Cum mi-am petrecut corona (II)

 Doar că de data asta dictatura proletariatului a fost înlocuită de dictatura unui virus .

Îmi amintesc de un banc vechi. Moscova. Anii 50. Interdicție de ieșire între 9 seara și 6 dimineața. Doi milițieni văd pe unul care se furișa Unul scoate mitraliera și îl împușcă. Celălalt e puțin nedumerit. – Volodea de ce l-ai împușcat, e numai 9 fără un sfert. – Îl cunosc, stă departe, nu mai ajungea.

Bancul e vechi dar tot mă mai amuză . Acum de când cu dictatura virusului simt că îmi revine brusc simțul umorului , mai ales a celui negru  , chiar dacă vremurile nu au în ele nimic comic.

La mine pe stradă , în cartier, în oraș , oamenii s-au izolat. Singurele perechi pe care le mai văd sunt alcătuite dintr-un om și un câine. Numai că de data asta cel ce poartă botniță e omul   . Nu este singura deosebire. Ceva pare că s-a schimbat și în relația dintre ei   . Căci în vreme ce câinele are o atitudine ușor plictisită de genul ce-o mai vrea ăsta de la mine, omul scos în sfârșit la aer pare să adulmece iarba, florile, primăvara de ai zice că nu omul își plimbă câinele ci câinele își plimbă omul.

Dictatura virusului ne-a dat serioase motive să ne îndoim de superioritatea speciei umane față de cea a meduzelor .

În Timișoara, un fost bun profesor de electronică , dar care conform  principiului lui Peter s-a tot cocoțat până și-a atins  nivelul  de incompetență în funcția de primar , a propus  ștampilarea pe antebraț a tuturor suspecților de corona, pentru a fi mai ușor identificați . Ar lipsi doar propunerea de a purta steaua galbenă pentru a confirma vorbele unui filozof german pe nume Karl Marx -care în afară de prostia de a fi inventat marxismul , a spus totuși câteva lucruri valabile- cum că istoria se repetă – prima oară ca tragedie,  a doua oară ca farsă. În alte părți ale lumii , câțva politruci de crâșmă râd mânzește la ideea că Uniunea Europeană- spre care priveam cu speranță odată- s-ar putea dezintegra în vreme ce tot ei îl aplaudă pe președintele Chinei pentru modul cum a gestionat criza , uitând voit că acel președinte a ascuns lumii adevărul și chiar i-a pedepsit pe aceia care au avut curajul să o facă .   În bastionul păcii sau ce a mai rămas din el –  tot în spatele rapoartelor false , Vladimir Putin va fi ales luna viitoare președinte pe viață , în aplauzele mulțimii, căci așa am fost noi construiți de la Farfuridi încoace să urăm dictatura dar să-l iubim pe dictator.    Iar în țara unde trăiesc. în Israel,tot la  umbra coronei,  politicianul cel abil l-a înghițit ca într-un joc de Pacman pe politicianul cel naiv , care acum va putea doar să spună- într-o tristă răstălmăcire a celebrei vorbe a lui Francisc intiul în bătălia de la Pavia- Totul e pierdut și în primul rând onoarea.

Însă dictatura virusului ne-a dat și motive să credem mai departe în om .

În Italia un padre de 72 de ani și-a cedat aparatul salvator unui pacient mai tânăr sacrificându-se pe el dar salvându-și semenul . Tot în Italia o signora de 101 ani  , a biruit corona la apusul vieții după ce la răsăritul ei biruise gripa spaniolă – devenind singurul om din lume care a supraviețuit la două conflagrații mondiale și două mari pandemii . În Israel un paramedic evreu și un șofer arab se roagă , într-o imagine care va face înconjurul lumii – unul către Ierusalim celălalt către Mecca – înainte de a pleca împreună în misiunea universală de a salva vieți . Nu spunea bine cineva că negocierile de pace ar trebui ținute nu în resorturi luxoase la Camp David ori Davos ci undeva într-un spital de campanie, acolo unde viața e evaluată la adevăratul ei preț .

Dar s-ar putea la fel de bine să și greșim. Aceasta să nu fie de fapt o dictatură .  Ci mai curând  o resetare . Pentru care va fi nevoie să învâțăm ceva mai mult, decât cum să ne spălăm corect pe mâini . Ca orice resetare va dura vreme îndelungată  . Atunci când simplitatea va lua locul sofisticării , liniștea va înlocui hărmălaia , când valoarea unui om va fi dată de anii de învățătură nu de capacitatea de a se descurca ,când un medic bun va fi apreciat mai mult decât un fotbalist mediocru iar un cercetător mai mult decât fetele care își etalează ligheanul de sâni la televizor , atunci, doar atunci vom putea spune că ne-am vindecat  .