Tablouri dintr-o expoziție. La centenarul liceului .

Nu e ușor ca de la o distanță de aproape 40 de ani- cît a trecut de la absolvire-să extrag feliuța de 4 ani petrecută la liceul Loga.  Unele amintiri s-au șters de pe stratul fotosensibil al memoriei.  Altele s-au alterat ca iaurtul  uitat afară în soare. Dar , ca un fotograf căpos ce sunt , mă  încăpățînez  să mai dau cîteva clickuri prin hipocampus chiar dacă imaginile  sunt un pic neclare  iar subiecții au ieșit  demult din cadru  .

La montaj le adaug și coloana sonoră  .

Tabloul 1 .  Poarta liceului.  

Se intră greu la Loga și nu mă refer aici la examenele de admitere. Mă refer la intratul pe poartă în liceu în fiecare dimineață.  În fața ușii se instalează doi cerberi din nucleul dur al UTC-ului care cercetează ținuta , cu precădere frizură , cordeluță,uniformă  , număr matricol .  Cei care nu se conformează standardelor riguroase sunt după caz fie muștruluiți , fie trimiși la tuns  . Uneori ai impresia că  cei care au făcut  faimosul clip al lui Pink Floyd au fost și ei elevi la Loga  . Fluturii dintr-a doișpea știu deja că una dintre selectoare, profesoara de geografie Virginica , suferă de strabism deci nu vede unde se uită și nu se uită unde vede – așa că se strecoară rapid pe sub privirea ei încrucișată . Noi, libelulele dintr-a noua, încă nu îndrăznim.

Tabloul  2 .Curtea interioară.  

Terenul de sport  este imediat la ieșirea în curte , în raza de vedere a fetelor, care șed pe buza gărdului  , sub soarele călduț de primăvară  . Este săptămâna de practică iar fetele și-au scos anostele salopete muncitorești , lăsând la vedere mugureii unei promițătoare înfloriri . Băieții țopăie în jurul lor pe terenul de baschet. Baschetul este sportul patricienilor  .  Plebeii joacă fotbal , pe terenul mare amplasat perpendicular . Idolul lor este Mario Kempes , fotbalistul argentinian cu pletele în vînt așa cum vor fi și ei odată , probabil  după ce se va pensiona profesoara Virginica.

În spatele zidului gros de cărămidă ,afară din raza de vedere a tuturor se adună fumătorii pentru un tabac și o partidă ușoară de tenis cu piciorul .
Acesta este Harlemul-ul liceului , zona în care copiii cuminți nu au acces. Singurul lucru de care se tem harlemiștii  sunt raziile periodice ale profesorului de sport Iosoff , dușmanul înrăit al tutunului  .

Tabloul 3 . Cancelaria . 

Dacă o iei pe coridorul din stînga , de la intrarea principală în liceu ajungi în cancelarie   . Cînd se sună de intrare  , fiecare profesor își ia din rastel tolba de vînătoare . Unii, cei mai tineri, suplinitorii,  ies primii, adulmecă vînatul . Ceilalți, vînătorii cei mai experimentați mai  au de terminat o idee , o cafea sau o ultimă țigară  .Vînatul se retrage precaut în clase.
Îmi formez o teorie cam copilărească ,cum că profesorii sunt de fapt extensia materiei pe care o predau. Că nu știi unde se termină materia și unde începe el, profesorul. Așa că profesorii de literatură mi se par sensibili și delicați, profesorii de matematică riguroși și exacți , profesorii de istorie-baze de date umblătoare, profesorii de geografie niște exploratori neobosiți  , profesorii de franceză șarmanți și eleganți , ca un portret de Renoir .Nu știu cît e de adevărată această teorie în cazul celorlalți ,dar știu sigur că ea este valabilă în cazul profesorilor de franceză .

Tabloul 4 . Sala de clasă .

Nu am șansa să învăț limba franceză în liceu , însă am norocul de a avea ca dirigintă un om extraordinar ,pe doamna  Bunda -profesoară de franceză.
Când alți profesori pretind să ne ridicăm la nivelul aspirațiilor dumnealor ,doamna Bunda se poate coborî ea la nivelul visurilor noastre de adolescenți.

În liceul acela auster, cu porți mereu ferecate, dumneaei ne cunoaște și poreclele.  Acolo unde alții văd doar niște numere matricole, ea vede niște omuleți în formare .

Ne îndrumă cu calm, profesionalism , mereu cu un zîmbet șugubăț în colțul gurii .De la ora de dirigenție nu chiulește nimeni. Ține foarte mult la unitatea clasei .Își dorește ca fiecare din noi să simtă că aparține unui întreg care e mai bun decît suma componentelor sale. Înainte de banchet vizităm profesorii. Nu pe toți, pe cei de care ne simțim mai apropiați . Doamna Bunda insistă ca să  vină toată clasa , chiar si aceia dintre noi care nu au stare de spirit cărînd în spate greutatea corigenței la matematică. Spune că totul e trecător , bucurii și necazuri deopotrivă .

La întîlnirea de 20 de ani de la absolvirea liceului , în anul 2000, doamna Bunda este deja foarte bolnavă . Primește invitația și speră să ajungă la ultima oră de dirigenție .De la orele de dirigenție nu lipsește nimeni , așa ne-a învățat . Dar nu se simte în putere. Atunci îl sună pe profesorul de română , și îl roagă să țină dumnealui lecția de dirigenție. La întrebarea domnului profesor despre ce să ne vorbească ,doamna Bunda cu glasul slăbit îi spune – Vorbiți-le despre viață.Eu din păcate nu cred că o voi mai putea face .

Nu știu de ce îngerii s-au hotărît să învețe tocmai franceza, căci îl luaseră și pe domnul Rus-dirigintele de la A , cu cîțva ani înainte. Ambii ne părăsesc mult prea devreme dar de la amîndoi rămînem cu niște lecții de viață pe care le vom ține minte mult timp după ce vom fi uitat definiția limitei.

Aici s-a terminat filmul. Cu grijă îl scot din aparat. Observ cum cadrele mi-au ieșit cam mișcate . Nu cunosc motivul  . Probabil mi-a trepidat aparatul . Sau am deschis prea mult diafragma. Ori poate că așa arată tinerețea noastră depărtîndu-se …