Iulă se visase tot timpul un mascul alfa. Doar că atunci când se trezea din visare dădea cu capul de realitate . Iar acolo , in lumea de dinafara visului, era cel mult beta dacă nu gama sau epsilon. Nu era cel mai bun la matematică, nu era nici cel mai bun la fizică , la geografie ori la cor. Nu era nici cel mai bun la recitări de poezii sau la fotbal . La fugă, era bunicel , incepea în forță dar obosea dupa primul inconjor de stadion si atunci Mircea Ciobanu trecea mereu pe lângă el, asa incăt Iulă sfârșea in cel mai bun caz al doilea.
Iulă era elev la școala generală și mai tare decât își ura porecla, ura să fie mediocru. Era nevoie să-și găsească si el un domeniu , in care să strălucească . Ceva in care toată clasa, ba de ce nu, toată școala să-l recunoască indubitabil ca fiind cel mai bun. Spiritul său de competiție era flămând de o medalie de aur..
Si atunci in timpul orei de gimnastică îi veni ideea . Nu va sări cel mai sus, nu va alerga cel mai repede, insă se va echipa cel mai iute . Competiția lui Iulă incepea atunci când ora se sfârșea . Atunci iși incorda mușchii, își concentra simțurile , schimba la repezeală hainele , isi incalța cu o viteză uluitoare pantofii și ieșea țanțoș din vestiar în drum spre statia de troleibuz in vreme ce colegii incă își trăgeau sufletul pe banca de lemn .
Iulă devenise campionul imbrăcărilor rapide. Era proba pe care și-o inventase si in care strălucea ca un diamant . Păcat că nu exista un paragraf in Cartea Recordurilor pentru treaba asta, căci atunci cu siguranță l-ar fi trecut pe el .
Doar că in acea zi de iarnă ,când se intuneca devreme, Iulă și-a pierdut recordul. Până la ciorapi, totul a decurs normal. Dar cand a vrut să-și incalțe pantofii, ia-i de unde nu-s. Iar in seara aceea Iulă care era obișnuit tot timpul să plece primul, a plecat ultimul, după ce și-a găsit în sfârșit pantofii ascunși in spatele șcătulei cu haltere din sala de sport .
Dar din asta Iulă a invățat că nu mai trebuie să stabilească recorduri in domenii in care colegii cei invidioși l-ar fi putut bruia . Și nici seara pe intuneric . Recordurile lui trebuiau sa fie absolute și ziua in văzul lumii .
Ideea aceea cu troleibuzul 11 i-a venit aproape instantaneu. Nu exista nimic mai competitiv decât sâ te iei la intrecere cu un firobuz și să-l învingi . Si asta era ceva care urma să fie evident pentru toată lumea, băieți și fete deopotrivă . In timp ce aceștia se inghesuiau ca sardelele in troleibuz, Iulă zburda sprinten lângă linie și se urca in vehicol drept la stația următoare, ba chiar uneori alerga și două stații sau chiar trei , când il mai ajutau și semafoarele . Șoferii de troleibuze îl știau deja , uneori apăsau mai tare pedala de accelerație dar Iulă era mereu mai sprinten decât hardughiile alea invechite . Biruise troleibuzul 11 și recordul lui fusese văzut și omologat de toată școala . Spiritul său de competiție era ca un căpcăun care înghițea medalii de aur..
Până in acea zi de primăvară când totul s-a dat peste cap. Iulă iși incepuse alergarea pe lângă troleibuz, ca de obicei dar parcă un ghimpe il ținea pe loc. Mai rău chiar , il trăgea inapoi. A socotit el iute că ghimpele ăla ii venea din tașcă ce se făcuse dintr-o dată grea, grea de tot . O fi culegerea de matematică ? Dar niciodată cartea aia de Gheba pe care o căra din obișnuință nu il ingreunase asa de mult. Sau o fi legat de vreo chestiune de fizică? Auzise Iulă de tipul ăla Einstein care descoperise că masa lucrurilor se modifică atunci când viteza se apropie de viteza luminii. Dar oare alergase el chiar așa de iute?
Instinctiv a dus mâna la tașcă si atunci a descoperit pietroiul. O rocă mare de la un șantier de construcții din apropiere i se bălăngănea pe fundul genții. Dacă geamurile troleibuzului ar fi fost deschise , Iulă ar fi putut auzi râsetele colegilor. Dar chiar și așa, in surdină , căpcăunul lui inghițitor de recorduri căpătase un afront .
O vreme Iulă s-a potolit. Se apropia și examenul de treaptă. Descoperise intre timp și primii fiori ai dragostei . Ii placea de Carolina, creața aia cu craci lungi și sâni proeminenți din clasa paralelă. Intre ei doi s-ar putea infiripa ceva. O invită la un film.
Dar tocmai când să ajungă in fața casei ei, o văzu pe Carolina, ținta năzuințelor sale , ieșind din bloc impreună cu păluga de Mihai , coleg de clasă și mediocru asumat .
Pe altul chestia asta l-ar fi bulversat. Dar nu pe Iulă. Pe el doar l-a stârnit. Căpcăunul care-l locuia își freca mâinile . Pentru Iulă incepea o nouă competiție.
Viața merge înapoi 