Israel va fi un stat evreiesc și democratic .. Așa scrie in Legea de Bază a Knessetului , adoptată in 1953 .. Azi mi-am propus să verific ,ca un analist chimic, cât e proporția din fiecare in compoziția Israelului in 2025 ori 5785 , depinde de unde socotiți ..
In fața clădirii Knesetului oamenii au inceput să se adune. Vin , unii mai incet, alții in pas săltăreț , unii chiar se și cunosc de la demonstrații anterioare, se salută deși bucuria e cumva reținută. Sunt oameni care se tem că Israelul își va pierde caracterul democratic. In parcul din fața Knesetului s-au adunat cateva mii . In marea majoritate laici, in marea majoritate europeni sunt cei numiți de actuale conducere , cumva in batjocură -elite. Dar elitele par obosite si intrucatva extenuate..Mai aplaudă la discursul inverșunat al vreunui om politic care le spune că nu e chiar totul pierdut dar Hanna, bătrânica cu un drapel uriaș de lângă mine nu prea mai crede. La câțva pași de noi , guvernul voteaza in unanimitate demiterea consilierei juridice .
De la clădirea Knesetului până in cartierul ultraortodox Mea Shearim, autobuzul face 12 stații și 3 secole. Când cobor , am impresia ca am ajuns intr-un șhtetl din Europa de Est . In fiecare copil care trece pe lângă mine il văd pe Motl, fiul cantorului din cartea lui Shalom Alehem. Motl nu umblă singur ci este insoțit de alți Motl , in carucioare de cate 2 sau 3 , eu le zâmbesc și ei mă privesc ciudat, ca pe un extraterestru, intr-un fel și sunt . Sunt singurul individ fără perciuni și imbrăcat multicolor , pe o rază de cateva sute de metri. Mă indrept catre piața principală din zonă ,Kikar HaShabat , de unde incepe strada Mea Shearim, principală stradă a singurului cartier ultraortodox din afara Orasului Vechi. Clădirile cartierului sunt vechi , marea majoritate a caselor sunt inguste, puține au balcoane. Dar pe nici unul din ele nu văd vreun drapel alb-albastru , nemaivorbind de stickere pentru eliberarea ostatecilor răpiți la 7 octombrie. Dar văd din loc in loc cutii ale milei care le cer locuitorilor , destul de nevoiași să-i ajute pe cei mai nevoiași decat ei. Si spre surprinderea mea acele cutii sunt mai mereu pline.. Truma be seter– donație anonimă e socotită o mițva in iudaism.. Pe zidurile cojite văd acele anunțuri faimoase in comunitatea ultraortodoxă -numite pașcheviluri. În multe din aceste pașcheviluri publicul e sfătuit să se ferească de noua unealtă a diavolului – telefonul celular . Drumul spre iad e pavat cu smartphonuri . Intr-adevăr văd că nimeni in afară de mine nu folosește acest instrument al păcatului. La un moment dat se apropie de mine un tânăr zambitor și mă intreabă cam ce mă face pe mine fericit .. Sunt puțin surprins de această subită incursiune in viața mea insa ii raspund cu sinceritate – o carte bună, un film , poate un cantec.. Ce cantec – vrea el să știe . Rod Stewart -ii dau eu cel mai laic răspuns cu putință . Imi mulțumește si se indepărtează. Mă gandesc dacă lui ii spune ceva numele lui Rod Stewart si in timpul ăsta il văd că le pune aceeasi intrebare catorva trecători de lângă mine. Curios , dar văd că se adresează doar bărbaților , fericirea femeilor nu intră in zona lui de interes . Peste cateva zile aflu de la o cunoștință ca omul este un influencer destul de cunoscut in lumea religioșilor light si că am devenit viral pe tik-tok. Mă bucur măcar să stiu că nu fusesem singurul deținător de smartphone din Mea Shearim.
Trec pe lângă un magazin de panificație și nu pot rezista mirosului. Nu uit că beigălul tot intr-un shtetl s-a născut .Cand ajung la casă sunt surprins. Intr-un Israel in care prețurile au explodat constat cu mirare ca aici au rămas la niște niveluri decente . Sunt atât de mulțumit de asta incât intru in mai multe magazine doar așa ca să mă delectez cu prețurile retro . Negustorii mă privesc ca pe o oiță rătăcită , unii imi vorbesc direct in engleză, semn că m-am rătăcit tare departe. Ajung intr-un magazin de îmbrăcăminte , imi amintesc ca o amică imi spunea că nu prea sunt asortat la șosete, aici cumpăr 10 perechi, acum mă pot asorta la orice. Se face deja seară , caut ieșirea, n-o găsesc , pentru un moment mi-e teamă că voi sfârși aici ca in labirintul din Mattrix . Noroc cu un băiat care aparține comunității Breslav , care m-a văzut derutat, e bucuros sa imi arate ieșirea , ies ca din Tunelul Timpului- un serial la modă in România anilor 70 și sunt inapoi in Ierusalimul de toate zilele deși Ierusalimul nu e niciodată de toate zilele.
Pe drum in autobuz, am 12 stații, timp in care pot să mă gândesc ce concluzii am tras din această zi plină. Imi dau seama ca un Israel evreiesc și democratic, nu poate exista pentru multă vreme, este o contradicție intrinsecă intre aceste două noțiuni , una dintre ele va trebui să cedeze. Si avand in vedere creșterea demografică a lui Motl ultraortodoxul față de cea a lui Hana laica , nici nu imi e greu să figurez care va fi aceasta .
Viața merge înapoi 
Da, e tragic. In shtetlul de acum 2 secole, bărbații lucrau! Perspectiva e de a avea o teocrație on the long run, dar înainte de asta va fi o autocrație. Deși, profeții au dat mai întotdeauna gres. Să sperăm ca nu avem dreptate!
ApreciazăApreciază