Jurnal de emigrant(2). Fratele lui Yoni

După câteva luni cunoșteam ebraica destul de bine ca să pot să încep să-mi caut de lucru . 

Printre doamnele consiliere din ulpan  era și o doamnă de la oficiul forțelor de muncă .

 –Ce meserie ai dumneata ? -m-a întrebat .

 –Inginer – am răspuns eu mândru.

Foarte bine. Inginer ai să poți să fii după aceea . Deocamdată țara are nevoie de chelneri .

Începuse prima Intifadă și o parte din chelnerii arabi din așezările din jurul Ierusalimului, nu mai primeau permise de  muncă în Israel . Mai ales cei care serveau în locuri mai sensibile, cum erau hotelurile și in special hotelul King David  . Aici stăteau  președinții Statelor Unite când vizitau Israelul,  tot aici a locuit -printre alții – președintele Egiptului, Anwar Sadat în timpul istoricei sale vizite la Ierusalim în   1977.

kd2

   La început mi-a surâs ideea de a fi chelner  .Eu eram obișnuit din România unde ospătarul era socotit un fel de mic dumnezeu .

Mi-au spus că am nevoie de un CV și că  va trebui să dau un interviu. M-am speriat. Habar nu aveam ce e ăla  un CV și știam că interviuri dau numai fotbaliștii.

M-au chemat pentru interviu într-o zi de miercuri , într-una din aripele adiacente ale hotelului King David . M-au introdus pe o ușă laterală  într-o cămăruță fără ferestre unde la o masă stăteau doi domni. Spre surprinderea mea, acești domni nu mi-au testat deloc abilitățile de chelner . Voiau să știe dacă există  pete negre în trecutul meu. Dacă sunt lucruri de care mi-e rușine . Da-am raspuns . Am copiat în clasa a șasea la teză la geografie . Am tremurat tot dar până la urmă am luat 8 . Și într-a noua  am falsificat o motivare. Dar pe ei altceva îi interesa. Dacă am fumat vreodată hașiș ? Dacă am furat din magazine ? Dacă am avut relații cu arabi ? M-am gândit în sinea mea cât de multe lucruri interesante am ratat. La urmă au notat ceva într-un caiet. Am presupus  că acești doi domni sunt un fel de psihologi, doar că nu înțelegeam de ce poartă ochelari fumurii. 

  În săptămâna urmatoare , consiliera de la forțe de muncă m-a anunțat că băieții fuseseră de la serviciul de securitate internă -SHABAK , îmi verificaseră trecutul , eram curat  și toate porțile mi-s deschise către strălucita carieră de ospătar .

  M-au trimis la Avraham  , un tip înalt și uscățiv care mi-a spus că în continuare voi face un curs de ospătărie de trei zile  după care urmează examenul care va fi o formalitate . După ce mi-a văzut performanțele chelneristice cred că a regretat că a spus asta .

  Eram în total cinci  cursanți. Mai era Jacob, un american din Alaska,  și trei studenți israelieni. Atunci am înțeles că in Israel spre deosebire de România, ospătăria  nu era un job pe viață ci doar un mijloc practic de finanțare a studiilor .

 Avraham  era un fel de șef peste chelneri, dar el prefera   să îl apelăm cu termenul francez de maitre ‘d, tot așa cum recepționerului îi plăcea să i se spună    concierge , iar bucătarul își zicea chef . În industria hotelieră limba franceză suna foarte sexy. Avraham ne-a spus că dacă vom avea suficientă ambiție , poate într-o bună zi unul din noi  va ajunge să-l înlocuiască . În ceea ce mă privește nu era deloc visul meu.

  În prima zi de curs  ne-a prezentat hotelul și mai ales restaurantele. Erau vreo cinci restaurante elegante, așa  cum se cuvine unui  hotel de cinci stele care avea între oaspeții lui președinți de state, prim-miniștri si bogătani veniți din toate colțurile lumii  .

    După cele trei zile de curs am dat examenul de diplomă .   Examenul consta din două părți . Prima parte era aranjatul mesei și a doua parte îndoitul șervețelelor  în formă de lebădă . 

  La prima parte m-am descurcat onorabil. Trebuia doar să țin minte că furculița vine  în stânga , cuțitul în dreapta , lingura în mijloc de-a latul farfuriei , paharul cu gât jos e de apă , cel cu picior e de vin . 

   La partea cu îndoitul șervețelelor a fost mai greu. Lebăda mea a ieșit tare  jumulită .După cîteva minute chiar și-a dat duhul. Avraham a făcut un fel de medie între cele două probe și a decretat că sunt  admis cu media 7 .

  Apoi ,  cam ca la ingineri , a urmat repartiția  . Eu tare mult aș fi vrut să mă dea la confiseria  de lângă piscină , unde era un cofetar ungur care făcea  niște prăjiturele cu cremă de te lingeai pe degete. Dar pentru că in Israel nu primești niciodată ceea ce vrei , pe mine și pe Jacob , ne-au îmbrăcat în câte un frac negru cu papillon  și ne-au spus că suntem angajați de probă la restaurantul gourmet de la subsol , care nu întâmplător avea tot nume francez. La Regence. 

King_David_Hotel_Waiters

  Am primit un ecuson pe care scria  Trainee dar mi-au zis că peste 3 luni,  voi primi un ecuson , pe care va scrie George, semn al intrării mele definitive în bresla chelnerilor .

  La restaurant ne-a  luat in primire un chelner experimentat pe nume Francois . El va fi îndrumătorul  nostru pe perioada de probă . În timp ce zicea asta ne-a ciupit amical de fund. Jacob nu prea  era obișnuit cu asemenea efuziuni sentimentale ,la el în Alaska nu se practicau , însă i-am explicat că așa sunt francezii, mai prietenoși din fire. Sincer  aveam și eu oarece dubii căci am observat că el ciupea doar băieții, fetele nu-l interesau. Adjunctul lui Francois era Hanan , un băiat de culoare , originar din Abisinia . Se spunea despre el că ar fi fost din familia lui Haile Selasie , regele Abisiniei   , si a cerut azil politic în Israel după revoluția marxistă din Etiopia .

  Salariul era aproape inexistent, însă  m-au asigurat că bacșisurile vor fi consistente . În munca de chelner plusvaloarea venea din ciubuc  iar arta unui chelner bun era să stimuleze dărnicia clienților . Fiecare client – așa mi-au spus  , are un punct G , punctul de generozitate iar noi va trebui să-i excităm   punctul G . Mi-au arătat o farfurioară adâncă unde fiecare chelner avea sarcina să pună ciubucul personal care acolo în farfurie se transforma în ciubuc colectiv . La sfârșitul zilei , Francois  redistribuia ciubucul colectiv , cam ca în comunism , fiecăruia după nevoi. Nu știu de ce dar ei considerau că nevoile mele sunt mai mici căci eu primeam doar firimiturile care rămâneau pe fundul farfuriei. 

  După ce ne-a ciupit iarăși de fund , Francois ne-a dezvăluit  cele patru principii de bază ale chelneristicii. Din punctul ăsta de vedere chelnerstica era mai complicată decât termodinamica  .  

 Primul principiu era că sala de mese e ca o scenă , iar noi suntem actorii . De fapt  ei erau actorii , eu și Jacob eram mai mult figuranți . În piesa pe care ne-o scrisese Francois, noi intram în ultimul act la debarasarea meselor. În plus Jacob trebuia să intre cu sticla de vin  în actul al doilea , iar eu intram  în primul act, unde după ce clientul comanda meniul , veneam    cu coșulețul de pâine ca un fel de Scufiță Roșie în frac  și  ziceam replica  – Garlic bread or regular bread ? . Am vrut să mai adaog de la mine și un shakesperian –This is the question , însă Francois mi-a recomandat  să nu mă abat de la scenariu . 

Al doilea principiu era că  deși  la început vom avea un rol mai mic , trebuie să fim mereu pregătiți  .Exista un gemuleț care despărțea  restaurantul de bucătărie iar din spatele acestui gemuleț   Francois ori Hanan monitorizau frontul și de câte ori era nevoie  eram trimiși  în acțiuni de comando chiar dacă arma noastră principală era doar furculița . 

Aici intervenea al treilea principiu . Un chelner bun nu așteaptă să fie chemat . Un chelner bun își  simte clientul -mi-a explicat Hanan .E destul să îl privești . Dacă de exemplu îl vezi că deschide gura în mod haotic și plescăie din limbă , tu apari imediat lângă el cu carafa de apă  . 

Al patrulea principiu a fost de fapt și cel mai util. Unui client nu ai voie să-i spui  niciodată nu. Dacă nu-i poți spune da , atunci îi spui Poate sau în cel mai rău caz Am să văd ce pot face pentru Dumneavoastră . Acest  principiu mi-a folosit foarte mult după ce m-am însurat. De câte ori nevasta mă trimitea la cumpărături îi spuneam –Am să văd ce pot face pentru Dumneavoastră . 

  În primele zile îi  urmăream de la pupitrul de comandă din spatele    gemulețului pe chelnerii experimentați cum primeau oaspeții . La început le aduceau cărticica cu meniul   . Întotdeauna cu două mâini și cu un zâmbet .Apoi așteptau, puțin aplecați, lângă masă în caz că oaspetele ar avea ceva nelămuriri. Când simțeau că clientul s-a hotărât reveneau și notau comanda  într-un carnețel. Dacă la urmă spuneau –Excellent choice , sir , știam că scontează pe un bacșiș consistent . Mergeau la bucătărie și peste câteva minute ieșeau cu farfuriile de mâncare . Eram surprins . O boabă de fasole în dreapta ,un morcov învelit într-un sos nedefinit în stânga  iar în mijloc un crap . Noi în Romănia ziceam că farfuria trebuie să fie plină .Voiam să mâncăm cât mai mult și să plătim cât mai puțin . Ăștia de aici plăteau cât mai mult pentru ca să mănânce cât mai puțin . 

regence_1

Un ritual asemănător se petrecea și la plecarea musafirilor  . Unul din chelneri trăgea cu grijă scaunele doamnelor și le ajuta să se ridice ,  în timp ce Francois ori Hanan le zâmbeau grațios .Lățimea zâmbetului era direct proporțională cu  lungimea bacșișului. Uneori ciubucul ateriza în farfuria cea adâncă alteori se oprea direct în buzunarele lor . După aceea mă chemau pe mine să debarasez masa , în timp ce Jacob care se pricepea mult mai bine ca mine la îndoit lebede  o pregătea pentru următorul client. 

În seara aceea de duminică , prima mea duminică din serviciul de  chelner l-am văzut pe Francois cu fruntea lipită de gemuleț. 

-Vino incoace -imi spune de cum mă vede , de data asta fără să mă mai ciupească de fund .Vino repede .  Îl vezi pe domnul ăla care a intrat acuma în restaurant . E fratele lui Yoni.

Cu toții cunoșteam   povestea lui Yoni.  Yoni Netanyahu, fusese comandantul forțelor de comando speciale care eliberaseră avionul Air France răpit de teroriști  la Entebe în Uganda . Comando adevărat- nu comando de chelneri. Yoni își pierduse viața în această acțiune.. Era socotit un erou în Israel.

  Deși nu-l mai văzusem niciodată , l-am recunoscut imediat pe fratele lui Yoni. Era un om încă tânăr insa deja grizonat . Dacă as judeca oamenii după cum îi judeca Francois aș fi spus că era un bărbat frumos .  Hanan , care era mai la curent cu politica, mi-a povestit că nu demult intrase în guvern și fusese numit vice ministru de externe , dar probabil nu se va mulțumi doar cu atât 

    Era însoțit  de un alt domn înalt, îmbrăcat la costum  , iar amfitrioana restaurantului i-a condus la masa deja pregătită pentru ei  , masa numărul doi din partea dreaptă a sălii . Mi-am luat și eu coșulețul de pâine  si m-am oprit respectuos în fața lui , cu replica obișnuită – Garlic bread or Regular bread . A ridicat un pic ochii și mi-a indicat pâinea cu usturoi.  L-am privit cu admirație .De fapt toți chelnerii îl priveau cu admirație. Avea – ceea ce numesc francezii – fason . El nu ne privea nicicum, nu cred că ne vedea , era complet absorbit  de discuția cu partenerul său american. Nu știu de ce, dar mi s-a părut un pic trist . Peste câțva ani, avea să o cunoască pe una Sara și să devină chiar și mai trist. 

 Dar atunci in primăvara anului 1989 era încă holtei  , proaspăt divorțat și cam la fiecare a doua zi era oaspetele restaurantului nostru. Mereu  însoțit de un alt domn, dar intotdeauna vorbitor de limbă engleză cu un puternic accent american. Se așeza mereu la aceeași masă din colț , masa numărul doi își aprindea  trabucul si dadea comanda . Nu mai văzusem niciodată un om politic în carne și oase și cu atât mai puțin pe unul care să fi fost fratele lui Yoni. Mă învărteam mereu pe lângă masa lui , ca o zeiță din legendele grecești  , cu carafa de apă în mână , așteptându-l să plescăie din limbă .  El prefera mai intotdeauna  oferta de  vin a lui Jacob. Și la celelalte mese erau domni importanți , personalități din mass media ori oameni de afaceri , unii insoțiți de doamne elegante , fardate discret iar alții  împreună cu nevestele . Mai exista o categorie aparte de americani care veneau împreună cu copiii în prag de Bar ori Bat Mitzvah. Astfel că uneori aveam de-a face și cu adolescenți introspectivi ori cu june simandicoase chiar un pic afectate . Jacob mi-a spus cu oarecare dispreț că genul acesta de fete  se numeau in jargonul lor JAP’s .Asta nu provine de la japițe ci e prescurtarea de la Jewish American Princess .Cu toate că am avut impresia că nu i-ar fi displăcut dacă o asemenea prințesă l-ar fi invitat la o cină romantică în ziua lui liberă. 

   La un moment dat  Francois m-a trimis la o   masă , o masă mare unde în centru stătea un domn mai in vârstă , cu o figură bonoamă , îmbrăcat intr-un costum Prada    . După ce le-am umplut paharele de apă domnul acela , spre surprinderea mea , m-a întrebat cum mă numesc  .

Sincer, nu eram obișnuit cu o astfel de interpelare . Pentru majoritatea musafirilor din local , în afară de interacțiunea strict profesională , noi chelnerii , eram cam invizibili.  

   – Deocamdată mă numesc Trainee , sir, dar peste trei luni dacă-mi voi vedea de treabă mă voi numi George.

Domnul acela a râs , un râs voios  de om sigur pe el si a dus mâna la buzunar   .

  – Good luck, George .Primește te rog   asta din partea mea ca să-ți fie viața un pic mai ușoară  în Țara Sfântă . 

Mi-a întins o bancnotă verde cum nu mai văzusem până atunci.

Spre rușinea mea , acea bancnotă de 100 de dolari venită din buzunarul său larg s-a oprit direct în buzunarul meu strâmt , fără să mai treacă prin farfuria cea adâncă . 

 Au fost de fapt primii si ultimii mei bani câștigați din stand up comedy , iar domnul acela, brazilian, am aflat ulterior fusese domnul Edmond Safra, care astăzi este un nume de  piață in centrul Ierusalimului. 

 După ce  mi-am dat seama de potențialul financiar  al acestei glume, m-am plimbat mereu printre mese cu coșulețul cu pâine într-o mână și cu glumița în cap , însă din păcate  nimeni nu s-a mai interesat cum mă numesc .

Peste câteva săptămâni  mi-am dat demisia . Sau m-au dat afară nu mai știu precis . Trainee nu a mai devenit niciodată  George. Fratele lui Yoni în schimb , va urma predicția lui Hanan și va deveni  unul din cei mai influenți oameni de pe planetă .   Peste câțva ani avea să fie  implicat într-un scandal de trafic de influență pentru că printre altele ar fi cerut   unor redactori de ziare să scrie frumos despre el , in schimbul unor favoruri pe care el le va acorda  ca prim-ministru . Pe undeva l-am înțeles. A făcut asta din nevoia de a fi iubit. Căci nevoia de iubire   e la fel de mistuitoare și dacă esti un amărât de chelner și dacă esti prim-ministru . 

 

 S-au spus  multe despre el  .  Unii spun că a avut multe  părți bune . A avut și părți mai întunecate . Însă pentru mine , principala sa calitate    va rămîne aceea de a fi fost fratele lui Yoni. 

yoni-netanyahu-portrait

 

Peste ani, am înțeles și de ce șmecherul de Francois nici nu-i mai  verifica masa la plecare , înainte să mă cheme   să o debarasez   . Nu din comoditate  și nici dintr-o bruscă generozitate față de mine . Francois știa încă de atunci că Bibi nu lasă niciodată bacșiș . 

Capitolul precedent . Olandeza zburdătoare

6 gânduri despre „Jurnal de emigrant(2). Fratele lui Yoni

  1. 1. Mi-a plăcut foarte mult – perseverează.
    2. Acum Bibicul nu numai că nu lasă bacșiș, ci nu plătește deloc consumația. De
    fapt ,acesta ar fi cel mai mic păcat al său. A evoluat la ticăloșii mult, mult mai
    grave.

    Apreciază

  2. Mulțumesc. Mereu cu mult miez ceea ce scrii. Acum mi.a părut mult mai serioasă povestea, totuși am zâmbit in două rânduri. Nu știu cât ți s.ar umple strâmtul buzunar, daca ai publica cartea pe care o așteptam, dar cred că s.ar vinde la fel de bine ca și cea a d.nei Neumann.

    Apreciază

  3. Mi-a plăcut ….și o fraza in mod deosebit…
    “ pe undeva l-am înțeles pe Nataniau … ( find vorba de implicația lui într-un scandal de trafic de influența pentru ca printre altele ar fi cerut unor redactori de ziare …sa scrie frumos despre el…, in schimbul unor favoruri) a făcut asta din nevoia de a fi iubit. Căci nevoia de iubire e la fel de mistuitoare si dacă ești un amărât de chelner și dacă ești
    prim ministru.”

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s