Poveste din cartierul de sud

În cartier  lucrurile își aveau rânduiala lor . La fel și oamenii  ,  încă de cum veneau pe lume  . Cu cât așteptau  mai multe trăsuri  in fața bisericii, la botez ,  cu atât se știa că pruncul aparține unei familii  de viță nobilă  ,  iar calea în viață îi va fi ușoară căci fusese deja netezită de generațiile de dinainte    . La fel stăteau lucrurile și  la căsătorie . La fel și la înmormântare.

In seara aceea murise domnul Petofi, angrosist și comerciant , una din personalitățile orașului   . Dumnezeu nu îl blagoslovise cu copii dar nici nu îl amărâse cu vreo nevastă așa că domnul Petofi fusese toată viața holtei și  liber  ca pasărea cerului. Și nici prea cheltuitor nu fusese  iar acum lăsa  toată averea-i frumușică  prin testament  în custodia    Bisericii  locale . Domnului Petofi i se cuvenea așadar o înmormântare pe cinste. Nu cu trasura cu doi cai ca muritorilor de rând  .  Nici dricul cu patru  ca în cazul funcționarilor de stat  . Domnului Petofi i se cuvenea o inmormântare clasa întâi .

 Un dric tras de opt cai il va duce pe ultimul drum . Nu orice fel de cai . Lipițani, de rasă din grajdurile grofului ,  înveșmântați în  mantale de catifea albastră cu măști în jurul ochilor  . Și cu un  pompon   mare, negru, deasupra capului, așa cum se obișnuia doar  la funerarii de capete încoronate   . Cortegiul va fi însoțit  de episcop în trăsură si de o fanfară în spatele dricului . Iar în primul rând , in  spatele fanfarei copiii. Îmbrăcați in veșminte albe , simbol al purității  . Copiii sunt luați de pe stradă , de la joacă  și  convinși cu  o pungă de bomboane . Copii nevoiași,  nu au nevoie de mai mult. Unul din ei va trebui să ducă crucea .

Reprezentantul parohiei e nehotărât . Nu poate să  dea crucea acea mare din lemn pe mâinile acelor copii firavi . Domnul diacon a ochit un lungan, care stă pe margine, cam slab, ce-i drept dar pare că se poate măsura cu măgăoaia  de lemn. Vorbești ungurește ? -intreabă diaconul .Persze ,  Sigur-răspunse lunganul. Foarte bine, gândește diaconul, inseamnă că e catolic de-al nostru . Avusese o oarece teamă să nu fie olah¹ ortodox , ei aveau alte obiceiuri . Îi promite   un cremeș de la cofetăria Arendt, cea mai bună din oraș, răsplată pentru efortul depus  .Lunganul ar vrea să spună ceva, parcă are o taină,   dar tentația cremeșului e mai mare  . Părinții sunt săraci , e și perioada de criză  , va fi prima prăjitură din viața lui. Parcă simte deja în gură gustul aluatului.

Cortegiul funerar se pornește la drum. Străzile cartierului  sunt golite. Nimic altceva nu mișcă.  E aproape de ora  prânzului și tot ce se aude in acea zi însorită de mai a anului  1937 este  fanfara  ,  intreruptă din când în când  de rugăciunile preotului în drum spre cimitir .

Rejin tanti priveste si ea din spatele draperiei de mătase  . Domnul Petofi nu trăise degeaba. Asta se vedea cel mai bine acum după ce murise. Vede dricul lăcuit ,  o impresionează caii.  Și fanfara care tocmai  intonează un recviem . Deodată împietrește. Jezus Maria – si-ar face cruce însă religia nu-i permite . Își vede nepotul acolo in mijloc.  La   aproape două milenii distanță   un evreu duce din nou  o cruce .De data aceasta nu pe  dealurile șerpuite ale Golgotei ci pe lângă linia de tramvai din cartierul   Elisabetinului . Istoria se repetă- spunea cineva. Prima oară ca tragedie, a doua oară ca farsă- spunea tot el dar   Rejin tanti nu o vede astfel .   E îngrozită nu atât de gestul băiatului ci de ce vor spune vecinii  . Precis toți văzuseră ceea ce văzuse și ea. Din toți copiii cartierului tocmai el, evreul, purta în brațe simbolul creștinismului .  Nu se putea trece la ordinea zilei, trebuie făcut ceva . Mâine zi le vor ieși vorbe că cresc o Iudă.  E  întrunit iute  consiliul de familie.  Pilatus din Pont absenteaza dar in rest toți sunt prezenți. Dezbaterea e furtunoasă. Linia Hillel , linia paternă a familiei ar opta pentru achitare  . Băiatul  nu avea de unde să știe iar Dumnezeu e unul pentru toți . Și dacă stai să gândești mai bine , Isus a fost tot de-al nostru   .Linia Shammai e însă  mult mai dură . Cere  un nyakleves²  ca învățătură de minte pentru cel ce s-a vândut pe un cremeș  . Nu am reușit să aflu care din cele două opinii a avut câștig de cauză , chiar dacă am o oarece bănuială   . Cert este doar că băiatul nu a mai ajuns la  cofetăria Arendt pentru a-și primi răsplata .    Dar nici cruci nu avea să mai ducă de atunci   căci au urmat alegerile din 20  decembrie  1937   iar spiritul acela sănătos , multietnic  avea să dispară o vreme și din cartierul de sud  .   Cofetăria Arendt , cea cu tacâmuri de argint,  nu a supraviețuit  nici ea și a fost desființată imediat după război   .  Poate pentru ca să-și ia revanșa pentru făgăduiala îndoită   dar și pentru a le procura altor copii acea dulce bucurie de care el a fost lipsit , lunganul acela , va intra câțva ani mai târziu,  ucenic într- o fabrică de ciocolată.    

1- olah= valah(maghiară)

2- nyakleves= palmă strașnică (maghiară)