Azi noapte la 3 m-a trezit alarma. O alarmă scurtă, diferită de cele de până acum care sunau prelungit și enervant. Am alergat imediat la celular si apoi la calculator. Dar nu scria nicăieri nimic. O fi fost o greșeală , mi-am spus, se mai intâmplă – si mă pregăteam să mă culc la loc . Doar după aceea au apărut știrile. De data asta nu noi, am fost atacați, ci noi eram cei care atacaserăm .
In mod ciudat dar primul meu gand a fost la vecinul de deasupra. Programase să își mărite fata -marți- in aceeasi zi cu nunta băiatului primului ministru – si mă invitase și pe mine . Sincer, nu prea aveam chef să merg dar și el venise la nunta fetelor mele – poate tot fără chef – asa că am confirmat. Stiu și că omul e foarte critic la adresa primului ministru, față de el eu sunt aproape un fan al lui Netanyahu. M-am gândit că războiul ăsta declanșat azi noapte, ii strică lui toate planurile. Si sincer să fiu , mi-a părut tare rău pentru el.
Am stat cam toată noaptea in fața calculatorului. Cand te trezești , cu vestea că tocmai a izbucnit un război , iți este foarte greu , după aceea , să mai adormi la loc . Si frunzarand printre paginile internetului, pe măsură ce veneau informațiile, am văzut peste tot un entuziasm, inexplicabil pentru mine. Inexplicabil, pentru că este totuși vorba despre inceputul unui război .
Am reușit, cu greu, să dorm , vreo două ore. Cursurile mele , de la colegiu de azi au fost anulate așa că m-am pus să fac un pic de ordine in casă ca să mă deconectez un pic de la știrile zilei . Ies afară să duc gunoiul si tocmai atunci îl văd și pe vecinul de deasupra – cel caruia i se anulase nunta fetei. Mă pregăteam să-l consolez dar el mi-a luat-o inainte
-Ai văzut ce i-am lovit. L-am lichidat pe generalul lor . Si vecinii lui de bloc nu au avut nici măcar o zgârietură. Chirurgical . Ca la Entebbe.. Ca in ’67 ..
Am văzut in ochii lui o licărire pe care nu i-o mai văzusem până atunci . Si am simțit , fără să o spună că omul e dispus in dimineața aceasta să-i ierte lui Bibi toate păcatele .
-Si nunta ? l-am intrebat totuși..
– O amânăm.. O facem la toamnă . Sau când o da Dumnezeu..
Si dintr-o dată am ințeles. Am ințeles de unde vine acel entuziasm general. Nu pentru că noi, israelienii , ne dorim un război. Nicidecum. Iubim pacea la fel sau mai mult ca orice altă națiune de pe glob. Războaiele din trecut , purtate impotriva palestinienilor ne-au indus multe dileme morale. Nu era acolo nici alb, nici negru , doar gri. Nu ne face nici o plăcere sa alergăm după palestinienii care dau cu pietre sau să bombardăm civili. Sa fim Goliat contra lui David . Cu Iranul insă e altfel. Suntem iarăși acea țară mică inconjurată de dușmani , care e nevoită să se apere . Nu ne simțim deloc in largul nostru in fața unui copil palestinian sau a unei activiste suedeze pentru schimbările climatice. Dar dați-ne un război adevărat , cu un general iranian fioros si vom ști să il infruntăm . Ca la Entebbe.. Ca in 67 ..
Viața merge înapoi 