine nu țineam niciodată cu vulpea. Chiar dacă de data asta și corbul a avut partea lui de vină.
- Pentru că în alegerile trecute măcar putea spune că face parte din liga lui Trump . Dar atunci când ai retrogradat din liga lui Trump în aceeași ligă cu Avântul „Kahana” Hebron și depinzi de o extremă dreaptă pe nume Itamar Ben Gvir , înseamnă că ai o problemă .
- Pentru că deși este un as al vorbelor meșteșugite încă nu știe să folosească corect pronumele personal. Un conducător, un leader ar trebui să știe că pronumele personal Eu– nu se folosește doar pentru succese și nici pronumele personal Ei doar în caz de eșecuri.
- Pentru că i-a îndepărtat pe rând pe acei oameni valoroși dar care nu satisfăceau orgoliile nevăstuicii , inlocuindu-i cu nulități galactice . Sigur ca nu a fost primul , in istorie au mai fost cazuri , dar parcă față de țoapa de Miri Regev – până și calul lui Caligula pare un domn.
- Pentru că spune jumătăți de adevăruri iar în cazuri din astea o jumătate de adevăr este mai rea decât minciuna. Printre altele că am fi prima țară care va ieși din pandemie. Sigur Israelul este prima țară dacă facem abstracție de Noua Zeelandă, Australia, Islanda,Taiwan, Cipru ,Correa de Sud, Hong Kong, Finlanda , Japonia, Vietnam, Danemarca , Uruguay și incă o duzină care fac treaba asta fără trompete .Chiar dacă gestionarea vaccinarilor a fost un succes (eu) , restul aspectelor legate de virus au fost eșecuri (ei) . Să nu uităm că Israelul a avut printre cele mai multe zile de lockdown din toată lumea . Dar bineînțeles toate ar trebui să ii fie iertate acum, odată cu ieșirea din carantină. Ceea ce îmi amintește de o glumă veche -Un om nevoiaș se duce la rabin și ii spune- „Mi-e greu Rabi. Eu si nevasta si cei 5 copii intr-o singură odaie. Spune-mi ce să fac.” La care rabinul ii raspunde- „Bagă tu și capra în casă si vino peste o săptămână și spune-mi dacă situația ta s-a îmbunătățit”. Vine omul peste o săptămână și spune-„Rabi, nu mi-e mai bine. ” Rabinul se gândește un pic si-i spune- „Știi ce, bagă și vaca .” Peste o săptămână revine omul și spune –” Tot nu mi-e mai bine, Rabi.” Se gândește rabinul iarăși un pic și-i spune. „Știi ce- Scoate capra.” Revine omul bucuros și-i spune lui Rabi- „Acum mi-e un pic mai bine.” „Păi atunci scoate și vaca.” Scoate omul și vaca și vede ca ii e mult mai bine . Și atunci se gândește omul nostru – „Măi, mare priceput Rabi ăsta. ” . Sigur, așa spun mulți azi și in privința lui Bibi. Ceilalți sunt – vorba lui – niște acrituri .
- Pentru că toate realizările țării (start-up nation, medicină , tehnologie ) se datorează unor domenii în care votanții lui nu prea se regăsesc. Dimpotrivă majoritatea votanților lui se află mai ales printre oamenii sărmani din sectoarele paupere ,unde Israelul are cea mai mare rată a inechității sociale din țările OECD, căci acoliții lui mai ales cei din partidele religioase , preferă să le mai împartă câte un gefilte fish din când în când în loc să-i învețe cum să pescuiască.
- Pentru că Golda Meir avea celebra bucătărie a lui Golda , in care-și aduna consilierii în momente de criză , Ariel Sharon avea echipa de sfătuitori de la ferma lui din Negev. În cazul lui Bibi, cei ce-i șoptesc la ureche sunt doar gingașu-i fecior și mai ales echilibrata-i soție Sara încât uneori nici nu știi daca Primul Ministru alternativ nu se numește cumva Sara Netanyahu .
- Pentru că există doar trei țări pe lume în care religia și statul sunt inseparabile – Arabia Saudită, Israelul și Iranul. Iar scopul careului de popi din jurul lui e să se asigure ca vom rămâne în acest club select și în continuare .
- Pentru că luptă din greu ca să ne convingă că e de neînlocuit . Destul de mulți chiar îl și cred. Eu , in schimb, zic că asta este în primul rând un afront adus unui popor care a dat lumii atâția oameni de valoare, fizicieni, artiști, muzicieni dar a eșuat lamentabil la capitolul conducători încât crede că nu mai există altcineva care să-l conducă in afara unui demagog a cărui principala calitate e viclenia . Care astazi , când are nevoie de voturi din comunitățile arăbești se autoporeclește Abu Yair- după ce cu câțva ani in urmă striga Gewalt !! Arabii se năpustesc spre secțiile de votare ! – Puterea corupe iar puterea absolută corupe la modul absolut . De aceea susțin limitarea funcției la două cadenții. Ceea ce n-ai realizat în prima cadenție, poți maximum incerca in a doua. Ce n-ai făcut atunci nu vei mai face nicicând – Nu am spus eu asta. A spus-o odată în 1996 un politician tânăr , pe nume Binyamin Netanyahu.
- Pentru că alegerile astea ca și cele trecute sau cele viitoare sunt de fapt un referendum dacă El e mai presus de lege. Căci e foarte clar că din momentul în care-și va asigura majoritatea , va anula procesele în care e acuzat . Nu in mod direct bineînțeles , dar există destui sateliți care vor face asta pentru a-l satisface .
- Pentru că până nu demult , îmi exprimam opiniile nu doar aici pe teren propriu ci mai ales acolo în deplasare printre simpatizanții lui . Primeam câteva aplauze dar primeam mai ales înjurături care variau între acritură , castravete murat, trădător de țară și până la acea ocară ultimativă de la care nu mai există cale de întoarcere – Stângist . Nu m-am mirat . La ultima postare , acum vreo lună , am primit ceva înjurături dar , spre surprinderea mea am început să primesc și likeuri. Tot mai multe likeuri. Atunci am început intrucâtva să mă mir . Când deja am depășit pragul admisibil , Bibi (ori studentul care-i administrează pagina ) m-a blocat definitiv .
Și atunci m-am gândit că daca acest supertanker al politicii a trebuit să-i bage pumnul în gură lui Schimmerling Gheorghe , boxer de categorie muscă , treaba nu mai miroase a democrație . Nu mai miroase nicicum. Noroc ca mi-am adus aminte că un om mult mai deștept decât mine și mult mai echilibrat decât Netanyahu , pe numele său Mahatma Gandi, a spus odată -Continuă să spui ceea ce crezi. La început te vor ignora. Apoi te vor batjocori. Pe urmă te vor înfrunta. Și atunci vei învinge .
„Delicioasa” analiza….!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
mi-a placut . ai multa dreptate si mult talent. parca ti s-a mai spus
ApreciazăApreciază
O fi fost Mahatma Gandhi mai destept decat tine si mai echilibrat decat Bibi, dar era un antisemit feroce si mare admirator-aliat al lui Hitler. O canalie careia nu i-as da citatie.
Lasa ca se termina si epoca Netanyahou. Nu stiu cand, dupa alegerile numarul patru, cinci sau sase, dar e clar ca sa se termina.
Orice e prea mult, strica.
Orice lucru bun are un sfarsit.
Nu stim cine il va inlocui, dar oricare ar fi, vin vremuri grele, foarte grele.
Batranul senil, slinos si libidinos care a fost „ales”, mai bine zis parasutat, in Casa Alba ne aduce si nori grei de razboi, probabil indesati cu praf nuclear.
Inca o sa ne amintim cu nostalgie de prim-ministria lui Biibi.
Pina una-alta, scapa de dolarii americani care capata valoare de hartie-tapet si hai sa ne bucuram de primavara frumoasa si inca racoroasa, liberata de corona
Trece si ea intr-o clipa.
Asta cat mai avem ragas afara de camera-adapost.
ApreciazăApreciază
Din păcate nu pot fi de acord cu nici una din aceste afirmații . Pe Netanyahu nu am să-l regret tot așa cum nu am să-l regret nici pe Ceaușescu (desi recunosc că amândoi au făcut și lucruri bune). Despre Gandhi nu am auzit deloc sa fi fost antisemit- ba chiar dimpotrivă- iar Bidden a avut curajul să facă ceea ce umflatul sau predecesor nu a îndraznit si anume să recunoască genocidul armenilor spre marea neplăcere a sultanului Erdogan.
ApreciazăApreciază
Hitler a fost ‘Prietenul Drag’ al lui Mahatma Gandhi.
https://time.com/5685122/gandhi-hitler-letter/
Individul era plin de sfaturi pentru evrei: sa mearga la macel linistiti, inveliti in lintoliu alb, asa cum se plimba dumnealui.
Dupa razboiul mondial s-a suparat si mai tare pe evrei ca au indrazneala sa-si revendice auto-determinarea.
Predecesorul „umflat” al lui Biden a avut indrazneala sa mute ambasada SUA la Ierusalim … sa mijloceasca pace intre Israel si Arabi … sa boicoteze tirania genocidara a Ayatollelor … sa aduca prosperitate economica si munca Americanilor … sa incurajeze dezvoltarea vaccinelor anti-COVID in timp record … s.a.
Biden are „curajul” lui Neville Chamberlain … sa se alieze Ayatolele si sa finanteze proiectul Nazo-Shiit pentru stergerea evreilor de pe fata Pamantului prin bomba atomica.
Nu mai vorbesc de jaful general si crima atotcuprinzatoare care sugruma SUA sub tirania asasina, bestiala, a Partidului asa-zis Democrat.
Eu am numai critica pentru politica Israelului fata de Armenia si problemele ei … dar, ce sa fac, sunt mai preocupat de soarta neamului meu decat a altora.
N-am zis ca trebuie sa-l regreti pe Netanyahou.
Zic ca sa ne bucuram de viata cata mai avem inainte de razboiul pe care ni-l aduce regimul gangsteresc arhi-ucigas care-l papusareste pe senilul destrabalat Joe.
Stefan.
ApreciazăApreciază