Ispășire și Speranță

A trecut Yom Kippur , Ziua Ispășirii, cea mai sfântă zi a anului . E ziua în care se obișnuiește a se cere iertare pentru păcatele săvârșite în anul precedent .

L-am așteptat toată ziua pe Dumnezeu. Anul ăsta a dat-o în bară rău de tot . Eu unul , L-aș fi iertat . Dacă ne-a făcut pe noi după chipul și asemănarea Lui, am înțeles că nici manopera nu e perfectă. Dacă mi-ar fi bătut în ușă I-aș fi spus – Știu că a greși e omenesc. A recunoaște e dumnezeiesc . Iar Tu, Dumnezeule , ai făcut un gest dumnezeiesc , recunoscându-Ți erorile . Dar L-am așteptat în zadar .N-a venit. Poate că s-a învățat de la conducătorii noștri că nu dă bine să-ți asumi greșelile .

Între timp urmăresc rezultatele alegerilor locale din România, mai ales cele din Timișoara . Îmi încalc principiul liber asumat de neamestec în treburile interne ale altor orașe în care nu locuiesc , dar Timișoara mi-e dragă . E orașul primei mele iubiri. E și orașul primei mele dezamăgiri . Dar mai ales, e singurul dintre toate orașele în care am locuit , care nu m-a trădat niciodată.

În așteptarea rezultatelor recitesc cartea Adinei Popescu și Jan Cornelius – De ce nu sunt românii ca nemții . O bucureșteancă și un bănățean stabilit în Germania într-un savuros dialog longitudinal Est-Vest care alternează pe mai multe planuri – de la transportul in comun, industria hotelieră, cabinete medicale si capitolul meu preferat cel despre căminele de bătrâni . Pe drum topesc stigmate, demontează prejudecăți.

Dominic Fritz e un neamț care a vrut să fie ca românii. A dat Germania din mână pentru Timișoara de pe gard . A sfârșit prin a se îndrăgosti de oraș. Un love story puțin cam don-quixotesc între Fritz , germanul cu nume de personaj de banc, și un oraș cu un trecut mare dar prezent nu cine știe ce . Ce-o fi găsit el la noi ?-se întrebau timișorenii sceptici . Poate că a găsit aici antiteza rigorii prusace cu care era el obișnuit de acasă din familia cu opt copii , dar asta e tot o prejudecată. Acum candidează la primărie. A devenit deja bănățean. Știe să folosească corect cuvântul o țâră . Știe sa spună „noi” în loc de „eu” , ceea ce mie chiar îmi place . Ar fi tare fain-un alt bănățenism- să câștige , desi mulți zic ca nu prea are șanse.

În pauza de lectură mai văd un filmuleț despre pildele Regelui Solomon. Regele Solomon a fost un om înțelept. Aflu despre sentința lui în procesul dintre cele două femei care își arogau același copil. Regele a zis Împărțiți-l . Una din femei a fost de acord. Cealaltă a zis- Nu, atunci mai bine renunț . Ea e mama adevărată– a zis regele. Mă gândesc -În lupta pentru putere oare câți din politicienii din ziua de azi s-ar comporta ca această mamă.

Între timp s-au anunțat rezultatele de la București . A venit apa caldă – scrie domnul Mihai Șora -și cu asta a spus totul . Valuri de likeuri se revarsă din toate robinetele țării către Nicușor Dan. Se pare că a câștigat detașat . E de bine. Dar ce e cu Timișoara ? Apare domnul Robu -actualul primar. Nu mai are siguranța de altădată. Pare și puțin aplecat de spate de parca ar duce în cârcă tot pasajul Jiul . Aș zice că a intrat mare dar a ieșit mic . A plecat MicRobu -îmi vine să zic- dar ar fi doar o butadă ieftină. Pentru că domnul Robu este fără îndoială un un om capabil. A fost și un reformator în perioada sa de asistent la Politehnică , când îl vedeam pe culoarele facultății, cu păr lung, aproape un hippiot . Un bun profesionist . Poate că și un om bun în fond. Dar acum se pare că timpul său a trecut . Își recunoaște sportiv înfrângerea . Contrar a ceea ce cred alții , domnul Robu nu a pierdut din cauza că a sacrificat copacii centenari din centrul orașului. Nu a pierdut nici măcar din cauza că a pus in locul lor palmierii caraghioși ori pentru că a transformat în bâlci Piața Libertății . Robu a pierdut din cauza unui păcat vechi de când lumea. De când Biblia. Păcatul Trufiei. Vrei să cunoști cu adevărat un om? Dă-i puterea -spunea acum 2000 de ani, Pittacos din Mytilenne . Iar Timișoara cea multiculturală , cea pe care eu incă o mai cunosc , nu suportă aroganța. Timișoara nu e , din fericire, nici Washingtonul lui Trump și nici Ierusalimul lui Netanyahu.

M-am obișnuit atât de mult să pierd in alegeri, in tot felul de alegeri, încât aproape că nu mai știu cum se sărbătorește o victorie. Să speram că Fritz, neamțul carismatic din Pădurea Neagră , va ști să folosească în continuare cuvântul „noi” . Pentru că până la urmă manageriatul unei fabrici, al unui oraș este foarte puțin despre CE decizi . E mai ales despre CUM decizi . E despre munca în echipă . Sper să reușească . Așteptările de la el sunt mari . Unii îl privesc ca pe un fel de Mesia sau poate un fel de Ronaldo- transferat prin nu știu ce stratagemă la Poli Timișoara. E important ca timișorenii să înțeleagă că Fritz nu e nici Mesia și nu e nici Ronaldo . Schimbările iau timp. În orice caz , astăzi sunt bucuros. Anul 5781 începe cu o rază de speranță . Poate că Dumnezeu are totuși un fel original de a-și cere scuze.