Pasagerul de pe rândul 13

Acum un an Wizz Air a introdus o linie directă TelAviv- Timișoara, trei zboruri pe săptămînă . Probabil că în afară de mine, de Octavia , de Daniela .și de încă vreo doi trei israelieni cu adînci rădăcini timișorene , nu cred că vestea asta a mai entuziasmat pe cineva . Cu toate astea cursele sunt întotdeauna aproape pline .Căci israelienii au aflat destul de repede că există undeva în Europa de Est ,parcă în România, un oraș care începe cu T de unde se poate lua apoi un connection ieftin spre Londra sau Bruxelles în orice caz orașe mai atrăgătoare decît Timisura sau cum i-o fi zicînd orașului ăla . Ce se poate face trei ore în Timisura ?– mă mai întreabă unii.

Cînd urc în avion sunt atît de mîndru că eu chiar știu să pronunț corect numele destinației că aproape strig către stewardesă –Mergem la Timișoara ! . Aaa ! – îmi răspunde ea admirativ de parcă ar fi avut in fața ei un profesor de fonetică .Iar aaa-ul vine însoțit de un zîmbet . Dar nu e un zîmbet superficial de low-cost numai din buze , adresat îndeobște pasagerilor sâcâitori , ci e un zîmbet de business class din buze dar mai ales din ochi .Călătoriți singur ?-mă întreabă ea . Da -îi raspund imediat și prin cap îmi trec tot felul de gânduri, unele tare jucăușe . Vreți să ne ajutați ? . De data asta ezit un pic, nu știu despre ce ajutor o fi vorba . Zic da, dar numai cu jumate de gură ca să-mi pot retrage da-ul în caz că ajutorul ar consta în descărcatul bagajelor la sol sau vreo muncă de genul ăsta . Amalia!!- zice ea către o altă stewardesă aflată mai încolo în burta avionului, vezi că îți trimit un domn . Amalia mă preia tot cu un zîmbet all-inclusive și mă conduce direct spre rândul 13, rândul cîștigător, complet liber , rândul cu spațiu XXL pentru picioare . În caz de prăbușire a avionului dumneavoastră ne veți ajuta să deschidem ieșirea de urgență. -îmi spune Amalia.

De atunci la fiecare zbor, cînd urc în avion zîmbesc către stewardesă și îi zic numele de cod –Timișoara. Și atunci ochișorii îmi răspund cu același zîmbet de business class. Apoi întreb ochișorii dacă nu au nevoie de un voluntar pentru rândul 13 .

Acum ar trebui să mă autodemasc . Stau comod pe rândul 13 însă habar nu am cum se deschide hubloul ăla de urgență .Și totuși nu am mustrări de conștiință . Din două motive. Primul e că pe lîngă alți incompetenți ,unii cocoțați chiar pe înalte fotolii ministeriale mult mai confortabile și mai permanente decît fotoliul ăsta vremelnic pe care îl ocup timp de două ore și cincizeci de minute ,nici nu sunt cel mai grav caz . Al doilea motiv și mai practic e că în cazul că avem ghinionul ca avionul chiar să se prăbușească, nu au decît să mă caute pe fundul oceanului.