Poveste de toamnă

A fost odată, demult când eram tineri și destul de urâței cu pustulele alea de creștere ce apar la pubertate pe față , a fost odată când copilăria nu se desfășura virtual pe consolă ci real între blocuri , deci ca să nu vă mai țin in suspans a fost o dată o fată , un sfert unguroaică , un sfert nemțoaică, un sfert sârboaică și un sfert nu mai știu exact ce , si de la toate națiile astea luase doar frumusețea, de te puteai uita la soare dar la dânsa ba. Da, așa încep toate poveștile dar povestea noastră e mai deosebită căci ea are acea stranie particularitate de a mai fi și adevărată. Și așa cum se întâmplă în poveștile de demult cu preadolescenți , cu toții eram topiți după ea, căci încă nu citisem postările astea motivaționale care zic că frumusețea e trecătoare ca apa de ploaie , ceea ce contează cu adevărat e doar caracterul . Și fata aceea avea un nume dar eu nu am să i-l spun căci mai am încă prieteni carora le-aș trezi un oftat . Si fata aceea, un sfert Lepa Brena, un sfert Claudia Schiffer, un sfert Zsa Zsa Gabor si un sfert nu mai știu ce, ne însenina noua copilăria , ne grabeam să ne facem lecțiile și de-abia așteptam să ieșim afară ca să fim in preajma ei. Aveam bicicletele de care eram foarte mândri și făceam ture în jurul ei, în cercuri concentrice , așa cum fac marsupialii când își inconjoară femelele in perioada de împerechere . Ea era centrul nostru de gravitație , ne era și subiect și predicat și adjectiv și adverb și complement circumstanțial de loc, mod ori timp. În plus la gramatică tocmai învățasem despre modurile verbelor , imperfectul, perfectul simplu, perfectul compus iar când am ajuns la mai mult ca perfectul bineînțeles că ne-am gândit la ea, era mai mult ca perfectă și de-abia așteptăm să o declinăm pe ghidonul bicicletelor noastre. Și atunci a venit Tase de la șapte, care nu le avea deloc cu școala , cu bicicleta lui nouă din Germania, primise o bicicletă mov de la soră-sa care plecase acolo cu un italian , iar babele din bloc șușoteau că soră-sa e cam… cam… și se opreau așa cum se opresc bătrânii când nu vor să-și spurce gura cu cuvinte murdare în zi de duminică . Iar noi , ghindocii , nu înțelegeam exact la ce se refereau, doar că ne părea tare rău că nu avem și noi o soră care să facă chestii cu străini în Germania și să ne trimită o bicicletă mov. Și bicicleta lui Tase era plină de abțibilduri colorate nemțești , de la firme de rulmenți ori de cauciuri , de care azi oamenii din oraș se plâng că ar fi poluante , dar ce știam noi de poluare atunci. Si Tase ăsta care nu le avea deloc cu școala dar acum părea cel mai învățat dintre toți cu bicicleta aia trăznet , a invitat-o pe fata asta după care ne dizolvam noi să facă o tură cu el cu bicicleta, ea a acceptat imediat iar noi am simțit un junghi în inimă văzând acel funduleț pe sfert sârbesc, pe sfert nemțesc , pe sfert unguresc și pe sfert nu știu ce șezând pe șaua aceea sută la sută nemțească , pentru că înainte de globalizare bicicletele nemțești erau chiar nemțești. Părul ei frumos, buclat ca spicul de grâu flutura în vânt și Tase o ținea de subsuori ca să nu cadă iar ea își desfăcuse brațele și zâmbea ca în filmele vechi cu Lolobrigida ori Cardinale din timpurile de dinainte de video ,DVD ori MeToo , când oamenii erau mai generoși cu păcatele . Se roteau în cerc și cercurile se făceau tot mai mari până ce la un moment dat au ieșit din curte și au cotit-o direct către parcul cu castani. Am vrut să mergem și noi după ei dar ceva ne-a țintuit în loc , simțeam că nu încăpem în povestea asta . Afară mirosea deja a toamnă iar noi ne opriserăm în mijlocul drumului ca niște idioți , cu pantalonii suflecați pe jumătate , pe bicicletele noastre Pionier pe care lipiserăm niște abțibilduri cu rațe, din comerțul socialist , și priveam departe în zare spre un funduleț multicultural pe o bicicletă mov , iar acolo la asfințit parcă movul se transformase în roșu aprins , iar Tase părea un prinț . Și-am încălecat pe o șa și v-am spus povestea așa , da știu așa se termină toate poveștile, dar povestea noastră e diferită căci șaua era tare și ne amorțise fundul când ne-am întors în seara aia acasă . Atâta mai țin minte că de atunci am încetat să-l așteptăm pe unchiul Sam pe un tanc american – cum mai șopteau uneori bătrânii nostalgici pe la colțuri , din seara aceea am început să-l așteptăm pe unchiul Hans pe o bicicletă mov .

Pe urmă ne-a expirat copilăria, fata aia s-a mutat din bloc , Tase a plecat după soră sa in Germania, unchiul Hans joacă golf , doar noi incă îl mai așteptăm să ne aducă o bicicletă mov .