Din amintirile unui Gheorghe

Cînd te numești  Schimmerling Gheorghe nu poți deveni altceva decît un satiric. E un nume  care poartă în el embrionul unei disonanțe cognitive,  ca o motocicletă cu remorcă  sau ca un camion cu ataș , un nume la care funcționarii școlii parcă treceau prin chinurile Golgotei cînd trebuiau să pronunțe Schimmerling după care urma recompensa în  banalul,eliberatorul  Gheorghe.

In timpul anului eram Gyuri sau Schimi sau Dilas doar odată pe an ,de 23 aprilie eram Gheorghe .Nu știu prin ce poznă a statisticii în clasa aia de 36 de elevi tocmai eu eram singurul Gheorghe.

În clasa a șasea ziua de 23 aprilie cădea într-o zi de practică în atelier. Aveam un maistru foarte simpatic, pe nume Doboșan. Și în ziua aia văd cum toți elevii și maistrul se adună în jurul meu și îmi zic La Mulți Ani. Sunt surprins și un pic speriat. Tocmai văzusem un film cu două bande de mafioți rivale unde șeful unei bande îi organiza -chipurile- o petrecere surpriză rivalului său -ca să-l lichideze . „Dar ziua mea e în octombrie”- zic ,exact ca nenorocitul ăla de mafiot.”E și azi”-îmi zice Codruța.”E Sfântul Gheorghe”.Atunci am aflat pentru prima oară că am două zile  de naștere.

În ziua aia maistrul Doboșan m-a învoit ca să le fac cinste colegilor  .Mi-a zis  că dacă mă întreabă cineva să zic că dumnealui mi-a dat voie. Deși pe directorul școlii îl chema Călugăru Igor, nu prea era dus la biserică.Și cu numele lui, el era într-o disonanță interioară mai puternică decît a mea .

De la școală mă duc glonț la servici la mama să-i povestesc și ei ce descoperisem .Mama se sperie cînd mă vede căci mă știa la practică.

“Mi-au dat drumul.E ziua mea !!” -îi zic eu exaltat .”Cum ziua ta ?” -întreabă ea surprinsă.”Cum mamă chiar nu știi . E Sfântul Gheorghe”  .Mama se face albă la față .

–“Păi, nu e sfântul nostru”-a zis ea. Atunci am înțeles pentru prima oară că sfinții spre deosebire de Dumnezeu nu sunt ai tuturor .Dar mama care avea foarte mult tact nu a intrat în dezbaterea teologică  ci a venit cu mine la Alimentara ,ca să-l cinstim împreună pe noul meu patron .După care m-am întors la școală unde colegii mi-au cîntat Mulți Ani Trăiască.

De atunci l-am tot căutat pe Sfântul Gheorghe,deși știam de acum că nu e sfântul meu. Voiam să-i spun că am dat odată de băut în cinstea lui. Bine,nu chiar de băut dar o napolitană și un Dănuț.Dar nu am reușit să dau de el nicicum.În anii ăia materialist-dialectici era și el marginalizat .

L-am întîlnit pe Sfântul Gheorghe mult mai tîrziu într-un muzeu din Paris. Am fost puțin dezamăgit. Nu prea se potrivea cu imaginea pe care mi-o creasem despre el în mintea mea de copil.Am crezut că e un tip bonom care o să-mi facă cu ochiul ,șmecherește,  ca de la Gheorghe la Gheorghe.Și care seamănă puțin cu maistrul Doboșan. În loc de asta am dat peste un teuton aspru, îmbrăcat din cap pînă în picioare în armură de zale, călare pe un cal alb, care aducea mai mult cu directorul Călugăru.Am stat  minute întregi în fața tabloului  ,l-am examinat pe toate părțile dar nu știu de ce însă din pictura aia   parcă  m-am identificat mai mult cu balaurul.

 

 

Un gând despre „Din amintirile unui Gheorghe

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s