Costumul de stofă

Se intămplă uneori ca haina să facă pe om .

Războiul tocmai se terminase iar pentru comunitatea evreiască din oraș asta insemna mai mult decât victoria. Era de fapt salvarea de la exterminarea fizică .

Unii dintre ei își reprimesc făbricuțele  ori proprietățile ce le fuseseră luate la inceputul războiului  . Bucuria avea să le fie de scurtă durată , dar atunci in primăvara anului 1945 , ei incă nu știau acest lucru. Primăvara aceea  e un timp al marilor speranțe  pentru acei mici meseriași cum  e și Felix bacsi ce își reintră in drepturi in mica sa fabrică de ciocolată din cartierul Plopi de lângă Fabric . Făbricuța se numea Erika după numele iubitei lui Felix de la Viena cea de dinainte de Anschluss , dar pe Iren tanti nu pareau  sa o deranjeze nici numele fabricii , nici prea desele călătorii ale soțului in capitala fostului Imperiu atata timp cât produsele aveau căutare și casa de bani a familiei e plină .

Felix bacsi e un om sever dar cand vremurile sunt bune are dare de mână . Se hotărăște să-și răsplătească ucenicul pe care-l angajase și care-i era si un fel de nepot . Acesta tocmai ajunsese la majorat , provenea dintr-o familie săracă si multe bucurii nu-și inscrisese incă in Cartea Vieții. Ce poate bucura mai mult pe un tânăr decât un costum nou din stofă englezească de la vestitul croitor Samuel Wiesel din Piața Traian.

Probatul ia mai mult timp, croitorul e meticulos. Mai trebuie scurtate un pic mânecile . Si ajustat la umeri. Băiatul e slab dar după câteva insemnări cu creta , costumul e mănușă.

**

E noaptea de Anul Nou 1955 . Se simte un ușor vânt al dezghețului in aer . Azi l-au dezghețat pe Johann Strauss  . Prima oară că se prezintă o operă din Occidentul decadent. E noaptea Liliacului . De aceea trotuarul din fața Operei e plin. Au venit si mulți studenți  la un bilet in plus . Si Petrache asistentul de la seminarul de Tehnologii Alimentare . Ba chiar si unii profesori dar aceia intră prin față cu bilete de favoare . E si el acolo imbrăcat tot cu costumul lui Wiesel care si azi ii vine mănușă . Tot slab a rămas, mâncarea la cantină e proastă și el e un student sărac . A ajuns in capitală , trimis de noua fabrică unde fusese angajat ca să studieze fabricarea ciocolatei iar singura lui avere e acel costum. Pe care oricum nu i-l va remarca nimeni. Căci   biletele  pentru studenți săraci sunt doar la mansardă in picioare .

 Deodată in fața lor oprește o mașină . Un Ford negru cu număr de corp diplomatic. Pe capotă e un steag pe care el , ca filatelist amator, il recunoaște . E Steagul Olandei.Iese o doamnă foarte elegant imbrăcată, dar paloarea de pe fața sa contrastează cu strălucirea  rochiei  . Si un domn grizonat  care încearcă din răsputeri să o consoleze

– Jan nu poți să mă lași singură in noaptea de Revelion

-Draga mea, ti-am spus că am o obligație . Când te solicită ambasadorul sovietic nu poți spune Niet

-Si biletul , ce fac cu biletul ?

-Ii faci o bucurie unui student

Spre norocul lui conversația e in germană , limbă pe care o cunoaște bine. Orice absolvent de Timișoară vorbea cursiv trei limbi. Se dezlipește de grup și se indreaptă către doamnă

-Eu, eu sunt student. Aș dori daca se poate  să preiau biletul Dvs

 Doamna il măsoară din cap până in picioare . Numai de n-ar pica examenul .  Jan, soțul ei avusese dreptate . Biletul acela la Operă l-ar bucura mult .

Îi intinde doamnei bancnota  de 5 lei- mai mult nu are. Doamna dă din umeri scârbită. Dar din gură ii spune- Kommen.. El ințelege. A fost admis . O urmează pe doamnă in loja centrală a Operei.

Colegii de la mansardă il privesc stupefiați. Cum , tocmai el, bănățeanul cel cuminte pe care nu ai fi dat nici o ceapă degerată se descurcase mai bine decat ei regățenii cu ifose. Din locul lui din picioare Petrache asistentul se gandeste- Ăsta ori e gigolo ori e spion  .Și boanghen pe deasupra. Trebuie să ne ferim de el.

**

E anul 2024 . Anul Nou evreiesc. Poate ultima lui ocazie de a mai sărbători in comunitate . Caută in dulap un costum potrivit. Știu deja ce va alege . Il imbracă anevoios. La 98 de ani nu mai ai elasticitatea de la 25 .Dar e încă cel mai bun costum al lui chiar dacă nu-i mai vine mănușă .

S-a terminat festivitatea. Lumea vine să-l imbrățișeze ca pe un patriarh. Printre ei e si o doamnă.. Bună ziua domnul inginer , sunt Marion. Marion  Wiesel . Ochii săi pâcloși capătă pentru o secundă o strălucire magică.    Wiesel , Wisel, da imi amintesc numele,   bunicul tau  mi-a făcut un costum acum- inchide ochii – e greu sa mai socoteasca .. 79 de ani -il ajut eu. Pare surprins un pic de intervalul ăsta de timp . Da, așa e ,  79 de ani. Îl mai port și acum . Pe vremea aia așa se faceau costumele să dureze cât oamenii ..