romania – Viața merge înapoi

O țară , două popoare

martie 31, 2025martie 31, 2025 de georgeschimmerling, publicat în Uncategorized

Israel va fi un stat evreiesc și democratic .. Așa scrie in Legea de Bază a Knessetului , adoptată in 1953 .. Azi mi-am propus să verific ,ca un analist chimic, cât e proporția din fiecare in compoziția Israelului in 2025 ori 5785 , depinde de unde socotiți ..

In fața clădirii Knesetului oamenii au inceput să se adune. Vin , unii mai incet, alții in pas săltăreț , unii chiar se și cunosc de la demonstrații anterioare, se salută deși bucuria e cumva reținută. Sunt oameni care se tem că Israelul își va pierde caracterul democratic. In parcul din fața Knesetului s-au adunat cateva mii . In marea majoritate laici, in marea majoritate europeni sunt cei numiți de actuale conducere , cumva in batjocură -elite. Dar elitele par obosite si intrucatva extenuate..Mai aplaudă la discursul inverșunat al vreunui om politic care le spune că nu e chiar totul pierdut dar Hanna, bătrânica cu un drapel uriaș de lângă mine nu prea mai crede. La câțva pași de noi , guvernul voteaza in unanimitate demiterea consilierei juridice .

De la clădirea Knesetului până in cartierul ultraortodox Mea Shearim, autobuzul face 12 stații și 3 secole. Când cobor , am impresia ca am ajuns intr-un șhtetl din Europa de Est . In fiecare copil care trece pe lângă mine il văd pe Motl, fiul cantorului din cartea lui Shalom Alehem. Motl nu umblă singur ci este insoțit de alți Motl , in carucioare de cate 2 sau 3 , eu le zâmbesc și ei mă privesc ciudat, ca pe un extraterestru, intr-un fel și sunt . Sunt singurul individ fără perciuni și imbrăcat multicolor , pe o rază de cateva sute de metri. Mă indrept catre piața principală din zonă ,Kikar HaShabat , de unde incepe strada Mea Shearim, principală stradă a singurului cartier ultraortodox din afara Orasului Vechi. Clădirile cartierului sunt vechi , marea majoritate a caselor sunt inguste, puține au balcoane. Dar pe nici unul din ele nu văd vreun drapel alb-albastru , nemaivorbind de stickere pentru eliberarea ostatecilor răpiți la 7 octombrie. Dar văd din loc in loc cutii ale milei care le cer locuitorilor , destul de nevoiași să-i ajute pe cei mai nevoiași decat ei. Si spre surprinderea mea acele cutii sunt mai mereu pline.. Truma be seter– donație anonimă e socotită o mițva in iudaism.. Pe zidurile cojite văd acele anunțuri faimoase in comunitatea ultraortodoxă -numite pașcheviluri. În multe din aceste pașcheviluri publicul e sfătuit să se ferească de noua unealtă a diavolului – telefonul celular . Drumul spre iad e pavat cu smartphonuri . Intr-adevăr văd că nimeni in afară de mine nu folosește acest instrument al păcatului. La un moment dat se apropie de mine un tânăr zambitor și mă intreabă cam ce mă face pe mine fericit .. Sunt puțin surprins de această subită incursiune in viața mea insa ii raspund cu sinceritate – o carte bună, un film , poate un cantec.. Ce cantec – vrea el să știe . Rod Stewart -ii dau eu cel mai laic răspuns cu putință . Imi mulțumește si se indepărtează. Mă gandesc dacă lui ii spune ceva numele lui Rod Stewart si in timpul ăsta il văd că le pune aceeasi intrebare catorva trecători de lângă mine. Curios , dar văd că se adresează doar bărbaților , fericirea femeilor nu intră in zona lui de interes . Peste cateva zile aflu de la o cunoștință ca omul este un influencer destul de cunoscut in lumea religioșilor light si că am devenit viral pe tik-tok. Mă bucur măcar să stiu că nu fusesem singurul deținător de smartphone din Mea Shearim.

@dudikepler
מה עושה אותך שמח?
♬ צליל מקורי – Dudi Kepler

Trec pe lângă un magazin de panificație și nu pot rezista mirosului. Nu uit că beigălul tot intr-un shtetl s-a născut .Cand ajung la casă sunt surprins. Intr-un Israel in care prețurile au explodat constat cu mirare ca aici au rămas la niște niveluri decente . Sunt atât de mulțumit de asta incât intru in mai multe magazine doar așa ca să mă delectez cu prețurile retro . Negustorii mă privesc ca pe o oiță rătăcită , unii imi vorbesc direct in engleză, semn că m-am rătăcit tare departe. Ajung intr-un magazin de îmbrăcăminte , imi amintesc ca o amică imi spunea că nu prea sunt asortat la șosete, aici cumpăr 10 perechi, acum mă pot asorta la orice. Se face deja seară , caut ieșirea, n-o găsesc , pentru un moment mi-e teamă că voi sfârși aici ca in labirintul din Mattrix . Noroc cu un băiat care aparține comunității Breslav , care m-a văzut derutat, e bucuros sa imi arate ieșirea , ies ca din Tunelul Timpului- un serial la modă in România anilor 70 și sunt inapoi in Ierusalimul de toate zilele deși Ierusalimul nu e niciodată de toate zilele.

Pe drum in autobuz, am 12 stații, timp in care pot să mă gândesc ce concluzii am tras din această zi plină. Imi dau seama ca un Israel evreiesc și democratic, nu poate exista pentru multă vreme, este o contradicție intrinsecă intre aceste două noțiuni , una dintre ele va trebui să cedeze. Si avand in vedere creșterea demografică a lui Motl ultraortodoxul față de cea a lui Hana laica , nici nu imi e greu să figurez care va fi aceasta .

Povestea lui Schweitzer Fritzi, ciocolatierul

decembrie 15, 2024decembrie 15, 2024 de georgeschimmerling, publicat în Uncategorized

Dacă Dumnezeu ar mânca o pâine, Schweitzer Fritzi ar fi fost Pâinea lui Dumnezeu. Chiar așa i se spunea în fabrică – Schweitzer Fritzi-Pâinea lui Dumnezeu. Schweitzer Fritzi era maistru bombonar. Cel mai bun. Numai in el, avea cofetarul Drașcovici încredere . Drașcovici inventase celebrele ciocolate Vinga și atunci când făbricuța ii fusese naționalizată și produsele ii fuseseră mutate la Kandia in Timișoara , el il delegase pe Schweitzer Fritzi să supravegheze producția. Un om blajin , sfătos , respectat de toți era Schweitzer Fritzi . Om fără de cusur . Nu era precum alți maiștri , care profitau de angajate să le pipăie pe sub fustă, el Schweitzer Fritzi era un familist convins , le vorbea respectuos, era și un pic sfios, nu mergea la cantină să se amestece cu muncitorii , rămânea in birouașul de deasupra hălii și mânca jumările pe care le aducea de acasă impachetate frumos in celofan. Nu se intâmpla odată să lipsească ori să intârzie la lucru , Schweitzer Fritzi era un șvab cu simțul datoriei . Nici să subtilizeze lucruri din fabrică nu ține minte cineva să se fi petrecut așa ceva , lui Schweitzer Fritzi nici nu-i plăcea ciocolata . Era acolo tot timpul lângă mașinăriile din care ieșeau niște arome ce inebuneau simțurile omenești , făcea cea mai gustoasă ciocolată din oraș, poate chiar din țară fără să o guste. Doar știa pe de rost cât trebuie pus din fiecare, cât cacao, câtă vanilie și lucrurile ieșeau exact precum le intuia el . Era in fiecare lună prezent pe panoul fruntaș al fabricii, poza lui nu se mai dezlipea de acolo.

Si linia de producție a fabricii mergea strună iar produsele ieșeau de acolo , toate sub oblăduirea lui Fritzi cel fără de cusur . Doar atunci când fabrica a hotărât să introducă un sortiment nou, s-a descoperit că Fritzi cel fără de cusur avea totuși un cusur .

De la rom i s-a tras . Căci Schweitzer Fritzi avea și el călcâiul lui Ahile. Dar in cazul lui, călcâiul trecea prin gâtlej . Fritzi avea patima băuturii. Patimă pe care și-o infrânase in toți acești ani dar acum când intre el și picătura amară era doar ușița de la magazia la care avea cheia , patima îl bântuia din nou . Sugea romul din sticluțe până cădea cu capul pe masă. Si nu era chip sa-l indepărtezi pe Fritzi de rom și pe rom de Fritzi , ei trăgeau unul la altul ca frați siamezi. Și uite asa din om respectat, Schweitzer Fritzi ajunsese om de batjocură. Căci atunci când patima il biruia , el iși lăsa capul pe masă , fața ii devenea roșie ca focul iar din șvabul acela meticulos rămânea doar o caricatură pe seama căruia ucenicii tineri nu se sfiau să se amuze. Poza lui fusese dezlipită de pe panoul fruntaș, Schweitzer Fritzi nu mai era un model de urmat. Acum in fața conducerii fabricii s-au așezat doar două variante- ori renunță la ciocolata cu rom ori renunță la Fritzi. Iar atunci când ciocolata cu rom era directivă de la minister, era foarte clar care va fi alegerea.

Dar in ziua aceea când ar fi trebuit să-i dea lui Fritzi amara veste că i se va desface contractul de muncă și va trebui să se intoarcă in satul lui Nițchidorf , pentru prima oară in viață lui , Schweitzer Fritzi nu s-a prezentat la lucru. In locul lui, in biroul directorului a venit o femeie corpolentă

– Tovarăș director, nu mă cunoșteți dar io sunt Marta , nevasta lui Fritzi . Asta situație borzalmas ¹ este. Lu Fritzi așa tare rușine e că nu mai iese din casa . Io venit la Dumneavoastră , să spun cum putem ajuta pe Fritzi. Fritzi om bun e, cunoașteți , dar la băutură e borzalmas . Io ținut pe el departe de bautură da acum cind băutura venit la el , el nu poate opri singură

– Și ce facem ?

– Numa io pot opri pe Fritzi. Tovarasu injiner, io lucrez acas la cooperativă , plăpumăreasă . Și știu că nu există om pe lumea asta să nu aibe o plapumă care să i se potrivească. Io sunt plapuma lui Fritzi. Am să vin la muncă impreună cu Fritzi și supraveghez la el să șadă departe de băutură. Rog tare frumos !

Ideea era non-conformistă dar poate tocmai de aceea oamenii au adoptat-o. In fond Fritzi era Pâinea lui Dumnezeu , cum spusesem. Doar că pâinea aia avea si un pic de drojdie care acu trebuia indepărtată.

Marta a fost angajată ca pontatoare. Dar ea avea in supraveghere un singur om. Și chiar avusese dreptate. Sub grija Martei , Fritzi a reușit să-și infrâneze pasiunile bahice. Și producția a mers mai departe si ciocolatele ieșeau la fel de bune ca inainte , sub supravegherea lui Fritzi care la rândul lui era supravegheat de Marta cea corpolentă și drăgăstoasă , care de atunci nu a mai folosit aproape niciodată cuvântul borzalmas ..

Iar poza lui Fritzi a reapărut la panoul fruntașilor . In fiecare lună , la chenzină, ii arăta Martei panoul , după care îi preda ei tot teancul ăla de bancnote ce îl primise drept leafă de la casierie . Iar ea zâmbind galeș ii dădea inapoi un Tudor Vladimirescu- Asta e pentru tine Fritzi , norma ta lunară de distracții. Fritzi zâmbea mulțumit și plecau de braț să colinde magazinele orașului , să caute materiale pentru plapumele pe care Marta le făcea de-acum noaptea.

Cand am auzit povestea asta m-am gândit că o fi adevărat ce se spune că in spatele fiecarui barbat de succes stă o femeie, căci-iată- in spatele acelui maistru care produsese gusturile care mi-au delectat copilăria stătuse o femeie iubitoare și moale ca o plapumă .

1- borzalmas – ingrozitor (maghiară)

Când Marx l-a întâlnit pe Moise

aprilie 19, 2024aprilie 19, 2024 de georgeschimmerling, publicat în Uncategorized

Nu există nici o mărturie scrisă ori orală a unei posibile întâlnirii intre domnii Marx și Moise. Nimeni nu i-a văzut colindând impreună munții Sinai ori bând o bere la cafeneaua Hafertaker din Dresda. Cu toate astea, sunt gata să depun mărturie sub jurământ că domnii Marx și Moise s-au intâlnit intr-o zi de duminică , pe la finele secolului trecut. Știu asta sigur , pentru că am fost de față la intâlnire . Pentru ei doi, nu avea să insemne mare lucru. Poate că au și uitat-o intre timp. . Pentru mine însă , avea să fie o intâlnire memorabilă .

Karl Marx mi-a apărut pentru prima dată in cale pe o pancartă . Nu era singur , era impreună cu alți doi tovarăși , in vreme ce mii de oameni ai muncii entuziaști îi purtau în brațe și le scandau numele . Nu pricepeam de ce pe noi elevii de școală ne trimitea profesoara Corlat Virginica să ne tundem pierdut la doi centimetri , in vreme ce ei, fondatorii comunismului aveau voie să poarte plete și barbă. Mai târziu aveam să aflu că asta nu ne fusese singura nedreptate . Apoi o vreme domnul Karl Marx mi-a dispărut din peisaj. Nu mai trecea pe lângă mine la defilări, nici la 1 Mai, nici la 23 August , fusese inlocuit de portrete autohtone . Până intr-o zi de vară când drumurile ni s-au intersectat din nou . Ne-am întâlnit cam pe la ora prânzului . Acea intâlnire nu a avut în ea nimic eroic. Nici un act de frondă intelectuală ori de dizidență ideologică nu s-a consumat acolo . Domnul Karl Marx nici nu a venit personal ci a trimis un reprezentat în persoana plicticosului profesor Ivănescu , conferențiar la catedra de socialism științific a Politehnicii .

Nu era vreo materie din care credeam că putem trage vreun folos în viitoarea noastră carieră de ingineri, asa că am pus examenul către sfârșit de sesiune . Ultimul vals înainte de a pleca la mare . Poate că de aceea am venit cam hăbăuc la acea intâlnire . Poate că de aceea am tras un bilet la care nu prea știam ce să spun . De fapt orice bilet aș fi tras , ar fi fost cam la fel dar mie îmi cășunase tocmai pe biletul ăla . Două puncte erau scrise acolo . La primul trebuia să vorbesc despre – Antagonismul dintre socialismul științific și socialismul utopic iar la al doilea despre Conflictul dialectic dintre producţia comună şi însuşirea privată . In timp ce încercam să-mi croiesc drumul bâjbâind printre conflicte – le-am mai adăugat unul. Într-un gest reflex , am boțit biletul . Profesorul Ivănescu a văzut biletul ciopârțit , s-a enervat foarte tare considerând că am vrut să mă răzbun astfel pentru neștiința mea și m-a picat.

Șansa mea a fost că inaintea examenului din toamnă l-am intâlnit pe colegul Rudi . Și colegul Rudi mi-a spus că tactica de a trece examenul era să-ți iei un asociat . Nu orice asociat ci unul foarte suspus . Cel mai suspus . Înveți câteva directive de la ultima plenară și le arunci in bătălie chiar dacă nu au nici o legătură cu subiectul. Nimeni nu te poate contrazice , dacă din gâtlejul tău vorbește insuși Tovarășul.

La examenul din toamnă am procedat exact așa .Bineinteles că in afară de asta am avut grijă să nu șifonez biletul ..

Dar examenul de Socialism Științific nu avea să fie singurul hop din acea vară .

La cursul de Talmud Tora de la Comunitatea Evreiască am fost anunțați că domnul Prim-Rabin dorește să ne vadă . Eram vreo 30 de cursanți , împărțiți in trei grupe, după știintă . Eu , care începusem cursurile recent , eram la grupa de începători printre cei care nu voiau să fie trecuți absenți dar nici prea prezenți nu erau .

Ne cam surprinsese chemarea asta bruscă . Domnul Bergler, melamedul nostru, zicea că nu știe nimic . La ultima asemenea convocare primisesem câte un hanorac venit de la New York , deși pe etichetă scria că era fabricat la Sibiu . Încurcate sunt căile hanoracelor -glumeam pestriț. Dar ce să faci acum cu un hanorac în plină vară ? Poate niște tricouri cu Madonna sau Cyndi Lauper ? Doar când am ajuns la fața locului am aflat că de data asta nu ni se dădea nimic , ba chiar din contră. . Rabinul stătea intr-un jilț la catedră iar noi, cursanții eram așezați pe scaune după grupele de studii . În față stăteau avansații , cei din grupa mijlocie mai la mijloc iar noi incepătorii, mai in spate , lângă ușă . Rabinul căruia unii ii spuneau Rebe alții mai familiar- Rebe bacsi- ne-a vorbit puțin despre semnificația învățăturii din Tora . După care , pe rând , ne-a chemat la tablă . Iarăși examen ?- mi-am zis îngrozit . A inceput cu grupa de avansați. De fapt era mai curând de avansate căci era compusă aproape in exclusivitate din fete . Hărnicuțe și silitoare, multe studente, nu stiu cum își împărțeau timpul să găsească zăbavă și pentru studiile de ebraică , pe lângă toate celelalte. Au ieșit una câte una, cuminți la tablă și Andreea si Luciana și Monica și Erika și Octavia iar in timpul ăsta noi ceilalți ascultam intrebările cu un fel de stupoare amestecată cu groază . Mă simțeam ca o găină inainte de tăierea halahică . Spre deosebire de Socialismul Știintific al Profesorului Ivănescu la Iudaismul Tanahic al Rabinului Neumann nu ai cum găsi un asociat , căci Dumnezeu nu ținea plenare . Și atunci când s-a deschis prima oară ușa am sărit de pe scaun și m-am strecurat afară.

Am crezut că am scăpat. A fost doar o iluzie. Căci peste câteva zile a sunat telefonul și domnul Braun, secretarul Comunității , mi-a zis că domnul Rebe vrea să mă vadă.

Era o zi de duminică , dar in mod neobișnuit pentru mine , birourile comunității forfoteau de lume . Bătrânul Braun, m-a condus până la cancelaria rabinului si m-a abandonat acolo . Deși era o zi de vară , senzația era de frig , poate din pricina tabloului mare din fundal care înfâțișa o scenă sumbră din Vechiul Testament. Pe peretele din dreapta era un portret al rabinului din tinerețe , desenat in ulei . Rabinul, nu cel din portret , părea să nu mă fi observat, era concentrat pe redactarea unui manuscris. În sală nu era nici o muscă, as fi auzit-o precis în liniștea aceea . Rabinul nu era un om inalt insă avea o prestanță pe lângă care dugosul profesor Ivănescu ar fi părut o artistă de cabaret. Am stat acolo minute bune in picioare asteptând poate printr-o minune să devin invizibil. Dar minunea asta nu s-a intâmplat . Și-a amintit de prezența mea, a dat deoparte manuscrisul la care lucra , m-a privit scurt după care m-a indemnat să mă așez pe scaunul de lângă birou . Pe masă nu era nici un bilet, erau doar mâinile lui împreunate prinse parcă intr-o rugăciune. Si eu imi țineam mâinile impreunate , doar că rugăciunea mea era alta . Cu o voce domoală care contrasta cu privirea-i dură , m-a intrebat ce sărbători iudaice cunosc . M-am relaxat un pic , era genul de întrebări ușurele care se pun pe aeroporturi turiștilor suspecți . Dar asta fusese doar încălzirea . Căci dintr-o intrebare în alta am ajuns la sarbatoarea de Pesah. Si tocmai pe sărbătoarea asta s-a axat . Ce știu despre sărbătoarea de Pesah ? Caut la repezeală vreun indiciu . Mă uit pe tabloul de deasupra, vreau să sar direct în el , cât părea de sumbru, eram convins că acolo printre patriarhi, situația mea ar fi fost mult mai bună. Stii care sunt cele zece plăgi ale Egiptului ? Nu știam dacă transpirația era una dintre ele însă o sudoare rece mă invăluia pe tot corpul . El a mai insistat , se străduia să scoată apa dintr-un puț uscat . Stii ce e matza ? Pâinea nedopsită pe care o mâncăm timp de opt zile. Și de ce o inmuiem in apă sărată , care e semnificația ? Aici știința mea dăduse colțul . Rabinul si-a desfăcut mâinile ca un tată dezamăgit și mi s-a adresat pe numele de familie, asa cum făcea când nu te ridicai la inalțimea așteptărilor sale

– Schimmerling, de ce nu-ți cunoști tradiția ?

Atunci am avut prima mea sclipire dintr-o zi fadă. De fapt nu știu dacă a fost o sclipire , poate a fost doar un act de sinceritate copilărească

-Știti, a trebuit să mă pregătesc pentru examenul de Socialism Științific. Și Marx cu Moise nu e kosher .

Atunci parcă Dumnezeu a vorbit prin gâtlejul meu. Iar Dumnezeul meu și al Domnului Prim-Rabin avea umor.

Figura-i severă i s-a destins. N-aș băga mâna in foc dar parcă am sesizat și o urmă de zâmbet.S-a lăsat un pic pe spate și mi-a spus că pot să plec. M-am retras cât am putut de repede . Dar când am ajuns la ușă mi-a făcut un semn să mă opresc . Părea că rămăsese ceva nerezolvat între noi .

-Lacrimile !!

-??

-Apa sărată, e despre lacrimi . Inmuiem mața in apă sărată , ca să simțim ce au simțit ei . Apoi o împărțim . Mața e făcută pentru a fi împărțită . De aceea foile sunt făcute așa de mari . Dacă ai să vii la seara de Seder , vei vedea că la inceput ii zicem pâinea durerii . „Aceasta este pâinea durerii pe care strămoșii noștri au mâncat-o în țara Egiptului. Lăsați pe toți cei flămânzi să intre și să mănânce” . După aceea , după ce-o impărțim , ea devine pâinea libertății . Doar celor care știu a împărți durerea , le este hărăzită libertatea . La revedere Schimmerling . Lasă ușa un pic deschisă să intre aer !

Am ieșit grabnic pe ușă. Imi venea să alerg spre cabinetul domnului profesor Ivănescu să-i spun că acum am înțeles cum vine treaba cu conflictele dialectice . Matza e cel mai bun exemplu . Impărțind durerea îți câștigi libertatea – asta ne învață Tora . In felul lui , Moise fusese un socialist . Dar un socialist mai altfel, nu științific ca Marx , poate de aia cei doi nu s-au înțeles prea grozav .

Pe de altă parte poate că e mai bine să țin concluziile astea pentru mine. Sa le scriu poate intr-o carte . Sau pe un blog , in care sa povestesc cum Moise mi l-a lămurit pe Marx intr-o zi de duminică.

În anul următor am fost prezent la seara de Seder așa cum imi ceruse rabinul . Dar mai intai am luat de la comunitate o porție dublă de matza. Am mers la câminul studențesc și am impărțit-o cu colegii care o aflau acum pentru prima oară . Ni s-a părut deosebit de bună .

Și m-am simțit un pic mai liber .