Diminețile unui băiat cuminte

Toată tinerețea mea am fost  luat drept băiat cuminte. Nu știu dacă vă dați seama dar pentru un adolescent a fi socotit băiat cuminte e cel mai nasol lucru care i se poate întîmpla. Băiatul cuminte e ăla cu care se fotografiază  fetele la începutul petrecerii ca să le facă pe plac părinților -dar care dispare din cîmpul lor vizual cînd începe partea romantică. Și orice june stie că în dragoste e ca în golf -nu cîștigă  cel ce începe jocul, cîștigă cel ce nimerește  gaura .

banchet_3

Stigmatul ăsta de baiat cuminte m-a acompaniat tot liceul. Degeaba încercam eu să scap , să ma ascund , oriunde mă duceam, băiatul ăsta cuminte venea mereu după mine. Eram ca personajul din filmele românești.Iar gagicile preferau   filmele americănești.Sau cu aromă americănească.Cu tipi cu pufuleți în barbă, chiștoc în gură,priviri de Charles Bronson ,mușchiuleți de Stallone și alură de borfași.Gen mexicanul  cool care făcea baie în ciubăr  și venea unu de zicea că-l caută de mult  iar el scotea iute,iute pistolul de sub clăbuc și îl împușca ,după care zicea fraza aia demențială  When you have to shoot shoot ,don’t  talk

eli_wallach_tuco

Printr-a unșpea am pus ochii pe profesoara de chimie.O babă franțuzită scîrboasă și scîrbită.  Și m-am decis că pe spezele ei am să-mi fac ieșirea din grupa cuminților și intrarea triumfală în clubul coolilor .Si pentru asta  am aflat numele de familie al fostului ei soț .Aflasem că de el era chiar mai scîrbită decît de noi.Și  mi-am zis fie ce-o fi-acum ori niciodată- cool sau nul -respir adînc, îmi fac curaj și aparent spontan mă adresez ei cu numele ăsta .În fața clasei.Nu știu dacă m-a considerat cool sau doar obraznic dar m-a lăsat corigent .Eram aproape fericit. E drept că pentru ca să trec corigența a trebuit să-i reînoiesc stocul de țigări .Dar am rămas corigent degeaba căci intrarea în clubul de cooli din liceu  nu se făcea prin  corigența la chimie .Se făcea pe terenul de baschet sau pe trasee de munte

.cool_2 cool_1

**********************************************************************

În armată  am avut  în sfîrșit ocazia  să scap odată pentru totdeauna de  imaginea de băiat cuminte . A fost într-o zi de iarnă cam prin ianuarie .Armată grea. Singura parte plăcută era noaptea  după ce se dădea stingerea.Mă plimbam de mînă prin oraș cu Pisicuța.Eram campionul de golf al liceului.Îi spuneam că îmi pare rău că în toți anii ăștia nu i-am mărturisit niciodată că o iubesc.Ea îmi punea degetul pe buze și șoptea-În dragoste nu trebuie să spui niciodată îmi pare rău. Cred că o spunea  în engleză că suna grozav. Aici ar fi trebuit să intre un Claydermann sau așa ceva iar noi să ne sărutăm.

love_story

Dar în loc să intre  Claydermann  intră vocea răgușită de tutun a lui  Kandler Franz,caporalu nostru -„Deșteptarea!  5 minute pînă la înviorare”. Ăsta era Franz, putea strivi fără milă fondul sonor al oricărui vis frumos.Una era să te trezească  mieunatul Pisicuței la lumina răsăritului  și alta  zbierătul lui Franz la lumina lugubră a becului chior de 40 de wați de deasupra ușii de la dormitor.”Taci dracului din gură în p.. mea „-zicea cîte unu.Fiecare mai voia să mai zăbovească un pic cu  pisicuța lui. Franz se făcea roșu ca racu de ziceai că îndată îl lovește strechea –” Mai sunt 4 minute,Mai sunt 3 minute,Mai sunt 2 minute!!”-zbiera din ce în ce mai disperat . La cinci jumate dimineața minutele treceau foarte repede.După ce supraviețuiam cumva programului de dimineață  aveam instrucție de front.Mai întîi pe platoul de instrucție   stîng-drept-stîng-drept,în cadență marș,pas de defilare marș,pentru onor înainte prezentaț arm’  pînă ne ieșea pe nas.

ploiesti_1

Si pe urmă mergeam pe stadion și făceam  pregătirea fizică. Traseu cu obstacole.Trebuia să sărim peste un zid de vreo 2 metri. Mă poticneam . Partea proastă  în armată  e că ești mereu comparat cu alții. De ce ăla poate și tu nu.Aș fi vrut să mă ridic la înălțimea așteptărilor locotenentului dar  mă trăgea în jos  englezul ăla  pletos din cartea de fizică ,ăla căruia i-a căzut măru în cap de a inventat gravitația.

Și atunci mi-am amintit ce îmi spunea un amic de-al meu  care a dat la Medicină de 4 ori și n-a intrat după care a emigrat și s-a întors să facă facultatea ca student străin– „În viață cînd dai peste  un obstacol pe care nu poți să-l treci, îl ocolești „.

Așa trebuia să fac.Trebuia cumva  să-l păcălesc pe locotenent și pe englezu cu gravitația.Și am născocit o șmecherie.Englezu zicea că forța aia care te trage în jos depinde de masă și de accelerația gravitațională. Pe accelerație nu puteam s-o păcălesc că era fixată la 9.8 încă din cartea de fizică de a șasea. Dar puteam să-mi păcălesc masa.Îmi dau jos mantaua,lopata mică de infanterie ,  pușca  și le arunc în partea cealaltă a zidului și așa ușurat  reușesc să sar  peste zid.Eram deja pregătit să-mi savurez victoria frauduloasă. Ghinionul meu a fost că m-a văzut locotenentul. S-a enervat .De fapt nu știu dacă s-a enervat pe bune că uneori se enerva numai din stomac,  dar noi ne speriam oricum.Mi-a ordonat ca la 3 să fiu la el în birou. Cu inima  căzută în pantaloni  fix la ora 3 bat timid la ușă. Deschid și  mă prezint cum fusesem dresat -„Sunt soldat TR Schimmerling.M-am prezentat la ordi.”..”Nu e nevoie”-mă întrerupe locotenentul  destins.”Închide ușa”-îmi zice.Mă întreabă  cum mă simt în pluton-fapt neobișnuit pentru mine. După care trece la subiect – „Băi vrei să-ți ușurezi viața în armată? Vrei  să pleci mai des acasă?” Intrebări retorice-sigur că voiam.” Fii atent,ce trebuie să faci”-zice. „Trebuie  să ciulești bine urechile .Vii să-mi raportezi in fiecare săptămînă ce se vorbește în pluton , dacă auzi pe vreunul că  e nemulțumit. Înțeleg că tu vorbești și ungurește, nu?Ai înțeles? ”

ploiesti_2
Ploiesti 1981.Franz e cel din stînga locotenentului.Eu la punctul geometric cel mai depărtat

Wawww. Îmi venea să-l pup.Tocmai fusesem numit agentul lui secret.Dintre toți soldații tocmai pe mine m-a ales ca să-i fiu și retină și timpan.Pot să o sun pe Pisicuță și să-i spun că sunt chiar mai bun ca mexicanul din baia cu clăbuc .Sunt Bond.James Bond.Dar tocmai asta era problema-că n-aveam voie să-i spun.Că mi-a zis locotenentul „Vezi că ce am vorbit să rămînă numai între noi. Confidențial” .Si eu voiam să știe toți  că de azi avem nu numai comandant de pluton,comandant de grupă,locțiitor comandant de pluton, responsabil cu blocu alimentar,cu informarea politică dar avem un post nou-spionul plutonului-cel mai tare dintre toți.Și mai era o problemă – că nu prea aveam ce raporta.Și nici pe cine. Erau băieți buni la noi în pluton. Franz ăsta cam exagera cu milităria dar nu-l puteam pîrî pentru asta. Și mai era M, prietenul lui Franz  .Și el era  băiat bun numa că nu-l prea vedeam. Că venea din permisie luni și pleca în permisie marți. Pe atunci nu știam ,dar permisiile în armată aveau miros. De  țuică de Vegeta sau de Kent..În plus M avea și un înger protector .Pe comandantul de unitate, un colonel bătrîn căruia numai dacă îi auzeau numele toți ofițerii luau instantaneu poziția de drepți după care porneau în pas de defilare cu piciorul sus, sus de tot.

defilare-juramant
Sus piciorul, Vasile !

Și  așa au trecut două săptămîni în care locotenentul mă lasă să adun informații și, în paralel să mă lupt mai departe cu  Newton și cu conștiința-iar după două săptămîni mă cheamă la el în mod discret. „Ia spune-ai aflat ceva?”. „Da-Sa trăiți”îi raspund eu repede.  Îl văd zîmbind larg.  „Stiți -e vorba despre M. Nu avem nimic cu el , poate că e băiat bun dar prea pleacă des acasă. Și băieții sunt cam frustrați că ar vrea să plece și ei ca el”. Zîmbetul i se transformă în grimasă.” Altceva”- întreaba el deja nervos.”Altceva ar fi cu mîncarea. E cam slăbuță. Fără vitamine. Dacă s-ar putea din cînd în cînd măcar odată pe lună să mîncăm  la popota ofițerilor” . Era deja prea mult pentru el. Simt că de data asta se enervează din cap, nu din stomac.Se ridică în picioare . Avea numai un metru si cincizeci si ceva dar cînd era nervos te străpungea ca un laser. Îsi pune chipiul pe cap semn că întîlnirea s-a terminat. Nu știu dacă e o laudă dar poate că și-a dat seama că nu eram făcut din materialul ăla . Și uite așa am ratat ocazia de a-mi ușura armata ….,

after

***********************************************************************

Acu cîtva timp, fiică-mea a venit acasă bucuroasă că a cunoscut un băiat. „Ei-și cum e?” -o întreb.”Cuminte „-a zis ea.”Exact așa cum îți place ție ”

Am zîmbit..

Va urma

8 gânduri despre „Diminețile unui băiat cuminte

  1. Delicios, ca de obicei. Mai vrem!
    Pe unde o mai fi si ce mai face Franz?
    Pe locotenentul il chema Visan (parca). Eu l-am avut pe locotenent Grigore (“Sa traiti, am inteles!”). Seful lor era maiorul Vieru.
    Apropo, intotdeauna m-am intrebat cine dintre noi a fost la vreme aceea „făcut din materialul ăla”? As vrea sa le multumesc acum pentru binele facut prin omisiune atunci 😉

    Apreciază

  2. Ca întot de-aunea, citindu-ți blogul, aduce un moment de zâmbet combinat cu nostalgie.

    Cum era zicala in plutonul nostru:
    „Moarte sigura cu cobra,
    Dar mai sigura cu Dobra”

    Unde ai găsit pozele astea de „Arhivă ” . Trimite-mi si mie o copie prin email ca să le arăt copiilor, sa nu creadă ca poveștile din armata si de la izvorul Cernei sunt numai povesti.

    Apreciază

  3. Stimate autor, nu l-am cunoscut nici pe Filimon, nici pe celelalte peronaje din povestirile dvs, dar dacă cineva m-ar întreba acum ce fel de lectură aș lua cu mine pe o insulă pustie, aș zice că Jurnalul unui cioplitor în hârtie și doar dacă ar mai rămâne loc în bagaj, ceva gen Survival For Dummies. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s