Memoria noastră selectivă reține mai mult iernile din perioada comunistă când dârdâiam in jurul caloriferelor înghețate și are tendința să uite că uneori și verile dădeau in clocot.
Vara anului 1984 fusese o vară indiană . Si tocmai in acea vară călduroasă se hotărăște Secretarul General al Partidului să deschidă anul universitar la Timișoara . Partidul era in toate și Secretarul General era deasupra tuturor dar cu toată puterea lui nemărginită , nici chiar el nu putea schimba anotimpurile.
Situația devenisă cu atât mai critică cu cât în lumina indicațiilor prețioase de economisire a energiei , cercetătorii de la facultate dezvoltaseră o turbină eoliană, mândria Centrului Universitar, care trebuia neapărat văzută de Tovarășul.
Dar nici o boare de vânt nu suflă in oraș si toți inginerii și toată suflarea academică a orașului e in alertă. Cum va funcționa demonstrația când Zeul Vânturilor, Eol, nu este de partea noastră .
Și atunci șeful de Catedră de la Facultatea de Mecanică are o idee salvatoare. Vom semăna vânt . Cum ? -il intreabă colegii năuciți. Aduceți opt studenți restanțieri mai solizi , urcați-i pe acoperiș și puneți-i să dea la pedală !
Și atunci când inaltul oaspete și-a ridicat ochii către cer , a văzut turbina cu o capacitate de 8 studenți putere rotindu-se ca o morișcă pe cerul senin . Au nădușit bine studenții de sus, în ziua aceea , în timp ce-și converteau energia musculară în energie electrică . Au nădușit și profesorii de jos de teamă să nu li se afle stratagema. Din fericire asta nu s-a intâmplat.
A doua zi , opt studenți fericiți au aflat că au promovat restanța.
- Relatată de prietenul Dan “Byron” Bireu, care nu a fost unul din cei opt
Viața merge înapoi 