Literatură și brânză de burduf

Nu știu cum e pe la alții  , dar eu  cînd plec în vizită pe meleagurile natale primesc tot felul de comisioane. Soacră-mea vrea neapărat să-i aduc  leuștean ori cimbru , nevastă-mea nu mă primește înapoi fără brânză de burduf    ,un văr îmi cere țuică de prune ,altul vrea salam de Sibiu . Gusturile tinereții. Dar de la o vreme preferințele s-au schimbat . E drept că nevastă-mea vrea mai departe brânză de burduf  dar în general  toți îmi cer să le aduc cărți.  Literatura română de azi e bună ca raiul -zice Ana Barton – și tare multă dreptate are .  Am o valiză mică , atît cît îmi permite wizzul pe care o umplu cu ficțiune.Și completez cu oleacă  de brânză de burduf că nu se cade să-i spui nu nevestii . La întoarcere pe avion, din  poziția yoghinului chircit în spațiul strămt   de low-cost ,  am deodată chef de o carte bună  . Dau să  cobor valiza din compartimentul de  deasupra dar intervine inamicul meu numărul unu în astfel de situații. Accelerația gravitațională. Care mi-o smulge din mînă și mi-o trîntește drept în ceafa unui pasager spătos și pe jumătate adormit de pe scaunul din față.  .Băi,  dar ce ai acolo așa de greu ?- mă întreabă el cam șucărit .

Acum , la mai bine de o lună și ceva de la întîmplarea asta zic că omul avea dreptate. Sunt tare grele cărțile astea  . Unele dor de-a binelea  . Codul lui Zoran , ultima carte a Corinei Ozon  -e o carte care doare.

Barbu, personajul principal  ,este la bază  inginer electronist.Dar în timp ce proiecta circuite integrate viața i se dezintegra încetul cu încetul. Încearcă  să satisfacă pretențiile materiale tot mai mari ale Corneliei ,soția sa, un fel de Vidră de tranziție  .Pentru asta face datorii pe care nu le va putea returna. De aici urmează  fuga   . Orașul casă îi devine oraș stradă și apoi oraș junglă . Căderea bruscă și abruptă îl aruncă  în părțile întunecoase ale urbei care aproape că-l înghite în pîntecele ei , pînă ce reușește să se agațe de o crenguță    pe care i-o întind niște necunoscuți și viața i se stabilizează cît de cît ,  la nivelul inferior al ei .

La un moment dat primește un costum al unui fost locatar din cartier, decedat . Poate că haina nu face pe om, dar ea îl modelează. Căci purtîndu-i costumul, ajunge să-i poarte  și destinul.

Cu ajutorul acelui Zoran -proprietarul inițial al costumului – al lui Zaharia-prietenul său adevărat ,cum se  legau prieteniile odată și al lui Dorin, fiul regăsit , Barbu își află din nou   echilibrul  și învață să se ridice.

Dar tocmai cînd lucrurile par să se aranjeze ne amintim că  e totuși vorba de  un thriller.Care nu se încheie ca un film hollywoodian.

Sincer, mie această carte mi-a plăcut mai mult decît cele din seria Amanților, cartea prin care am cunoscut-o pe scriitoare  .Am impresia că acela a fost doar aperitivul . Această carte face deja parte din meniu  .Dulce-amară  ca si viața. Și sper că Dorin, fiul regăsit  va duce povestea mai departe , așa cum ne lasă să înțelegem autoarea în paragraful final  .

Tatăl lui, abia revenit în viața lui și dispărut la fel de repede, asemenea unui fulger ce luminează cerul, i-a lăsat destule povești ,iar ziaristul din el nu le va lăsa uitate.Nici ultima privire, în care a văzut galaxiile și mii de revoluții ale pămîntului, pînă să se regăsească . Nu acesta nu putea fi sfârșitul !

Tot de la haine la mîna a doua pornește și firul povestirii din cartea lui Cătălin Mihuleac –  America de peste pogrom , o altă carte   grea   .

Dar dacă în cartea Corinei e descrisă o cădere individuală în cartea lui Mihuleac este prezentată o cădere colectivă.

Romanul e construit pe două paliere despărțite între ele de un ocean si de trei sferturi de veac .Pe un palier facem cunoștință cu  familia Bernstein din America zilelor noastre, o familie de oameni de afaceri prosperi , vînzători de haine second hand care știu secretul comerțului ,anume că orice lucru se vinde atît timp cit e însoțit de un story bun .Pe celălalt plan se află  familia Oxenberg din Iașiul interbelic ,domnul Jacques medic ginecolog foarte respectat în urbe ,soția lui doamna Roza femeie cultă care intenționeaza să-l traducă pe Ion Creanga-acel Mark Twain al românilor în limba lui Goethe  ,împreună cu copiii lor Lev- băiat cu simț comercial care le vinde colegilor subiecte de compuneri , fetița Golda care visa să scrie scenarii la Hollywood dar care va scrie în final un singur scenariu, cel al vieții sale , plus bunica Elisa Șoicaț.Pe bunic nu mai apucăm să-l cunoaștem. Murise pe front pentru România în Războiul cel Mare . Era medic  . În cămăruța mică locuiește Tincuța care o ajută pe doamna în treburile casnice. Pe măsură ce povestea înaintează , doamna devine ovreica și mai apoi jidanca. Tincuța se adaptează și ea limbajului  vremii.

Este o carte care doare  mai ales în acel moment al ei cînd se leapădă de ficțiune  și devine realitate în  acea fatidică  zi  de 29 iunie 1941 care în calendarul creștin e dedicată Sfinților Petru și Pavel  ,dar  care nu a avut nimic sfânt în ea, ziua în care dumnezeu și-a pierdut văzul, auzul și majusculele. Este ziua pogromului de la Iași în care oamenii aceia sunt înghesuiți în vagoane spre nicăieri iar apoi jefuiți de haine, de demnitate și de viață.

În final totul se leagă .Înțelegem de ce familia Bernstein deschisese în Iași o filială cu haine second hand. Nu, nu pentru profit . Oricum prețurile erau simbolice  .Fusese cea mai elegantă manieră de a se revanșa în raport cu urmașii celor care jefuiseră  de haine cadavrele pogromului .

Hai săturați-vă de haine purtate !Faceți tot posibilul să păreți cine nu sunteți.Dar nu plecați fără să plătiți.  În lumea asta pe gratis e doar Iisus. Și poate că nici el. Încercați să aprindeți o lumînare  în biserică fără s-o plătiți .

Nu poți lua țara pe talpa pantofului- spune rabinul cel înțelept în finalul cărții. Dar în toc se păstrează totuși ceva -completează Joe  , unul din eroii romanului . În finalul cărții aflăm ce . Este vorba despre scrisoarea care va lega destinul celor două familii, Oxenberg din Iași și Bernstein din America .  Generalizînd am putea spune că fiecare care pleacă , ia ceva în tocul pantofului. Pentru unii gustul de leuștean sau de cimbru .Pentru alții  al salamului de Sibiu ori  al brânzei de burduf . Pentru mine  raiul literaturii. Chiar și atunci cînd descrie iadul  .