Despre dârzenie

Dacă există vreun domeniu in care m-am perfecționat în ultima săptămână el este geografia. În special geografia emisferei estice . De unde până acum nu știam unde este Harkovul iar Donețk era pentru mine doar numele unei echipe de fotbal , am ajuns acum să mă scol in fiecare dimineață cu ochii pe telefon ca să văd dacă Ucraina mai trăiește ori a sucombat în timpul nopții.

 Caut o explicație pentru cele ce se întâmplă și pentru că nu sunt în stare sa o găsesc singur îmi întreb colegii de serviciu mai tineri, originari din spațiul ex-sovietic. Unii gângăvesc ceva dar cei mai mulți ridică din umeri. Îmi dau seama că e nedrept aproape indecent să am pretenția ca acești softiști fragezi să-mi poată explica comportamentul șarpelui cărămiziu. Generația Z nu are cum să înțeleagă fundamentul gândirii unui fost ofițer KGB , ancorat inca puternic in mentalitatea Războiului Rece . Și atunci încerc să-mi explic singur prin perspectiva amintirilor din copilărie când golanul clasei ne fura mâncarea din geantă și când era întrebat  de ce o face el răspundea – Pentru că pot.

 Această agresiune nu s-a născut ieri, nici in urmă cu o săptămâna , deși ea ne-a surprins pe toți. Ea s-a născut încă din 2014 atunci când țarul  a ocupat Crimeea și nimeni nu a protestat pentru că era vorba doar de o peninsulă fără mare importanță strategică , in 2016  când a bombardat orașe din Siria și iarăși nimeni nu a protestat pentru că era vorba doar de niște sirieni amărâți . Apoi , cum pofta vine mâncând,  și-a mai asasinat ori întemnițat niște opozanți  si iarăși a văzut că nimeni nu protestează pentru că gazul natural e scump . Și așa cum zice vorba din bătrâni  dacă ii dai nas lui Ivan el se suie pe divan, chiar dacă divanul e de acum toată casa iar pe Ivan îl cheamă  Vladimir.

Dar acest conflict a scos la lumină un cuvânt prăfuit din podul Dicționarului Explicativ al limbii române. Cuvântul este Dârzenie, sora mai mare a curajului . Dârzenia nu ține de cantitatea de mușchi pe care o ai , nu se învață din manuale  și se află exact acolo  unde te aștepți mai puțin. Am găsit-o  pe fața presedintelui ucrainean care , atunci când i s-a propus să părăsească Kievul a spus memorabila frază- Eu am nevoie de muniție, nu de taxi . Sincer , am serioase dubii că el chiar știe să mânuiască un aruncător de grenade dar acela a fost momentul care l-a transformat pe Zelenski omul in Zelenski simbolul. Din acest simbol își trage azi seva un întreg popor . Și nici o armată din lume nu are șanse de reușită in fața unui simbol care vine din inimă , nici măcar Armata Roșie cu a sa divizie de tancuri.

  Dar am întâlnit dârzenia  nu doar în Ucraina. Am întâlnit-o și in Rusia. La acea bătrânică de 86 de ani- trăitoare deja sub trei dictaturi –  ieșită să demonstreze împotriva tiraniei și a morții fără sens. Bătrânica aceea- supraviețuitoare a asaltului Leningradului- știe mai bine ca oricine ce înseamnă suferința . Dârzenia am intâlnit-o și pe fața acelei femei aprige și tăcute  din metroul din Moscova,  îmbrăcata în culorile naționale ale Ucrainei . Dârzenia am găsit-o și in vorbele marilor scriitori umaniști ruși- Ludmila Ulițkaia, Guzel Iahina și Mihael Șișkin. Și nu am întâlnit-o din păcate la nici unul din aghiotanții lui Putin , cu kilograme de decorații pe piept dar cu coaie de mărimea unei mărgele, care atunci când vor fi puși să dea socoteală  la tribunalul din Haga sau din alt oraș vor spune că ei doar au executat niște ordine.

Acest război- ne învață Yuval Harari – va induce și o schimbare a percepțiilor noastre politice împărțite in mod tradițional intre conservatori și progresiști, intre patrioți și liberali . Acest conflict  demonstrează că poți fi deopotrivă si liberal și patriot, așa cum ne-o arată  azi marea majoritate a ucrainienilor . Poate că aceasta ne va influența preferințele electorale viitoare  si vom ști să deosebim intre  patriotism și  populism pe de o parte , intre  liberalism și  chinuitoarea  corectitudine politică de cealaltă .

Și in ultimul rând , pe mine m-a mai învățat încă un lucru. Că nu e o idee atât de rea reintroducerea serviciului militar obligatoriu in Europa. Atâta timp cât cei care o vor gospodări știu că oamenii sunt diferiți iar armata nu înseamnă doar bătălia cu pușca la ochi și baioneta intre dinți. O armată modernă nu este compusă doar din luptători stil Rambo . Ea are nevoie si de medici, de sanitari, de specialiști IT , de tehnicieni, de logiști. Armata este opusul societății individualiste care am devenit , căci ea te învață că depinzi și de alții . Armata este despre camaraderie. Despre curaj si despre patriotism. Cel real, nu cel pe care îl inventează politicienii. Și , scuzați cuvântul care părea desuet până mai ieri – este și  despre dârzenie.