Povestea lui Schweitzer Fritzi, ciocolatierul

Dacă Dumnezeu ar mânca o pâine, Schweitzer Fritzi ar fi fost Pâinea lui Dumnezeu. Chiar așa i se spunea în fabrică – Schweitzer Fritzi-Pâinea lui Dumnezeu. Schweitzer Fritzi era maistru bombonar. Cel mai bun. Numai in el, avea cofetarul Drașcovici încredere . Drașcovici inventase celebrele ciocolate Vinga și atunci când făbricuța ii fusese naționalizată și produsele ii fuseseră mutate la Kandia in Timișoara , el il delegase pe Schweitzer Fritzi să supravegheze producția. Un om blajin , sfătos , respectat de toți era Schweitzer Fritzi . Om fără de cusur . Nu era precum alți maiștri , care profitau de angajate să le pipăie pe sub fustă, el  Schweitzer Fritzi era un familist convins , le vorbea respectuos, era și un pic sfios,  nu mergea la cantină  să se amestece cu muncitorii , rămânea in birouașul de deasupra hălii  și mânca  jumările pe care le aducea de acasă   impachetate frumos in celofan.  Nu se intâmpla odată să lipsească ori să intârzie la lucru , Schweitzer Fritzi era un șvab cu simțul datoriei .  Nici  să subtilizeze lucruri din fabrică nu ține minte cineva să se fi petrecut așa ceva   , lui Schweitzer Fritzi nici nu-i plăcea ciocolata . Era acolo tot timpul lângă mașinăriile din care ieșeau niște arome ce inebuneau simțurile omenești   , făcea cea mai gustoasă ciocolată din oraș, poate chiar din țară fără să o guste. Doar știa pe de rost  cât trebuie pus din fiecare, cât cacao, câtă vanilie și lucrurile ieșeau exact precum le intuia el . Era in fiecare lună prezent pe panoul fruntaș al fabricii, poza lui nu se mai dezlipea de acolo.

Si linia de producție a fabricii mergea strună iar produsele ieșeau de acolo ,  toate  sub oblăduirea lui Fritzi cel fără de cusur . Doar atunci când fabrica a hotărât să introducă un sortiment  nou, s-a descoperit că Fritzi cel fără de cusur avea totuși un cusur .

De la rom i s-a tras . Căci Schweitzer Fritzi avea și el călcâiul lui Ahile. Dar in cazul lui, călcâiul trecea prin gâtlej . Fritzi avea patima băuturii. Patimă pe care și-o infrânase in toți acești ani dar acum când intre el și picătura amară era doar ușița de la magazia  la care avea cheia , patima îl bântuia din nou    . Sugea romul din sticluțe  până cădea cu capul pe masă. Si nu era chip sa-l indepărtezi pe Fritzi de rom și pe rom de Fritzi , ei trăgeau unul la altul  ca frați siamezi. Și uite asa din om respectat, Schweitzer Fritzi ajunsese om de batjocură. Căci atunci când patima il biruia , el iși lăsa capul pe masă , fața ii devenea roșie ca focul iar  din șvabul acela meticulos rămânea doar  o caricatură pe seama căruia ucenicii tineri nu se sfiau să se amuze. Poza lui  fusese dezlipită de pe panoul fruntaș,  Schweitzer Fritzi nu mai era un model de urmat. Acum  in fața conducerii fabricii s-au așezat doar două variante- ori renunță la ciocolata cu  rom ori renunță la Fritzi.  Iar atunci când ciocolata cu rom era directivă de la minister, era foarte clar care va fi alegerea.

 

Dar in ziua aceea când ar fi trebuit să-i dea lui Fritzi amara veste că i se va desface contractul de muncă și va trebui să se intoarcă  in satul lui Nițchidorf , pentru prima oară in viață lui , Schweitzer Fritzi nu s-a prezentat la lucru. In locul lui, in biroul directorului a venit o femeie corpolentă

– Tovarăș director, nu mă cunoșteți dar io sunt Marta , nevasta lui Fritzi . Asta situație borzalmas ¹ este. Lu Fritzi așa tare rușine e că nu mai iese din casa . Io venit la Dumneavoastră , să spun cum putem ajuta pe Fritzi. Fritzi om bun e, cunoașteți ,  dar la băutură e borzalmas  . Io ținut pe el departe de bautură da acum cind băutura venit la el , el nu poate opri singură

– Și ce facem ?

– Numa io pot opri pe Fritzi. Tovarasu injiner, io lucrez acas la cooperativă , plăpumăreasă . Și știu că nu există om pe lumea asta să nu aibe o plapumă care să i se potrivească. Io sunt plapuma lui Fritzi. Am să vin la muncă impreună cu Fritzi și supraveghez la el  să șadă departe de băutură. Rog tare frumos !

Ideea era non-conformistă dar poate tocmai de aceea oamenii au adoptat-o. In fond Fritzi era Pâinea lui Dumnezeu , cum spusesem. Doar că pâinea aia avea si un pic de drojdie care acu trebuia indepărtată.

Marta a fost angajată ca pontatoare. Dar ea avea in supraveghere un singur om. Și chiar avusese dreptate. Sub grija Martei , Fritzi a reușit să-și infrâneze pasiunile bahice. Și producția a mers mai departe  si ciocolatele ieșeau la fel de bune ca inainte , sub supravegherea lui Fritzi care la rândul lui era supravegheat de Marta cea corpolentă și drăgăstoasă , care de atunci nu a mai folosit aproape niciodată   cuvântul borzalmas ..

Iar poza lui Fritzi a reapărut la panoul fruntașilor . In fiecare lună , la chenzină, ii arăta Martei panoul  , după care îi preda ei tot teancul ăla de bancnote ce îl primise drept leafă de la casierie . Iar ea zâmbind galeș ii dădea inapoi un  Tudor Vladimirescu- Asta e pentru tine Fritzi , norma ta lunară de distracții.  Fritzi zâmbea mulțumit și plecau de braț să colinde  magazinele orașului  ,  să caute materiale pentru plapumele pe care Marta le făcea de-acum noaptea.  

Cand am auzit povestea asta m-am gândit că o fi adevărat ce se spune că in spatele fiecarui barbat de succes stă o femeie, căci-iată-  in spatele  acelui  maistru care produsese   gusturile  care mi-au delectat copilăria stătuse   o femeie iubitoare și moale  ca o plapumă .

1- borzalmas – ingrozitor (maghiară)