Despre dârzenie

Dacă există vreun domeniu in care m-am perfecționat în ultima săptămână el este geografia. În special geografia emisferei estice . De unde până acum nu știam unde este Harkovul iar Donețk era pentru mine doar numele unei echipe de fotbal , am ajuns acum să mă scol in fiecare dimineață cu ochii pe telefon ca să văd dacă Ucraina mai trăiește ori a sucombat în timpul nopții.

 Caut o explicație pentru cele ce se întâmplă și pentru că nu sunt în stare sa o găsesc singur îmi întreb colegii de serviciu mai tineri, originari din spațiul ex-sovietic. Unii gângăvesc ceva dar cei mai mulți ridică din umeri. Îmi dau seama că e nedrept aproape indecent să am pretenția ca acești softiști fragezi să-mi poată explica comportamentul șarpelui cărămiziu. Generația Z nu are cum să înțeleagă fundamentul gândirii unui fost ofițer KGB , ancorat inca puternic in mentalitatea Războiului Rece . Și atunci încerc să-mi explic singur prin perspectiva amintirilor din copilărie când golanul clasei ne fura mâncarea din geantă și când era întrebat  de ce o face el răspundea – Pentru că pot.

 Această agresiune nu s-a născut ieri, nici in urmă cu o săptămâna , deși ea ne-a surprins pe toți. Ea s-a născut încă din 2014 atunci când țarul  a ocupat Crimeea și nimeni nu a protestat pentru că era vorba doar de o peninsulă fără mare importanță strategică , in 2016  când a bombardat orașe din Siria și iarăși nimeni nu a protestat pentru că era vorba doar de niște sirieni amărâți . Apoi , cum pofta vine mâncând,  și-a mai asasinat ori întemnițat niște opozanți  si iarăși a văzut că nimeni nu protestează pentru că gazul natural e scump . Și așa cum zice vorba din bătrâni  dacă ii dai nas lui Ivan el se suie pe divan, chiar dacă divanul e de acum toată casa iar pe Ivan îl cheamă  Vladimir.

Dar acest conflict a scos la lumină un cuvânt prăfuit din podul Dicționarului Explicativ al limbii române. Cuvântul este Dârzenie, sora mai mare a curajului . Dârzenia nu ține de cantitatea de mușchi pe care o ai , nu se învață din manuale  și se află exact acolo  unde te aștepți mai puțin. Am găsit-o  pe fața presedintelui ucrainean care , atunci când i s-a propus să părăsească Kievul a spus memorabila frază- Eu am nevoie de muniție, nu de taxi . Sincer , am serioase dubii că el chiar știe să mânuiască un aruncător de grenade dar acela a fost momentul care l-a transformat pe Zelenski omul in Zelenski simbolul. Din acest simbol își trage azi seva un întreg popor . Și nici o armată din lume nu are șanse de reușită in fața unui simbol care vine din inimă , nici măcar Armata Roșie cu a sa divizie de tancuri.

  Dar am întâlnit dârzenia  nu doar în Ucraina. Am întâlnit-o și in Rusia. La acea bătrânică de 86 de ani- trăitoare deja sub trei dictaturi –  ieșită să demonstreze împotriva tiraniei și a morții fără sens. Bătrânica aceea- supraviețuitoare a asaltului Leningradului- știe mai bine ca oricine ce înseamnă suferința . Dârzenia am intâlnit-o și pe fața acelei femei aprige și tăcute  din metroul din Moscova,  îmbrăcata în culorile naționale ale Ucrainei . Dârzenia am găsit-o și in vorbele marilor scriitori umaniști ruși- Ludmila Ulițkaia, Guzel Iahina și Mihael Șișkin. Și nu am întâlnit-o din păcate la nici unul din aghiotanții lui Putin , cu kilograme de decorații pe piept dar cu coaie de mărimea unei mărgele, care atunci când vor fi puși să dea socoteală  la tribunalul din Haga sau din alt oraș vor spune că ei doar au executat niște ordine.

Acest război- ne învață Yuval Harari – va induce și o schimbare a percepțiilor noastre politice împărțite in mod tradițional intre conservatori și progresiști, intre patrioți și liberali . Acest conflict  demonstrează că poți fi deopotrivă si liberal și patriot, așa cum ne-o arată  azi marea majoritate a ucrainienilor . Poate că aceasta ne va influența preferințele electorale viitoare  si vom ști să deosebim intre  patriotism și  populism pe de o parte , intre  liberalism și  chinuitoarea  corectitudine politică de cealaltă .

Și in ultimul rând , pe mine m-a mai învățat încă un lucru. Că nu e o idee atât de rea reintroducerea serviciului militar obligatoriu in Europa. Atâta timp cât cei care o vor gospodări știu că oamenii sunt diferiți iar armata nu înseamnă doar bătălia cu pușca la ochi și baioneta intre dinți. O armată modernă nu este compusă doar din luptători stil Rambo . Ea are nevoie si de medici, de sanitari, de specialiști IT , de tehnicieni, de logiști. Armata este opusul societății individualiste care am devenit , căci ea te învață că depinzi și de alții . Armata este despre camaraderie. Despre curaj si despre patriotism. Cel real, nu cel pe care îl inventează politicienii. Și , scuzați cuvântul care părea desuet până mai ieri – este și  despre dârzenie.

10 gânduri despre „Despre dârzenie

  1. Nu numai armata este despre camaderie … dovezile de solidaritate sunt nenumărate și admirabile, donații în bani și bunuri, oferte private de transport – lucruri la care nici nu m.as fi gândit (cum ar fi cartele sim gratuite pt a putea suna acasă), dar sunt și nenumărate comentarii fără pic de empatie, răutăcioase, egoiste … poate au uitat donațiile care au tot venit în Romania după decembrie 1989 – și nu am fost în sau după război!

    Apreciază

    1. Asa e. Am vazut și eu pe fb comentarii alternând intre nepăsare, whataboutism sau lipsa totala de empatie. In general e vorba de oameni neimpliniți , materialul uman ideal al unui dictator. Din fericire , marea majoritate a celor ce ma citesc nu sunt asa

      Apreciază

  2. Dilas, armata s-a eliminat de la noi din „nevoia” unora din vest de a nu mai avea alternative la apărare decât prin solicitarea de sprijin extern. Conceptul lui Ceașcă, învechit, desigur, dar care a funcționat perfect în Vietnam, de „apărare a întregului popor” trebuia eliminat, normal, altfel cine mai cerea trupe franțuzești, americane sau avioane străine care să ne apere?

    Apreciat de 1 persoană

    1. Costel, cred mai curînd că armata a fost eliminată pentru că s-a crezut că vin vremuri pașnice si a devenit inutilă . Evenimentele ultimelor zile arată că s-a greșit. Conceptul ca un soldat profesionist olandez sau francez ar putea apăra România mai bine decat un român e greșit, asa cum zici si tu . Pare curios ca tocmai eu care n-am lins miere in armată să susțin necesitatea reintroducerii serviciului militar, dar in momentul cand armata va intelege ca oamenii nu sunt construiți pe același calapod si fiecare va putea face armata dupa posibilitati, cred ca e o idee buna si in plus tinerii din ziua de azi vor deveni mult mai responsabili.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s