Când Marx l-a întâlnit pe Moise

Nu există nici o mărturie scrisă ori orală a unei posibile întâlnirii intre domnii Marx și Moise. Nimeni nu i-a văzut colindând impreună munții Sinai ori bând o bere la cafeneaua Hafertaker  din Dresda. Cu toate astea,  sunt gata să depun mărturie sub jurământ că domnii Marx și Moise s-au intâlnit  intr-o zi de duminică ,  pe la finele secolului trecut.  Știu asta sigur , pentru că am fost de față la intâlnire   . Pentru ei doi, nu avea să insemne mare lucru. Poate că au și uitat-o intre timp.  . Pentru mine însă , avea să fie  o intâlnire memorabilă  .

Karl Marx mi-a apărut pentru prima dată in cale  pe  o pancartă . Nu era singur , era impreună cu alți doi tovarăși , in vreme ce mii  de oameni ai muncii  entuziaști  îi purtau în brațe și  le scandau numele .  Nu pricepeam de ce pe noi elevii de școală ne trimitea profesoara  Corlat Virginica să ne tundem pierdut la doi centimetri  , in vreme ce ei, fondatorii comunismului aveau voie să poarte   plete și barbă.  Mai târziu aveam să aflu că asta nu ne fusese singura nedreptate . Apoi o vreme domnul Karl Marx mi-a dispărut din peisaj. Nu mai trecea pe lângă mine la defilări,  nici la 1 Mai, nici la 23 August , fusese inlocuit de  portrete autohtone    . Până intr-o zi de vară când  drumurile  ni s-au intersectat din nou   . Ne-am întâlnit  cam pe la ora prânzului  . Acea  intâlnire  nu a avut în ea nimic eroic. Nici un act de frondă intelectuală ori de dizidență ideologică nu s-a consumat acolo . Domnul Karl Marx  nici nu a venit personal  ci a trimis un reprezentat   în persoana   plicticosului   profesor Ivănescu  ,  conferențiar  la catedra de socialism științific a Politehnicii .

Nu era vreo materie din care credeam că putem trage vreun folos în viitoarea noastră carieră de ingineri, asa că am pus  examenul către   sfârșit de sesiune .  Ultimul vals înainte de a pleca la mare  .   Poate că de aceea am venit cam hăbăuc la acea intâlnire  . Poate că de aceea am tras un bilet la care nu prea știam ce să spun . De fapt orice bilet aș fi tras , ar fi fost cam la fel  dar mie îmi cășunase  tocmai pe biletul ăla . Două puncte erau scrise acolo .   La primul trebuia să vorbesc despre – Antagonismul dintre socialismul științific și socialismul utopic iar la al doilea  despre  Conflictul  dialectic dintre producţia comună  şi însuşirea privată   .   In timp ce încercam să-mi croiesc drumul   bâjbâind   printre conflicte –  le-am mai adăugat unul.   Într-un gest reflex  , am boțit  biletul .  Profesorul Ivănescu  a văzut biletul ciopârțit   , s-a enervat foarte tare considerând că am vrut să mă răzbun astfel pentru neștiința mea și m-a picat.

Șansa mea a fost că inaintea examenului din toamnă l-am intâlnit pe colegul Rudi . Și colegul Rudi  mi-a spus că tactica de a trece examenul era să-ți iei un asociat   . Nu orice asociat ci unul foarte suspus  . Cel mai suspus . Înveți câteva directive  de la ultima  plenară  și le arunci in bătălie chiar dacă nu au nici o legătură cu subiectul. Nimeni nu te poate contrazice ,  dacă din gâtlejul tău vorbește insuși Tovarășul.

 La examenul din toamnă am procedat  exact așa   .Bineinteles că in afară de asta am avut grijă să nu șifonez  biletul ..

Dar examenul de Socialism Științific nu avea să fie singurul hop din acea vară .

La cursul de Talmud Tora de la Comunitatea Evreiască am fost anunțați  că domnul Prim-Rabin dorește  să ne vadă   . Eram vreo 30 de cursanți ,  împărțiți in trei grupe, după știintă  .    Eu , care  începusem cursurile recent , eram la grupa de începători  printre cei care nu voiau să fie trecuți  absenți dar nici prea prezenți nu erau .

Ne cam surprinsese chemarea asta bruscă   .  Domnul Bergler, melamedul nostru, zicea că nu știe nimic  .   La ultima asemenea convocare primisesem   câte un hanorac  venit de la New York , deși pe etichetă scria că era fabricat  la Sibiu  . Încurcate sunt căile hanoracelor -glumeam  pestriț.   Dar ce să faci acum cu un hanorac în plină vară ?  Poate   niște tricouri   cu Madonna  sau Cyndi Lauper  ? Doar când am ajuns la fața locului am aflat că de data asta nu ni se dădea nimic , ba chiar din contră.   . Rabinul  stătea intr-un jilț la catedră iar noi, cursanții eram așezați pe scaune  după grupele de studii .   În față stăteau avansații , cei din grupa mijlocie  mai la mijloc  iar noi  incepătorii,  mai in spate ,  lângă ușă .  Rabinul căruia unii ii spuneau Rebe alții mai familiar- Rebe bacsi-  ne-a vorbit puțin despre semnificația învățăturii din Tora . După care , pe rând , ne-a chemat la tablă  .  Iarăși examen ?- mi-am zis îngrozit . A inceput cu grupa de avansați. De fapt era mai curând  de avansate căci era compusă  aproape in exclusivitate din  fete . Hărnicuțe și silitoare, multe studente, nu stiu cum își împărțeau timpul să găsească zăbavă și pentru studiile de ebraică , pe lângă toate celelalte. Au ieșit una câte una, cuminți  la tablă și Andreea si Luciana și Monica și Erika  și Octavia iar in timpul ăsta noi ceilalți  ascultam intrebările cu un fel de stupoare amestecată cu groază  .  Mă simțeam ca o găină inainte de tăierea halahică  . Spre deosebire de Socialismul Știintific al Profesorului  Ivănescu  la Iudaismul Tanahic  al Rabinului  Neumann nu ai cum găsi un asociat , căci Dumnezeu nu ținea  plenare  . Și atunci când s-a deschis prima oară ușa am sărit de pe scaun și m-am strecurat afară.

Am crezut că am scăpat. A fost doar o iluzie. Căci peste câteva zile a sunat telefonul și domnul Braun, secretarul Comunității , mi-a zis că domnul Rebe  vrea să mă vadă.

Era o zi  de duminică , dar in mod neobișnuit pentru mine , birourile comunității forfoteau de lume  . Bătrânul Braun,  m-a condus până la cancelaria rabinului si m-a abandonat acolo .  Deși era o zi de vară , senzația era de  frig ,  poate din pricina tabloului mare din fundal  care înfâțișa o scenă  sumbră din Vechiul Testament. Pe peretele din dreapta  era un portret al rabinului din tinerețe , desenat in ulei . Rabinul, nu cel din portret , părea să nu mă fi observat, era concentrat pe redactarea unui manuscris. În sală nu era nici o muscă, as fi auzit-o precis în liniștea aceea . Rabinul nu era un om inalt insă avea o prestanță pe lângă care dugosul profesor Ivănescu ar fi părut  o artistă de cabaret. Am stat acolo minute bune in picioare asteptând poate printr-o minune să devin invizibil. Dar minunea asta nu s-a intâmplat . Și-a amintit de prezența mea, a dat deoparte manuscrisul la care lucra  , m-a privit scurt după care m-a indemnat să mă așez pe scaunul de lângă birou   . Pe masă nu era nici un bilet, erau doar mâinile lui împreunate prinse parcă intr-o rugăciune. Si eu imi țineam mâinile  impreunate  , doar că rugăciunea mea era alta . Cu o voce domoală care contrasta cu privirea-i dură ,  m-a intrebat   ce sărbători iudaice cunosc . M-am relaxat un pic  , era  genul  de întrebări  ușurele  care se pun pe aeroporturi turiștilor suspecți . Dar asta fusese doar încălzirea . Căci dintr-o intrebare în alta am ajuns la  sarbatoarea de Pesah. Si tocmai pe sărbătoarea asta  s-a axat   . Ce știu despre sărbătoarea de Pesah ?  Caut la repezeală vreun indiciu . Mă uit pe  tabloul de deasupra, vreau să sar direct în el , cât părea de sumbru, eram convins că acolo printre patriarhi, situația mea ar fi fost mult mai bună.    Stii care sunt cele zece plăgi ale Egiptului ? Nu știam dacă transpirația era una dintre ele însă o sudoare rece mă invăluia pe tot corpul . El  a mai  insistat  , se străduia să scoată apa dintr-un puț uscat  . Stii ce e matza ? Pâinea nedopsită pe care o mâncăm timp de opt zile. Și de ce o inmuiem in apă sărată  , care e semnificația ? Aici știința mea  dăduse colțul .  Rabinul si-a desfăcut  mâinile ca un tată dezamăgit și mi s-a adresat pe numele de familie, asa cum făcea când nu te ridicai la inalțimea așteptărilor sale

– Schimmerling, de ce nu-ți cunoști tradiția   ?

Atunci am avut prima mea sclipire dintr-o zi fadă. De fapt nu știu dacă a fost o sclipire , poate a fost doar un act de sinceritate copilărească

-Știti,  a trebuit să mă pregătesc pentru examenul de Socialism Științific. Și Marx cu Moise nu e kosher .

Atunci parcă  Dumnezeu a vorbit prin gâtlejul meu. Iar Dumnezeul meu și al Domnului Prim-Rabin avea umor.

Figura-i severă i s-a destins. N-aș băga mâna in foc dar parcă am sesizat și o urmă de zâmbet.S-a lăsat un pic pe spate și mi-a spus că pot să plec. M-am retras cât am putut de repede . Dar când am ajuns la ușă  mi-a făcut un semn să mă opresc  . Părea că rămăsese ceva nerezolvat între noi .

-Lacrimile !!

-??

-Apa sărată, e despre lacrimi  .  Inmuiem mața in apă sărată ,  ca  să simțim  ce au simțit ei  .  Apoi o împărțim  . Mața e făcută  pentru a fi împărțită .  De aceea foile sunt făcute așa de  mari  . Dacă ai să vii la seara de Seder ,  vei vedea că la inceput ii zicem pâinea durerii . „Aceasta este pâinea durerii pe care strămoșii noștri au mâncat-o în țara Egiptului. Lăsați pe toți cei flămânzi să intre și să mănânce” . După aceea , după ce-o impărțim  , ea devine  pâinea libertății   . Doar celor care știu a împărți durerea , le este hărăzită libertatea . La revedere Schimmerling  . Lasă ușa un pic deschisă să intre aer !

Am ieșit grabnic pe ușă. Imi venea să alerg spre cabinetul domnului profesor Ivănescu să-i spun că acum am înțeles  cum vine treaba cu  conflictele dialectice  . Matza e cel mai bun exemplu  . Impărțind durerea îți câștigi libertatea – asta ne învață Tora .   In felul lui , Moise   fusese un socialist . Dar  un socialist mai altfel, nu  științific  ca Marx , poate de aia cei doi nu s-au   înțeles   prea grozav .  

Pe de altă parte poate că e mai bine să țin concluziile astea pentru mine.  Sa le scriu poate intr-o carte . Sau pe un blog ,  in care sa povestesc cum Moise mi l-a lămurit pe Marx intr-o zi de duminică.

În anul următor am fost prezent  la seara de Seder așa cum imi ceruse rabinul . Dar mai intai   am luat de la comunitate o porție dublă de matza. Am mers la câminul studențesc  și am impărțit-o cu colegii care o aflau acum pentru prima oară  . Ni s-a părut deosebit de bună  .

Și m-am simțit un pic mai liber .