Decăderea și ascensiunea lui Tito, câine bănățean

„Testul adevărat al moralității omenirii, cel mai adânc (situată la o adâncime care scapă de percepția noastră), se află în relația sa cu cei care sunt la mila lui: animalele”.

Milan Kundera

**********************************************************************************

Atunci când cățelușul  de pripas s-a aciuit  pe lângă clădirea Filaturii de Mătase, tovarășul Pascu , secretarul Organizației de Bază a Uniunii Tineretului Muncitor , a avut o idee fenomenală .

-Tovarășe , acest câine  lătrător pripășit în curtea noastră ne va economisi un paznic de noapte . Și pentru  ca să le  demonstrăm tovarășilor de la raion , pe lângă  eficiență economică si  nivelul nostru ridicat de informare  politico-ideologică  ,  îl vom numi  Tito, ca pe  câinele de pază al imperialismului . Nici nu există  un  nume mai potrivit pentru o javră  .

Țesătoarele au ridicat din sprâncene . Acel zgârci călțos și drăgălaș nu se prea potrivea cu imaginea care reieșea din presa comunistă despre deviațonistul Tito, conducătorul Iugoslaviei , cel  care odată fusese  tovarășul de nădejde  al tătucului Stalin, dar care îndrăznise să iasă de sub tutela  părintelui popoarelor   .  Dar nici  nu puteai fi impotriva tovarășului Pascu, care reprezenta  glasul partidului în fabrică .

Cățelușul Tito s-a adaptat  foarte repede la noul său  nume mai ales că inainte nu avusese niciunul . Nu doar numele îl importase de la neascultătorul său naș ci și caracterul. Devenise la fel de neastâmpărat și frivol  . Cu urechile la pândă și nările în vânt începuse să alerge după cățelușe , ba  chiar să le și încalece , intr-o succesiune de acte erotico-pornografice care veneau  în totală contradicție cu morala socialistă ,  drept care i s-a atașat un lanț mare și negru lângă cușca portarului ca  să-și bage mințile în cap .

Câinele Tito  și-a mai pleoștit  din urechi, lanțul acela ii oferea o libertate puțină și controlată ca de altfel tuturor cetățenilor Republicii Populare Române in acel  obsedant deceniu al anilor cincizeci . Tovarășii il tratau cu dispreț în schimb fetele tinere de la filatură  ,   începuseră să-l indrăgească  , ba chiar îi mai aduceau câte o pungă de oase de la cantină , primind în schimb o suculentă lingătură pe față , spre adânca gelozie a prietenilor lor bipezi care și-ar fi dorit pentru doar o seară să se afle in poziția favorizată a câinelui Tito.

Doar că intr-o zi tovarășul Pascu, cu vocea lui șuie si accentu-i moldovenesc le anunță pe tovarășele aflate în schimb  că lumea noastră comunistă e dinamică și mai ales iertătoare, iar tovarășul Tito a fost reabilitat și repus în drepturile-i de vajnic militant comunist de însuși tovarășul Hrusciov, succesorul tovarășului  Stalin . Pe de alte parte se vorbea , deocamdată in șoaptă,  că nici tovarășul Stalin  nu fusese chiar tătuca blând și blajin de pe pancartele de la  1 Mai. În orice caz  în urma acestor desfășurări nu mai  este  potrivit ca un  maidanez  jigărit  să poarte numele unui iubit conducător comunist  și prin urmare Tito ar trebui rebotezat Truman  , in speranța că totuși cu americanii nu vor exista  șanse de împăcare, cel puțin  in viitorul apropiat .

Doar că  patrupedul Tito  nu s-a putut obișnui deloc cu noul său nume. În străfundul sufletului său câinesc , el tot Tito se simțea,era Tito-n cuget și-n simțiri  iar dacă era strigat  pe noul său  nume se comporta dugos de parcă ar vrea să spună –  De ce imi schimbați numele ? De ce-și bagă politica coada ei pe sub coada mea  ? 

Dar în orinduirea democrației populare căile sunt intortocheate  . Asta avea sa o afle tovarășul Tito un an mai tarziu , in 1956, când s-a împotrivit invaziei sovietice din Ungaria , căzând din nou in dizgrația Moscovei . Doar că de data asta vestea nu a mai anunțat -o tovarășul Pascu . Fiindcă intr-o noapte cu lună plină pe tovarășul Pascu îl apucase o animalică poftă de hârjoneală combinată cu o generoasă doză de inconștiență , incercând să incalece pe soția unui important tovarăș din comerțul cu amănuntul chiar in biroul său de șef al Organizației de Bază , lucru care poate s-ar fi incheiat fără consecințe prea grave , dacă jigodia Tito devenită Truman nu și-ar fi luat în serios rolul de păzitor al avutului obștesc slobozind  tocmai atunci niște  lătraturi disperate , care  i-au alertat pe tovarășii de la raion  ceea ce i-a adus  tovarășului Pascu un proces verbal de mutare inapoi in străvechea lui Moldovă unde s-a reintors la originara  sa meserie de oier . E de presupus că orătăniile aflate acum  în  subordinea sa vor primi de acum nume mult mai puțin implicate politic .

Cel mai bucuros de noile schimbări a fost jivina  Tito care odată cu vechiul nume și-a recăpătat  și strălucirea de odinioară. Traseul câinelui Tito avea să se dovedească a fi diametral opus cu  cel al tovarășului Tito. În vreme ce steaua tovarășului  Tito cădea tot mai jos  pe cerul  internaționalismului proletar, cea a câinelui Tito parcurgea traseul invers . Există și o explicație în asta căci Tito, patrupedul, nu se preocupa de frăția între popoare fiind interesat exclusiv de soarta-i proprie. Atât de bine i-a reușit asta , încât in final una din țesătoare l-a si dus acasă la ea unde   dulăul și-a trăit liniștit bătrânețile intr-o blândă savoare lugojeană. Nu mai alerga după cățele ci doar moțăia blajin la umbra unui dud . Doar din când in când , in serile cu lună plină,   mai slobozea câte un lătrat obosit și nostalgic  către ciobănescul blănos din vecini  , Trotzki .