Nu există nici o mărturie scrisă ori orală a unei posibile întâlnirii intre domnii Marx și Moise. Nimeni nu i-a văzut colindând impreună munții Sinai ori bând o bere la cafeneaua Hafertaker din Dresda. Cu toate astea, sunt gata să depun mărturie sub jurământ că domnii Marx și Moise s-au intâlnit intr-o zi de duminică , pe la finele secolului trecut. Știu asta sigur , pentru că am fost de față la intâlnire . Pentru ei doi, nu avea să insemne mare lucru. Poate că au și uitat-o intre timp. . Pentru mine însă , avea să fie o intâlnire memorabilă .
Karl Marx mi-a apărut pentru prima dată in cale pe o pancartă . Nu era singur , era impreună cu alți doi tovarăși , in vreme ce mii de oameni ai muncii entuziaști îi purtau în brațe și le scandau numele . Nu pricepeam de ce pe noi elevii de școală ne trimitea profesoara Corlat Virginica să ne tundem pierdut la doi centimetri , in vreme ce ei, fondatorii comunismului aveau voie să poarte plete și barbă. Mai târziu aveam să aflu că asta nu ne fusese singura nedreptate . Apoi o vreme domnul Karl Marx mi-a dispărut din peisaj. Nu mai trecea pe lângă mine la defilări, nici la 1 Mai, nici la 23 August , fusese inlocuit de portrete autohtone . Până intr-o zi de vară când drumurile ni s-au intersectat din nou . Ne-am întâlnit cam pe la ora prânzului . Acea intâlnire nu a avut în ea nimic eroic. Nici un act de frondă intelectuală ori de dizidență ideologică nu s-a consumat acolo . Domnul Karl Marx nici nu a venit personal ci a trimis un reprezentat în persoana plicticosului profesor Ivănescu , conferențiar la catedra de socialism științific a Politehnicii .
Nu era vreo materie din care credeam că putem trage vreun folos în viitoarea noastră carieră de ingineri, asa că am pus examenul către sfârșit de sesiune . Ultimul vals înainte de a pleca la mare . Poate că de aceea am venit cam hăbăuc la acea intâlnire . Poate că de aceea am tras un bilet la care nu prea știam ce să spun . De fapt orice bilet aș fi tras , ar fi fost cam la fel dar mie îmi cășunase tocmai pe biletul ăla . Două puncte erau scrise acolo . La primul trebuia să vorbesc despre – Antagonismul dintre socialismul științific și socialismul utopic iar la al doilea despre Conflictul dialectic dintre producţia comună şi însuşirea privată . In timp ce încercam să-mi croiesc drumul bâjbâind printre conflicte – le-am mai adăugat unul. Într-un gest reflex , am boțit biletul . Profesorul Ivănescu a văzut biletul ciopârțit , s-a enervat foarte tare considerând că am vrut să mă răzbun astfel pentru neștiința mea și m-a picat.
Șansa mea a fost că inaintea examenului din toamnă l-am intâlnit pe colegul Rudi . Și colegul Rudi mi-a spus că tactica de a trece examenul era să-ți iei un asociat . Nu orice asociat ci unul foarte suspus . Cel mai suspus . Înveți câteva directive de la ultima plenară și le arunci in bătălie chiar dacă nu au nici o legătură cu subiectul. Nimeni nu te poate contrazice , dacă din gâtlejul tău vorbește insuși Tovarășul.
La examenul din toamnă am procedat exact așa .Bineinteles că in afară de asta am avut grijă să nu șifonez biletul ..
Dar examenul de Socialism Științific nu avea să fie singurul hop din acea vară .
La cursul de Talmud Tora de la Comunitatea Evreiască am fost anunțați că domnul Prim-Rabin dorește să ne vadă . Eram vreo 30 de cursanți , împărțiți in trei grupe, după știintă . Eu , care începusem cursurile recent , eram la grupa de începători printre cei care nu voiau să fie trecuți absenți dar nici prea prezenți nu erau .
Ne cam surprinsese chemarea asta bruscă . Domnul Bergler, melamedul nostru, zicea că nu știe nimic . La ultima asemenea convocare primisesem câte un hanorac venit de la New York , deși pe etichetă scria că era fabricat la Sibiu . Încurcate sunt căile hanoracelor -glumeam pestriț. Dar ce să faci acum cu un hanorac în plină vară ? Poate niște tricouri cu Madonna sau Cyndi Lauper ? Doar când am ajuns la fața locului am aflat că de data asta nu ni se dădea nimic , ba chiar din contră. . Rabinul stătea intr-un jilț la catedră iar noi, cursanții eram așezați pe scaune după grupele de studii . În față stăteau avansații , cei din grupa mijlocie mai la mijloc iar noi incepătorii, mai in spate , lângă ușă . Rabinul căruia unii ii spuneau Rebe alții mai familiar- Rebe bacsi- ne-a vorbit puțin despre semnificația învățăturii din Tora . După care , pe rând , ne-a chemat la tablă . Iarăși examen ?- mi-am zis îngrozit . A inceput cu grupa de avansați. De fapt era mai curând de avansate căci era compusă aproape in exclusivitate din fete . Hărnicuțe și silitoare, multe studente, nu stiu cum își împărțeau timpul să găsească zăbavă și pentru studiile de ebraică , pe lângă toate celelalte. Au ieșit una câte una, cuminți la tablă și Andreea si Luciana și Monica și Erika și Octavia iar in timpul ăsta noi ceilalți ascultam intrebările cu un fel de stupoare amestecată cu groază . Mă simțeam ca o găină inainte de tăierea halahică . Spre deosebire de Socialismul Știintific al Profesorului Ivănescu la Iudaismul Tanahic al Rabinului Neumann nu ai cum găsi un asociat , căci Dumnezeu nu ținea plenare . Și atunci când s-a deschis prima oară ușa am sărit de pe scaun și m-am strecurat afară.
Am crezut că am scăpat. A fost doar o iluzie. Căci peste câteva zile a sunat telefonul și domnul Braun, secretarul Comunității , mi-a zis că domnul Rebe vrea să mă vadă.
Era o zi de duminică , dar in mod neobișnuit pentru mine , birourile comunității forfoteau de lume . Bătrânul Braun, m-a condus până la cancelaria rabinului si m-a abandonat acolo . Deși era o zi de vară , senzația era de frig , poate din pricina tabloului mare din fundal care înfâțișa o scenă sumbră din Vechiul Testament. Pe peretele din dreapta era un portret al rabinului din tinerețe , desenat in ulei . Rabinul, nu cel din portret , părea să nu mă fi observat, era concentrat pe redactarea unui manuscris. În sală nu era nici o muscă, as fi auzit-o precis în liniștea aceea . Rabinul nu era un om inalt insă avea o prestanță pe lângă care dugosul profesor Ivănescu ar fi părut o artistă de cabaret. Am stat acolo minute bune in picioare asteptând poate printr-o minune să devin invizibil. Dar minunea asta nu s-a intâmplat . Și-a amintit de prezența mea, a dat deoparte manuscrisul la care lucra , m-a privit scurt după care m-a indemnat să mă așez pe scaunul de lângă birou . Pe masă nu era nici un bilet, erau doar mâinile lui împreunate prinse parcă intr-o rugăciune. Si eu imi țineam mâinile impreunate , doar că rugăciunea mea era alta . Cu o voce domoală care contrasta cu privirea-i dură , m-a intrebat ce sărbători iudaice cunosc . M-am relaxat un pic , era genul de întrebări ușurele care se pun pe aeroporturi turiștilor suspecți . Dar asta fusese doar încălzirea . Căci dintr-o intrebare în alta am ajuns la sarbatoarea de Pesah. Si tocmai pe sărbătoarea asta s-a axat . Ce știu despre sărbătoarea de Pesah ? Caut la repezeală vreun indiciu . Mă uit pe tabloul de deasupra, vreau să sar direct în el , cât părea de sumbru, eram convins că acolo printre patriarhi, situația mea ar fi fost mult mai bună. Stii care sunt cele zece plăgi ale Egiptului ? Nu știam dacă transpirația era una dintre ele însă o sudoare rece mă invăluia pe tot corpul . El a mai insistat , se străduia să scoată apa dintr-un puț uscat . Stii ce e matza ? Pâinea nedopsită pe care o mâncăm timp de opt zile. Și de ce o inmuiem in apă sărată , care e semnificația ? Aici știința mea dăduse colțul . Rabinul si-a desfăcut mâinile ca un tată dezamăgit și mi s-a adresat pe numele de familie, asa cum făcea când nu te ridicai la inalțimea așteptărilor sale
– Schimmerling, de ce nu-ți cunoști tradiția ?
Atunci am avut prima mea sclipire dintr-o zi fadă. De fapt nu știu dacă a fost o sclipire , poate a fost doar un act de sinceritate copilărească
-Știti, a trebuit să mă pregătesc pentru examenul de Socialism Științific. Și Marx cu Moise nu e kosher .
Atunci parcă Dumnezeu a vorbit prin gâtlejul meu. Iar Dumnezeul meu și al Domnului Prim-Rabin avea umor.
Figura-i severă i s-a destins. N-aș băga mâna in foc dar parcă am sesizat și o urmă de zâmbet.S-a lăsat un pic pe spate și mi-a spus că pot să plec. M-am retras cât am putut de repede . Dar când am ajuns la ușă mi-a făcut un semn să mă opresc . Părea că rămăsese ceva nerezolvat între noi .
-Lacrimile !!
-??
-Apa sărată, e despre lacrimi . Inmuiem mața in apă sărată , ca să simțim ce au simțit ei . Apoi o împărțim . Mața e făcută pentru a fi împărțită . De aceea foile sunt făcute așa de mari . Dacă ai să vii la seara de Seder , vei vedea că la inceput ii zicem pâinea durerii . „Aceasta este pâinea durerii pe care strămoșii noștri au mâncat-o în țara Egiptului. Lăsați pe toți cei flămânzi să intre și să mănânce” . După aceea , după ce-o impărțim , ea devine pâinea libertății . Doar celor care știu a împărți durerea , le este hărăzită libertatea . La revedere Schimmerling . Lasă ușa un pic deschisă să intre aer !
Am ieșit grabnic pe ușă. Imi venea să alerg spre cabinetul domnului profesor Ivănescu să-i spun că acum am înțeles cum vine treaba cu conflictele dialectice . Matza e cel mai bun exemplu . Impărțind durerea îți câștigi libertatea – asta ne învață Tora . In felul lui , Moise fusese un socialist . Dar un socialist mai altfel, nu științific ca Marx , poate de aia cei doi nu s-au înțeles prea grozav .
Pe de altă parte poate că e mai bine să țin concluziile astea pentru mine. Sa le scriu poate intr-o carte . Sau pe un blog , in care sa povestesc cum Moise mi l-a lămurit pe Marx intr-o zi de duminică.
În anul următor am fost prezent la seara de Seder așa cum imi ceruse rabinul . Dar mai intai am luat de la comunitate o porție dublă de matza. Am mers la câminul studențesc și am impărțit-o cu colegii care o aflau acum pentru prima oară . Ni s-a părut deosebit de bună .
Și m-am simțit un pic mai liber .
Viața merge înapoi 