Enigma Oliviei

– Băi soldat- de ce  ești  tu mai altfel ?

Începuse armata cam de două săptămîni și asta auzea cel puțin odată pe zi   de la comandanți .

Ar fi vrut să fie ca ceilalți dar nu reușea.  Nu îi priise  schimbarea . De  pe planeta Civilie în care trăise fericit 18 ani  fusese  dintr-o dată catapultat  pe  planeta kaki care nu avea nici măcar nume ci doar un număr format din 5 cifre – zero unu opt șase șase  – planetă  pe care va trebui să se descurce cum o putea pe timp de nouă luni adică 270 de centimetri ,căci așa erau obiceiurile pe planeta aia –oamenii se măsurau în grade iar timpul în centimetri .

Ca să-ți meargă bine în armată trebuie să gîndești cît mai puțin -îi spusese un coleg mai în vîrstă  . Din bruma de anatomie pe care o învățase la liceu știa că e o mașină extrem de complicată creierul .În hipocampus se înmagazinează amintirile , în lobul occipital se dezvoltă imaginația . Nu mai ținea minte care parte  se ocupă cu gânditul dar   oricum de partea aia nu va avea nevoie   timp de 270 de centimetri , măsurați cu precizie pe metrul de croitorie al lui Gyarfas, colegul  de pluton, autonumit responsabil cu AMR-ul .

.

Existau două momente ale zilei cînd se trezea din hibernare. Erau acele momente care-i asigurau legătura cu lumea de afară .Primul  era în mijlocul zilei cînd apărea sergentul de serviciu cu tolba de scrisori . Era plăcut să primești scrisori de oriunde  ar fi ,de la părinți, de la familie , de la prieteni răsfirați și ei pe alte planete kaki , dar nimic nu egala  ludica bucurie a primirii unei scrisori de la o persoană de sex feminin   .

O scrisoare de la o fată nu se compara cu una de la un băiat. Venea într-un plic parfumat, cu scris îngrijit,caligrafic  . O scrisoare de la un băiat se deschidea militărește cu baioneta. O scrisoare de la o fată se deschidea delicat cu forfecuța de unghii . O scrisoare de la un băiat se citea mecanic ,ca un reportaj din Scînteia Tineretului.O scrisoare de la o fată se citea profund ca o poezie de Eminescu .Apoi citite aveau o cu totul altă soartă .Scrisorile de la băieți erau aruncate în dulap.Scrisorile de la fete erau puse în buzunarul sacoului, al mantalei sau –chiar sub pernă.Iar apoi norocosul o recitea noaptea, înainte de culcare și adormea fericit.

Tare mult și-ar fi dorit să fie și el printre norocoși .Doar că în acest context numele său, soldat TR Costică Zmeu nu era strigat niciodată.

Un sibian, Zachia , îi explicase motivul . În sistemele izolate cum era al lor se aplicau principiile entropiei   . Ca să primești trebuie mai întîi să oferi . Ca să-ți vină scrisori de la fete trebuie mai întîi să le scrii .

Ar fi vrut el să le scrie ceva. Dar nu prea știa ce. Făcuse o încercare acum cîteva zile . Dar coincidență numai bine după ce a dat scrisoarea pentru expediere i-a adunat locotenentul  și le-a prelucrat ce aveau voie să scrie și ce nu. Iar ceea ce enumera locotenentul la subiecte interzise, era cuvînt cu cuvînt ceea ce el , Costică Zmeu scrisese doar cu o zi înainte. Locotenentul ăsta e un artist al simțurilor- se gândea Costică . Îl bagă în buzunarul mic pe Uri Geller. Ăla doar îndoaie furculițe , big deal. Și furculițele lor de la popotă se curbau doar dacă te uitai la ele. Dar locotenentul lor, locotenentul Cobra făcea parte din prima ligă a prestidigitatorilor căci el citea  gînduri .

Așa că seara după ceremonialul în care Gyarfas husarul tăia încă un centimetru din metrul prea lung și urla Hai Liberareee – cu accentul lui amuzant , el Costică Zmeu stătea în fața colii galbene din mapa lui de scrisori Doina, ca un scriitor constipat. La un moment dat s-a gândit să le ceară colegilor care se lăudau că cunosc așa de bine eternul feminin , să-i imprumute și lui un subiect . În armată se obișnuia să se mai împrumute cîte ceva – ciorapi, izmene -de ce nu s-ar putea împrumuta și subiecte de scrisori  .  La început l-au privit ca pe un zălud. Doar mai încolo   noaptea în corpul de gardă ,au acceptat să se  confeseze . A observat el, Costică că soldații de noapte erau altfel decît soldații de zi . Ziua era fiecare pentru el  . Noaptea parcă îi prindea pe toți într-un năvod uriaș . Nopțile în armată aveau în ele ceva tainic de puteau surpa diguri și deschide suflete .

Codres care primea scrisori parfumate aproape în fiecare zi , zicea că el îi descrie iubitei ce nuntă mare vor face  acasă , după ce se eliberează .

Că așa zicea Codres că vaca și nevasta e bine să le iei de la tine din sat. Știa Codres  că fetele de la oraș or fi bune or fi zîne dar n-au văzut în viața lor cum arată un plug . Subiectul ăsta lui Costică nu i se potrivea oricît ar fi tras de el. Căci el cunoștea numai fete de la oraș . Horia -un băiat de zahăr – zicea că el le trimite ghicitori de matematică. Zicea Horică că dacă le merge mintea la matematică ,sigur le merge la toate cele. Nici subiectul ăsta nu i se potrivea căci  prietenele lui erau mediciniste, nu le plăcea matematica. Nici Evei, nici Simonei, nici mai ales Oliviei că altfel ce motiv ar fi avut să aleagă medicina, unde se învăța pe brînci șase ani,și pe urmă repartiția la un dispensar în satul lui Codres – ele fete așa deștepte.

Atunci i-a căzut fisa. Dacă tot nu avea voie să scrie despre ce fac în armată și alte subiecte nu găsea , se va refugia în lobul occipital. Își va creea o altă identitate , diferită de a lui . Va deveni un fel de Madame Bovary masculin -chiar dacă în vremea aia încă nu-l citise pe Flaubert.

Prima dată se gîndise să împrumute identitatea unui erou de roman. Dar colegele lui erau ocupate, nu aveau timp de citit cărți. Se gîndi atunci la filme. Ultimul film pe care îl văzuse -Proba de microfon – avea în el ceva premonitoriu căci Nelu , personajul principal pleca și el la armată . Ce tare s-a identificat cu Nelu atunci. Dar filmele lui Danieluc erau filme de nișă ,nu le văzuseră mulți.

În seara aceea ca să-i mai destindă i-au dus la un film .  Eu , Tu și Ovidiu. I-a plăcut de Florin Piersic, i-a plăcut Violeta Andrei , însă din acea seară a început să se identifice cu Ovidiu, poetul surghiunit la Tomis,  care  își număra  și el AMR-ul  doar că în cifre romane.

De atunci n-a mai fost un scriitor constipat. Devenise chiar un pic diareic. Scria mult, scria din imaginație  . De fapt nu scria el, ci scria Ovidiul din el. Se identificase atît de tare cu poetul surghiunit că nu mai știa unde se termină Costică și de unde începe Ovidiu . Ave pulchra puella- așa începeau scrisorile lui .Le povestea cum îi apăruse în vis Atropos , zeița destinului , care i-a spus că toate în viață au un scop iar scopul exilului lui e să-l transforme într-un bărbat adevărat . Avea grijă să presare și un Amor Vincit Omnia , pe atunci chiar credea în asta . Încheia cu Semper Fidelis iar apoi adăuga și un Post Scriptum că tot latinii îl inventaseră și pe ăsta .

Metoda a dat rezultate . În scurt timp a început să primească și el scrisori parfumate .Toate cu un scris frumos, caligrafic. Nici nu știa de ce mergea vorba că doctorițele scriu urît căci medicinistele lui  scriau tare frumos .Sau poate de aia le ține așa de mult în facultate ca să le învețe cum să-și urâțească scrisul . Eva îi scria despre cățelușa ei Cleo care îi ține de urît cît timp băieții sunt la armată. Simona îi scria despre Amedeo, noul ei prieten cu care avea întîlnire de două ori pe săptămînă la aceleași ore. Dar nu trebuia să fie gelos pe Amedeo chiar deloc, căci Amedeo era cadavrul pe care învățau ele la orele de disecție.Fată de viață Simona, chiar dacă de două ori pe săptămînă , la ore fixe, avea întîlnire cu moartea.

Iar Olivia . Ca și el și Olivia își greșise secolul.Poate că și locația. Ar fi putut fi o contesă poloneză pe vremea lui Sobieski. Sau o amazoană  greacă în vremea lui Heracle .  Însă ea alesese să se nască într-un loc și un timp  cînd oricine nu se înscria în spectrul îngust al comportamentelor tolerate de societate era privit cu suspiciune .

În plicuri parfumate îi scriau pe rînd Olivia contesa despre ultimul bal din salonul oval în care dansase un menuet cu însuși prințul Eugeniu de Savoya   , Olivia amazoana despre excursia dificilă de pe  munte de la Clăbucet unde traversase pîrtia în picioarele goale . Deborda de imaginație Olivia .Scrisorile ei chiar îi mergeau direct la suflet . Costică se gîndea că așa era împărțeala lăsată de la Dumnezeu- băieții să se priceapă la motoare și fetele la oameni .Acum chiar îi părea rău că îi plăcuse matematica că altfel ar fi dat și el la medicină. Trebuie să fie grozav să vezi prin om .

Ultima scrisoare pe care o primise ieri era de la o altă Olivie. O Olivie care-i fusese  necunoscută pînă atunci. Erau puține fraze ,cîteva erau codificate , erau și niște formule de reacții chimice complicate  iar pe plic nu mai era trecut numele ei ca în alte dăți ci era desenată o spadă iar lîngă ea un sigiliu pe care era scris Organizația Pumnalul Ruginit .

Era grozavă Olivia. Ar fi făcut orice să-l binedispună .Parcă bănuia că era cătrănit .

Căci  i se refuzase din nou permisia. Băi soldat- de ce nu ești și tu ca ceilalți-îl repezise din nou locotenentul Cobra , cînd i-a cerut bilet de  voie . Poate că greșise cînd își deconectase neuronii ,  plutind ca o frunză în bătaia vîntului pe planeta  kaki.

Seara, în dormitor cînd vru să recitească ultima scrisoare a Oliviei nu o mai găsi. Probabil că la nervi o rătăcise pe undeva .

Doar că a doua zi a observat că locotenentul se uită altfel la el. Nu cu dezamăgire , nici măcar cu reproș , ci cu bănuială amestecată un pic  cu teamă .Mai spre după-amiază cînd trebuiau să intre la studiu vede că îl caută  sergentul de serviciu. De data asta nu pentru ca să-i aducă  scrisori.

Trebuie să te duc la Fotache -îi zise din voce dar din chip parcă zicea Ai încurcat-o. Fotache era ofițerul de Contrainformații al planetei kaki , un moldovean simpatic și mereu zîmbitor. Dar fiecare locuitor al planetei știa că nu era deloc bine să ai de-a face cu el.

O porniră pe aleea care-i era lui  sector, pe sub stejarii cărora le mătura frunzele pentru ca nu cumva bocancul delicat al unui purtător de stele  să se împiedice în vreuna .În timp ce mergea în tăcere lîngă sergentul de serviciu se întreba cu ce păcătuise. Dar nu-i venea nimic în cap. În orice caz nu ceva care ar fi trebuit să se alerteze Serviciul de Contrainformații al unității. Poate altcineva făcuse o boacănă și îl dăduse pe el în gât . Sau poate nici nu era el, era Ovidiu. Acum de cînd se contopise cu el își asuma și destinul lui. În anii ăia se mai întîmpla să mai cadă în dizgrație cîte un poet.Dar de ce Ovidiu? El nu mai scrisese nimic de două mii de ani.

Observă că biroul colonelui Fotache nu era laolaltă cu birourile celorlalți purtători de stele  . Era într-o clădire laterală fără nici un indicativ .Sergentul de serviciu îl introduse înăuntru și se retrase. Colonelul Fotache era la birou dar de data asta nu zîmbea.Cum l-a văzut ,Costică simți cum îngheață sîngele în el. Ar fi vrut să dispară în vreo gaură de șarpe dar poate în birou la Fotache erau șopîrlițe dar  șerpi nu erau  .

-Ia spune neicușorule -zise Fotache cu accentul lui moldovenesc – am auzit că ai primit o scrisoare. Cine-s ăștia  Organizația  Pumnalul Ruginit?

Costică nu prea știe ce explicații să dea. Începe să se bîlbîie .Zice ceva dar și lui i se pare cam neconvingător. Cum să explice toată tărășenia asta cu refugiul în lobul occipital al imaginației ? Între timp Fotache se așează la birou și începe să scrie ceva.

Poate că se înșelase. Ăsta nu fusese exilul .Fusese doar uvertura. Exilul adevărat la batalionul disciplinar doar acum va începe . Totul de la o scrisoare pierdută . O scrisoare pierdută poate provoca  o  comedie genială  sau  o  tragedie antică. De abia acum se va putea identifica cu Ovidiu. Nu-i cunoștea dosarul dar poate că și el primise de la vreo Olivie  o scrisoare care supărase pe vreun Brutus .

Fotache se ridică. În mînă avea ceva ce părea un pumnal. În curînd i-l va înfinge în inimă . Et tu, Fotache ??!! Închise ochii .

Dar nu era un pumnal. Era doar o foaie de hîrtie.

-Te duci tu puicușorule  frumușel și iei o declarație de la tovarășa Olivia . Să explice ce legături are ea cu Organizația Pumnalul Ruginit. Ai aici un bilet de voie de la mine. Să treci pe la ofițerul de serviciu să ți-l ștampileze .
Cînd ieși de la Fotache parcă era drogat . Se simți învăluit într-o perdea de fum alb. Habemus permisie.Cît luptase pentru ea și acum i se oferise pe tavă .  Intrase Agămiță Dandanache și ieșise James Bond.

Nu numai că o va întîlni pe Olivia. Era chiar trimis în misiune să o întîlmească.

Pe drum îl întîlni pe Gyarfas. Îi spuse că pleacă acasă pe patru centimetri. Gyarfas îl îmbrățișă.

Ar fi vrut să-i spună și locotenentului că îți poți atinge scopul  chiar dacă nu ești ca toți ceilalți.Că nu e nici o rușine să fii mai altfel . Dar renunță .Era sigur că Enigma Oliviei depășea chiar și mintea ascuțită a locotenentului Cobra. De fapt nici el nu o înțelegea în totalitate . Trebuia să se grăbească . Festina rapide. Dacă pierde trenul de la Constanța nu mai era alt tren pînă dimineață.Își îndesă într-o sacoșă cîteva lucruri murdare pentru spălat acasă. Merse la ofițerul de serviciu să-i ștampileze permisia și ieși pe poartă . Gaudeamus igitur. Era în fine un om liber. Juvenes dum sumus. Deși era poreclit regele lentorii de data asta nu avea voie să întîrzie . Vita nostra brevis est .

A avut noroc, a ajuns la timp. Trenul era aproape gol. Într-un compartiment doi țărani împărțeau niște scovergi .Nu avea rost să-i deranjeze. În alt compartiment, un tînăr își scosese pantofii și se întinse pe banchetă . În alt compartiment era doar o singură doamnă .Dă să se așeze dar aude un mîrîit neprietenos de sub banchetă. Bubico -stai cuminte , zice doamna. Nehotărît își continuă drumul.Ajunge la ultimul compartiment. Prin geamul murdar văzu că acolo era un domn în vîrstă. După îmbrăcăminte nu era de prin partea locului. Deschise ușa compartimentului și bătrînul îi zîmbi prietenos. Părea că se plictisise de atîta singurătate. Deși nu-l văzuse niciodată  , îl recunoscu imediat. Așeză sacoșa pe banchetă ,se înclină  spre el și îi spuse doar atît Gratias Ovidius .