Dispariția dilemelor

Acum o săptămână eram incă fericiți și nu știam.

Viețile ni s-au răvășit  brusc intr-o singură zi , când toate sistemele de monitorizare și control au eșuat și se pare că și Dumnezeu își luase zi liberă .

Cruzimea teroriștilor din Hamas  a depășit orice imaginație. Aș zice că s-au purtat ca niște animale insă aș jigni animalele . Ele  nu omoară pui fragezi care nici n-au deschis bine ochii.

Singurul lucru bun într-un război este că te face să capeți  proporții . Sunt pe șosea in Israel si dacă n-ar fi atmosfera apăsătoare aș crede că sunt undeva într-o țară scandinavă. Nimeni nu mai claxonează, nici o mașină nu te mai taie la intersecție. Ba chiar mai mult , intr-o țară unde patima vitezei face parte din ADN-ul automotor toți circulă cu viteza regulamentară ,de  parcă au inteles brusc  că nu se va intâmpla nimic dacă vor ajunge la destinație cu câteva  minute mai târziu .

Însă dacă sap mai adânc in subconștient, realizez că ar mai fi ceva .Mi-au dispărut dilemele . Când eram întrebat  unde mă simt acasă – in România ori în Israel-  răspundeam printr-o piruetă -Pe aeroport.   În ultima săptămână  mi-am redefinit noțiunea de acasă . Si nu doar eu. Avioanele de pe aeroportul Ben-Gurion sunt pline. Nu la terminalul plecări ci în special la cel de sosiri . Tinerii , care s-au simțit instrăinați și poate chiar scârbiți de acțiunile guvernului in privința reformei judiciare  și-au regăsit brusc apartenența . “E razboi in țara mea și nu pot sta deoparte “

Nu este singura dilemă pe care mi-a rezolvat-o această  săptămână blestemată  . Inainte , mă străduiam să văd si partea cealaltă a monedei. Acum am inteles că nu există cealaltă parte . Pentru  cei care asasinează copii și bătrâni nu poate fi  înțelegere  . Nu pot coexista o civilizație care preamărește viața lângă una  care preamărește martiriul. Mă gândesc , cu ingrijorare , la soldații noștri care vor trebui in curând să intre in Gaza . Sper ca cei responsabili  să nu adoarmă in post , de data asta .

Când toate se vor termina, când sabia va fi pusă in teacă , vor începe comisiile de anchetă. Nu imi fac iluzii prea mari .  Politicienii vor încerca să se lipească  de scaun și să se scuture de responsabilitati. Probabil vor acuza aparatul militar  . Nici aici nu am vreo dilemă. Între Țar și Țahal imi e clar de care parte ar trebui să fiu.

„Acolo unde nu există oameni, fii tu Om „- spune un verset din Biblie. In această săptămână am cunoscut  Oameni. Oameni care nu mai sunt dar care ne-au lăsat pilde de eroism . Cum au fost cei doi părinți , Itai si Hadar Berdichevsky din kibutzul Kfar Aza ,  asasinați de Hamas dar care  și-au salvat copiii , gemeni in varsta de 10 luni,  ascunzandu-i in ultimul moment. Au fost găsiți după 14 ore . Sau Angelina , acea ingrijitoare filipineză care ar fi putut fugi insă a refuzat să o părăsească pe bătrâna pe care o slujea . Au fost asasinate amandouă.  Este si cazul Brunei Valeanu, o fată de 24 de ani, de origine română care a venit in Israel doar impreună cu mama și sora ei. A fost asasinată la festivalul de muzică . Mama s-a temut că la inmormântarea ei nu va fi minian, adică 10 adulți de cât e nevoie pentru ca rugăciunile să ajungă la  Cel De Sus . A fost făcut un apel public pe rețelele sociale și s-au strâns intr-adevăr 10 … 10 mii.

Prietena noastră Ruth , are un băiat, macho in devenire . Nu a spus niciodată ce simte , a-ți exprima sentimentele era un domeniu care lui îi era străin. Ieri a primit un telefon de la el.. “Mamă in curând intrăm in operațiune. Te iubesc.. Dacă cumva nu mă voi mai intoarce, aș vrea ca astea să fie ultimele cuvinte pe care le auzi de la mine “