Pe data de 16 septembrie mărfarul vieții noastre a deraiat de pe șine . Așa fără aproape nici un semn prevestitor , complet în afara statisticii, Simona a suferit un accident vascular cerebral . Am înțeles gravitatea situației după ce , coborîți din ambulanță ,doi medici m-au luat deoparte și mi-au spus – Trebuie sa intervenim repede căci a început să apună – Acesta este termenul ebraic pentru autohtonul- o pierdem . Mi-au explicat succint, cu calm cam ce vor face . Vor încerca să introducă un stent în arteră .Nu erau siguri că vor reuși . Eu eram deja pe altă lume .
Din fericire pentru noi au reușit.
Chiar din acea seară am pornit pe un drum lung . Pe parcursul căruia Simona va reînvăța să pășească , să surîdă și uneori chiar să și zîmbească . Și că durerea e cîteodată mai bună decît absența ei căci durerea înseamnă simțire. Iar eu am înțeles că viața are uneori fragilitatea unei vene .
Din toată această perioadă tensionată rămîn momentele și oamenii pe care i-am întîlnit și îi vom purta cu noi pentru tot restul vieții.
Este Smadar ,terapeuta ocupațională , cu ale ei teste de aritmetică . Cu accent pe scăderea cu 7 dovada ultimativă a vindecării cerebelului . În paranteză fie spus cunosc destule persoane fără accident vascular, cu cerebel defectuos , după acest criteriu .
Sau Esther fetița etiopiancă , colega de cameră a Simonei de la spitalul de recuperare , cu privirea tristă a unei leoaice rănite , maturizată înainte de vreme de misterioasa boală de oase care o lovise chiar la majorat cînd viața ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă , dar care va trebui să se facă bine că dacă nu ea atunci cine .
Ori Bakr , inimosul asistent de la neurologie care ne-a spus la plecarea din secție -Ați învins – iar eu deși știam că din punct de vedere medical are dreptate am văzut în cuvîntul ăsta un fel de sfidare a destinului și i-am răspuns- Nu, doar poate cel mult am egalat .
Si Josh americanul acela de la kinoterapie care studiase oleacă de Kabbalah și care spunea că un trup șubrezit e mai bun decît unul mulțumit căci el are un gol, iar golul acela poate fi umplut cu infinitul.
Și salvatorul nostru, doctorul Abargil de la spitalul Rambam , căruia nici măcar n-am apucat să-i mulțumesc.
Și atîția oameni buni, cunoscuți de o viață sau de o clipă care erau acolo cînd a fost nevoie.
Și peste toți și toate Simona, eroina mea din ultimii 25 de ani și sper că și din următorii 25 .
Nu am scris aceste rînduri doar ca să mă spovedesc. Ci poate pentru că mai există unii care nu știu că colesterolul e la fel ca omul -bun sau rău , că durduliul din poza cu sticla de Cola într-o mînă și halca de hamburger în cealaltă nu este unul care simte gustul vieții/taste of life cum zice reclama cabotină ci un viitor client al spitalului de cardiologie iar Ronald , crețul cel roșcat care zîmbește îmbietor la intrarea din fața rețelei de fast food este de fapt cel mai simpatic asasin în serie. În ceea ce ne privește și apropo de o postare anterioară ,noi vom consuma pe mai departe literatură bună dar ne vom abține de la brânza de burduf.
Băiatului meu i-am explicat că a fost o luptă între bine și rău. Că Satana a blocat traseul . Iar Dumnezeu ne-a ajutat șă ajungem la timp la spitalul care trebuia și la medicul care trebuia. Băiatul meu mi-a spus că am început să vorbesc aproape ca un religios. Nu știu dacă am devenit religios dar știu că succesul indiscutabil al religiei provine și din faptul că modelează destul de bine lumea asta în care trăim.
Spitalul Rambam din Haifa se află chiar pe malul mării. Dacă te duci pînă la gard îi poți simți briza.
În dimineața aceea de început de toamnă, ne-am dus să vedem marea . După atîtea zile înghesuite simțeam nevoia de spațiu. Pentru un moment am avut senzația că ne-am suit în mașina timpului a lui H.G.Wells și am coborît la stația terminus -Capătul lumii după Apocalipsă . În față era marea, în spate spitalul, între ele eram noi doi în scaunul cu rotile. Știam că lungul drum al nopții către ziuă încă nu se încheiase dar parcă se vedeau deja mijind zorile. Pe toată întinderea aia fără de sfârșit eram doar noi și un paznic morocănos .Dintr-un difuzor hodorogit se auzeau vag rămășițele unui cîntec oriental. Bătea un pic vîntul și gardul de fier scîrțîia îngrozitor .
Însă niciodată răsăritul nu mi s-a părut mai frumos .
Dumnezeu sa-i dea curaj si putere Simonei sa meargă mai departe si sa aibă parte de o viața lunga, ușoară, frumoasa si de calitate!
Puterea este in noi de la Dumnezeu si de noi depinde daca viața noastră e buna sau nu.
Conștientizați ca sunteți puternici si împreuna veți avea o viața minunata.
🤗✨🌹
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ghiuri…dragä ghiuri….incep sä spun cä..te iubesc…iti iubesc familia..prin tine!!!bineinteles cä pricepi mesajul(nu are legäturä cu referendumul din Rom!!!)Tätie in voie si cät de multä Energie pozitivä..eu cred in puterea voasträ…!!!!!!!!!!!!!
ApreciazăApreciază
Dragii mei copii,abia acum am inteles ce este cu Simona.Cand m-a sunat Rozica nu am inteles prea clar.Doamne de CE?????? m-am intristat rau de tot!!!O sa ma rog din tot sufletul sa-si revina si sa poata trece cu brio peste aceasta grea incercare In aceste momente grele Gury ai demonstrat ce caracter minunat ai! D-zeu sa va ajute sa treceti cu brio peste asa o situatie grea!!!! MIMI
ApreciazăApreciază
Sanatate deplina! ! Sper ca situatia lui Simona s-a imbunatatit si sper sa-si revina repede ! Tu ca de obicei scriitor vast ! Bravo !
ApreciazăApreciază
Multa multa sanatate Simonei. Suntem cu sufletul si cu gandul alaturi de voi!
ApreciazăApreciază