Simfonie în laminor Partea întîi-Allegro

n_a202Descălecatul

Ultimul act al studenției noastre a fost unul grandios cum îi stă bine unui ultim act. Au venit toate personajele într-o sală mare de la liceul piarist. Era ceremonialul repartiției.
Mi-am luat cel mai bun costum-de fapt singurul- și emoționat mi-am pus în buzunarul de la piept lista cu locațiile în care se scoseseră posturi  iar în buzunarul lateral  am pus acea carte unică, cartea de căpătîi pe care fiecare din noi o avea în bibliotecă deși vorbeam despre ea mai mult în șoaptă, cartea asupra căreia  ne  vom apleca cu umilință și pioșenie  căci de acum încolo  numai ea ne va arăta calea cea  adevărată…….Mersul trenurilor.
      Din păcate în complicata geometrie neeuclidiana a rețelelor ferate nu toate punctele din lista de la piept erau  legate de orașul din inimă printr-o linie dreaptă.
     Sala era ticsită de tineri.Era și foarte cald probabil și din pricina tensiunii de care eram toți cuprinși. În general fusesem un an destul de sudat .Învățam împreună , chefuiam împreună , ne duceam în excursii cu blatul împreună. Astăzi însă , regulile jocului erau altele.Fiecare își juca cartea cum putea el mai bine.Pe podiumul amplasat sus la catedră se așează comisia locală în frunte cu tovarășa prodecan. Se face o probă de microfon .Microfonul era conectat la Înalta Poartă căci odată cu noi erau repartizați și vătafii din Transilvania ,din Moldova și din Valahia.Ceremonialul a început la ora fixată.Întîi erau strigați boierii cei cu medii mari care urcau sus la podium, își spuneau doleanța în microfonul hodorogit și se întorceau cu o năframă -n vîrf de băț pe care le era scris destinul pe următorii trei ani. Noi ,răzeșii ,care veneam mai pe urmă trimiteam iscoade să vedem cum stă treaba iar aceste solii se întorceau în general cu vești proaste .”S-a dus și Caransebeșul !”. „De Lugoj nu mai poate fi vorba !”.”Oțelul Roșu va cădea în curînd !”. „Reșița e asaltată!”.”Arde Bocșa !”. Cînd mi-a venit  rîndul căzuseră  toate locațiile legate de orașul din inimă printr-o linie dreaptă .Au rămas doar cîteva  legate printr-o linie strîmbă și cîteva nelegate deloc .Am aplicat în grabă teorema lui Pitagora  și am cerut Cetatea de Scaun a  Huniazilor , cel mai aproape pe ipotenuză , trei trenuri pe zi cu schimbare la Simeria.
  A doua zi m-am prezentat la facultate să-mi iau hrisovul cu care urma să mă prezint la post. Deși n-au bătut clopotele știam că cea mai frumoasă perioadă a vieții  se încheiase brusc în ziua aceea.
      M-am dus mai întîi în recunoaștere .Era ca și cum, înainte de a sări  în bazin cu capu înainte bagi mai întîi un picior să vezi cum e apa. La intrarea in oraș o lozincă mobilizatoare zicea  ceva de formarea omului nou produs al societății socialiste multilateral dezvoltate.Mie mi s-a părut că omul ăsta nou provine tot din omul vechi după ce   fusese scufundat într-o baie uriașa de ulei.Orașul  era plin de oameni noi ,un pic posomorîți  și care se deplasau dintr-un capăt al orașului într-altul cărind  niste sacoșe de pînza in care daca aveai ureche muzicala puteai desluși zdrăngănitul unor borcane.  Cerul se adaptase și el la omul nou  de era plumburiu ca în poeziile lui Bacovia.Soarele se oprise la Deva , parcă nu mai avea putere să urce șoseaua aia șerpuită spre combinat.
      Cînd m-am prezentat la post de-a adevăratelea ,m-am dus pe ipotenuza cea mai lungă. Ziceam că oricum am timp trei ani ce mai contează cîteva ore acum. Am ajuns spre prînz.M-am prezentat la înaltul dregător șef de personal căruia i-am prezentat hrisovul de acreditare și care m-a repartizat la un laminor cu nume englezesc de-i zicea bluming.Nu aveau acolo calculatoare așa că m-au băgat la sectorul energetic.Șeful ,nea Toma nu știa dacă să mă ia de domn sau de domnișor. Așa că oscila între  plural și singular. Mi-a zis cam așa – „Mai întîi o să stați la laborator să învățați și mai pe urmă o să mergi să lucri pe schimburi în laminor”.În fundul inimii  speram ca partea asta cu schimburile să nu mai vină niciodată.
     Hunedoara era un oraș eminamente masculin.Raportul între băieți și fete era cam de 5 la 1 ceea ce inseamna ca din 5 stagiari unul îsi gasea o fată iar ceilalți patru îsi gaseau de băut. Cum eu nu le aveam nici cu una nici cu alta la inceput am fost destul de stingher. Am fost repartizat în căminul de nefamiliști ocupat în general de absolventi de metalurgie. M-au repartizat în cameră cu Firu un gălățean cu mustață a la Saddam Hussein. Destul de repede mi-am dat seama că mai mult decît căuta un coleg de cameră, Firu căuta un partener de băutură. „Ce faci moșule -mă intrebă .Nu vii și tu la Ciuperca  că nu-mi place să beau singur”. M-am dus cu el numai pentru că nu aveam altceva mai bun de făcut. Pentru Firu cuvîntul bere nu avea singular. El le sugea cum își sug copiii acadelele.Nici nu știu cum încăpea în el atîta bere. Adevarul e că de fapt nu încăpea .Că la un moment dat se revărsa din el și se transforma în rîgîială. Dacă  festivalul național Cîntarea României ar fi avut  secțiune de rîgîială Firu ar fi fost laureat pe țară.Rîgîia toată noaptea . Atunci mi-am dat seama că trebuie să caut să mă mut de acolo.

                               VA URMA

                   ciuperca

4 gânduri despre „Simfonie în laminor Partea întîi-Allegro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s