Domnule Andrei Crăciun intr-una din ședințele cursului dumneavoastră , m-ați întrebat de ce scriu . Această întrebare, recunosc, mi-a dat prilejul unei destul de temerare introspecții.
Aș putea spune că scriu pentru că încerc sa fac lumea mai bună dar asta ar fi o copilărie. Nici un scriitor de fapt nu a schimbat lumea, iar acei puțini care au încercat , intrând in politică, au eșuat lamentabil.
Aș putea să vă spun că scriu pentru ca să-mi decantez obsesiile . Dar ăsta s-ar putea face și la un psiholog . Si in fond nu s-a demonstrat nicăieri că terapia prin scris ar fi mai eficientă decât divanul psihoterapeutului .
Aș putea să vă spun că scriu dintr-o iluzie. Iluzia că aș putea răsturna legile fizicii ca să-l bat pe umăr pe șugubățul de Einstein si să-i spun că timpul nu e doar relativ ci și reversibil. Iar în reversibilitatea timpului viața poate curge înapoi și iubita din liceu ori din facultate nu mai este acea strălucitoare ruină de la ultima întâlnire , ci redevine frumusețea blondă cu ochii mari și picioare zvelte de care ne-am îndrăgostit odată . Iar undeva spre capătul rolei ,in acest amețitor playback literar poate că pe la pagina 270 am putea face în așa fel ca ea să se îndrăgostească îndărăt , dar atunci ar ieși doar o carte proastă . Căci marile iubiri trebuie sa rămână neîmplinite . Ce s-ar fi ales de dramaturgia universala dacă Romeo și Julieta in loc să ia cupa de otravă ar fi luat drumul către Sfatul Popular din Verona ? Sau cum ar fi evoluat literatura română dacă Eminescu ar fi devenit un familist convins care și-ar fi trăit îndestularea unei bătrâneți liniștite la țară, alături de doamna Veronica Micle și in loc de Scrisoarea a treia ar fi scris doar declarații la fisc ori la ANAF.
Realitatea este că scriu pentru că ați avut amabilitatea de a mă invăța că in ranița unui diletant in ale scrisului nu trebuie să stea neapărat pana lui Victor Hugo . Nici un scriitor începător nu va deveni un Cehov sau un Balzac. Nu are cum , căci aceștia sunt unici. Dar este perfect in regulă să sa fii și un scriitor mediocru atâta timp cât ești sincer cu tine însuți. Si atâta timp cât vei respecta principiul fundamental al literaturii -enunțat de un băiat american pe nume Kurt Vonnegut- Scrie în așa fel încât cititorul să nu simtă că și-a pierdut vremea citindu-te .
Dar chiar și un scriitor mediocru trebuie să fie mai întâi de toate un bun cititor . Unul care a străbătut in prealabil Tunelul lui Ernesto Sabato , ori a călătorit intr-un vagon aglomerat de la Moscova la Petușki . Călătorie la capătul căreia nu se află nimic in afara câtorva sticle de votcă goale . Însă nimeni nu va descrie niciodată călătoriile cu trenul mai bine decât o fac scriitorii ruși .
Si in fine scriu pentru că am învățat că literatura nu se scrie nici cu inima, nici cu sufletul ci mai ales cu simțurile . Acel simț al candorii care l-a făcut pe Mihail Sebastian să se indrăgostească iremediabil și definitiv de jucăușa , frivola, Leny Caller si sa scrie pentru ea Jocul de-a vacanța și poate că i-ar mai fi scris și altele dacă nu ar fi sfârșit absurd și inutil sub roțile unui camion condus de un șofer rus beat . Vorba unui prieten- „Pot să-i iert pe ruși că ne-au adus comunismul dar nu pot să-i iert că ni l-au luat pe Sebastian” .Sau acel simț al observației care îl făcea pe Amos Oz sa-și folosească timpul petrecut in săli de așteptare , privind oamenii din jur , mai ales pe cei invizibili cum era acel bătrân inginer sovietic care deretica mesele in Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv . Iar când era întrebat dacă nu își regretă emigrarea , acel fost inginer , Igor sau Boris sau Efim răspundea invariabil – Nu – căci aici sunt acasă , iar marele Amos Oz simțea acea ușurătate a ființei a lui Kundera , pentru că spiritele mari se întâlnesc , asa cum si eu ,domnule Crăciun am fost atins de povestea unui prieten de-al dumneavoastră , care scria despre o mare dragoste nu pentru o fată, nici pentru o idee ci pentru o banală sticlă de Pepsi, dragoste pe care am priceput-o imediat , căci pentru noi, generația de dinainte de 89 , fericirea avea imaginea unei perechi de blugi și gustul unei sticle de Pepsi .
Pentru acestea si incă pentru altele, m-am hotărât să scriu.
În speranța că voi putea într-o zi deveni un scriitor mediocru.
Cu stimă
Viața merge înapoi 
Merci
ApreciazăApreciază