Un francez gentilom ,pe nume Paul Valery spunea odată că realitatea e doar un caz particular al ficțiunii.
In clasa lor de-a doispea erau 36 de elevi , intre care se nimeriseră să fie 18 băieți si 18 fete. În liceul acela de mate-fizică unde totul era ordonat asta nici măcar nu constituia o știre .Și chiar și eu aș fi trecut peste acest amănunt dacă imediat după examenul de bacalaureat nu s-ar fi organizat banchetul de absolvire . La banchet fiecare băiat trebuie să conducă o fată, așa erau regulile atunci . Încă nu se inventaseră rânduielile astea noi că se potrivește și băiat cu băiat ori fată cu fată. Si atunci în pragul banchetului chiar și tocilarii clasei și-au scos pentru câteva zile nasul din cărțile de matematică ori culegerile de fizică și au inceput să-și privească colegele cu oarece interes . Stiau ei că fetele bune se dau repede. Si cele rele la fel. Dar ei rușinoși erau . Căci despre felul cum să abordezi o fată nu te învăța în manuale .
Iustin pusese ochii pe Iulia. Erau si apropiați la catalog și din asta dedusese că ar putea fi apropiați și sufletește . Un fel de zodiac pe litere . Iulia avea de toate. Era și frumoasă și premiantă, o combinație care ar putea îndepărta băieții însă nu in cazul Iuliei căci ea avea o inteligență calmă și neamenințătoare . Chiar și profa de chimie care mereu îi bășcălea pe toți și nu-i mai scotea din 2 sau 3 de-i punea la corigență să-i doteze laboratorul , se purta deosebit cu Iulia . Era cea mai bună la chimie din clasă , poate chiar din toată școala . Nu era de mirare căci se pregătea de Medicină . Iustin își făcuse un plan . O să o invite la cofetăria aceea cu nume de floare din orașul lor și acolo intre o lămâiță și un doboș îi va pune intrebarea capitală – Vrei să fii perechea mea la banchet ? Dacă il va refuza va rămâne cu gustul acru de lămâiță. Dar dacă va accepta va simți la plecare gustul dulce al glazurii de la Doboș .
Amânase invitația până spre sfârșitul zilei căci incă se lupta încă cu sine însuși . Iar din toate luptele pe care e nevoit să le poarte omul , lupta cu sinele e cea mai grea . Doar că atunci în ultima pauză, dinainte de ora de tehnologie, când tocmai crezuse că se biruise , il auzi pe Narcis – craiul clasei- lăudându-se că a invitat-o la banchet pe Iulia și ea acceptase . Însă banchetul va fi doar preludiul – zise Narcis șmecherește . Și spunând asta, scoase din buzunarul de la uniformă niște chestii din alea împachetate în celofan și pe care le vindeau sârbii în piață doar atunci când erau siguri că nu-i nici un milițian prin preajmă . Iustin nu știa exact ce sunt chestiile alea rotunde dar simți cum i se urcă sângele la creier . Dacă nu ar fi fost oameni în jur l-ar fi luat pe Narcis ăsta și l-ar fi izbit cu capul de zid .
Iustin s-a dus singur la banchet . Din cauza lui de partea cealaltă , o fată a trebuit să meargă și ea singură dar Iustin nu se mai simțea răspunzător pentru simetria școlii . Era de-acum absolvent , cu bacul luat , putea să se elibereze de reguli . De cum a ajuns la petrecere s-a așezat pe un scaun cât mai aproape de perete, asta îi dădea siguranță . Lângă el nu s-a mai așezat nimeni. Câțva se bâțâiau haotic pe ringul de dans , alții explorau sticlele de tărie la bufet iar pe aleea întunecoasă din spatele clubului pachete de hormoni ținute în frâu de prea multă vreme , dădeau în clocot . Tibi Drăgan – băiatul cu stația și cu geamantane pline de muzică , avea experiență . Când vedea că se cam golește ringul , punea un Boney M săltăreț , ceva cu – Hurrah, Hurrah- It’s a holliday . Când vedea că s-a făcut prea plin și stă să se reverse băga un Ti Amo languros , numai bun pentru pipăială și atunci ăștia singuratici se retrăgeau cuminți in ungherele lor .
Iustin nu participa la tot acest flux și reflux . În lumea lui interioară el nici nu era acolo . Se vedea undeva la mare într-un sat de pescari scriind poezii pe care i le dedica Iuliei . Era tare frumoasă Iulia în iulie. Ea era frumoasă și in august ori in ianuarie dar cea mai frumoasă era in iulie probabil că de aia i-au și pus părinții numele ăsta . Iustin avea pasiunea poeziei , publicase deja la un cenaclu . Dar în sinea lui el știa că e doar un poet mediocru. Poeții buni sunt duri. Bacovia a fost un dur , Baudelaire a fost un dur , Eminescu a fost nemuritor și rece. Iar el era blând , iar un blând nu va deveni niciodată un mare poet . Maximum va deveni un poet nefericit, din aceia de care e plină lumea . Iar ele, fetele dintr-a 12-a nu aveau loc pentru nefericire. Acum dansau în draci cu toți fericiții clasei . Iustin știa că altă ocazie de a mai fi impreună cu Iulia nu va mai avea căci ea va fi de acum prinsă în caznele admiterii . Pe atunci se intra greu la orice facultate dar la Medicină se intra cel mai greu. Norma de petreceri a Iuliei era foarte limitată . De fapt era banchetul și atât . Voia deja să se dea bătut și să meargă acasă .
Spre dimineață îl văzu însă pe Narcis, prăbușit peste o sticlă de rom cubanez, pe trei sferturi goală. Atunci a înțeles Iustin că misiunea lui încă nu se încheiase.
I s-a părut cumva firesc să-i propună Iuliei să o conducă până acasă. Au ieșit împreună fără să-și mai ia rămas bun de la ceilalți . Iustin mergea la câțva pași in urma Iuliei și ii privea taiorul roșu, elegant, comandă specială de la Casa De Mode. Pe drum ar fi vrut să-i spună că dacă nu i-ar fi fost teamă de gustul de lămâiță , poate ar fi mers împreună la banchet. Dar în loc de asta a intrebat-o ce regretă cel mai mult din toți anii ăștia de liceu. Și ea i-a spus că ea din tot liceul ăsta cel mai mult regretă două lucruri . Că n-a învățat să patineze și că nu cunoscuse iubire de băiat . Iustin i-a răspuns că nici el nu știe să patineze dar că ar plimba-o bucuros cu sania odată . Iulia l-a privit intrucatva mirată . Ce-i veni acum , sanie în plină vară dar Iustin poetul ar fi vrut sa-i spună cu asta că el spera ca prietenia lor să țină măcar până la iarnă . Au ajuns acasă . Iulia l-a invitat sa intre în casă . Domnul profesor i-a întins mâma ca unui om mare și i-a mulțumit că a protejat-o . Nici nu i-a întrebat nimic despre Narcis .
Apoi peste ei doi a trecut viața .Uneori cu evantaiul, alteori cu buldozerul . Iustin a plecat din țară și s-a stabilit tocmai la Paris. Destinul sălăsluiește doar în marile orașe – credea el. Cu diploma lui de economist a devenit consultant în sistemul bancar . O slujbă bine plătită. A schimbat poezia literelor cu proza cifrelor, spre bucuria familiei. Iulia a rămas mai departe în țară să ingrijească de domnul profesor și de zecile de pacienți care-i frecventau cabinetul pe care îl deschisese după absolvire . Ambii au cunoscut iubirea . Ambii au cunoscut despărțirea . Amândoi au pierdut pe cineva drag , aproape în același timp. La întâlnirile de absolvire nu a mai venit niciunul . Iustin s-a refugiat în fotbal , căci locuia aproape de stadionul lui Paris Saint Germain care avea să-i devină marea iubire. Iulia s-a refugiat în muncă .
Și a venit anul pandemiei. Intâlnirea aniversară din acel an s-a organizat pe zoom. Statul prea îndelungat în casă l-a făcut pe Iustin să vrea sa-și reintâlnească colegii. Printre cubulețe a căutat-o pe Iulia . Nu era . După intâlnire a sunat-o pe Dana, fosta ei colegă de bancă din liceu , care i-a spus că Iulia nu are încredere în tehnologia asta de la distanță. Pe om trebuie să-l vezi la față , să-i asculți inima, să-i citești sufletul , așa e în meserie și așa trebuie să fie și in viață. Atunci Iustin a decis că trebuie neapărat să o vadă.
Și-au dat întâlnire la o cofetărie din oraș . Cofetăria nu mai avea nume de floare și de fapt nici nu era era chiar cofetărie ci o cafenea cu nume italienesc . Nu au mai comandat Doboș că erau amândoi la dietă iar in loc de lămâiță au luat un capucino latte și un nectar de piersici. S-au așezat la o masă mai la stradă si au inceput să alunece în trecut .Și cum se adânceau mai mult in vorbe simțeau că anii ăștia mulți care trecuseră intre ei nu-i depărtaseră ci dimpotrivă. Amândoi lăsaseră în urmă niște ani netrăiți, in care se chinuiseră cu părinții bolnavi, ani in care-și făcuseră datoria de copii dar acum după ce părinții le plecaseră într-o lume mai bună venise și timpul lor. Iar când Iulia l-a întrebat ce regretă cel mai mult din anii ăștia care au trecut , Iustin i-a răspuns că regretă două lucruri. Că nu a învățat să patineze și că nu a îmbrățisat niciodată o doctoriță. Iulia i-a spus că nu-l poate ajuta cu patinajul dar i-a spus asta într-un anume fel așa ca el să înțeleagă nespusul . Și el a înțeles. Când s-au dezbrățișat , Iustin și-a amintit că fusese poet odată si i-a recitat o poezie pe care o scrisese special pentru ea despre timpul care ne-a mai rămas . Iulia a oftat . De atunci s-au așezat la mese mai retrase ca să vorbească în liniște și despre viitor . La una din intâlniri ,chelnerul le-a recomandat să se mute mai aproape de televizor că tocmai joacă Paris Saint Germain în finala Cupei , dar Iustin a zis că Paris Saint Germain nu-l mai interesează . Căci in ochii adânci și negri ai Iuliei se oglindesc atât Mbappe cât și Neymar. Iar Iulia-desi nu știa cine sunt ăștia – a înțeles pe loc că așa arată dragostea adevărată.
Așa se face că în serile călduroase de iulie , in orașul unde s-a mutat destinul, o pereche trecută binișor de prima tinerețe si poate chiar si de a doua , două insule izolate devenite arhipelag , își trăiesc prezentul . Iar în vremuri de weekend pleacă să colinde țara în lat si lung ca doi tinerei . Lista o face ea, bagajul îl face el. . Pantofi de mers , bețe de cățărat , pelerine de ploaie , lanterne , o haină mai groasă ,multe tricouri subțiri de bumbac că e cald la sfârșit de iulie .Niște perechi de șlapi și costumele de baie . Iar vecinii care l-au urmărit în timp ce ducea toate astea la mașină pot să jure că văzuseră acolo in portbagaj și o sanie
.
Viața merge înapoi 
Articol scris cu un simt de dragoste pentru oameni cunoscuți încă din copilărie. Mulțumesc !
ApreciazăApreciază